Sunt unele zile în care dimineţile se arată mai luminoase şi energice, răsfăţate de soarele puţin somnoros, în care am o poftă incredibilă de a trăi şi a simţi, indiferent de ce va urma.

De când ies la alergat în parc dimineaţa, în mod constant, am senzaţia ca zilele sunt mai consistente şi cremoase, mirosind a libertate încă de la primele ore. Ploaie, parfum de tei, frunze, petale de flori gingaşe, vânt răcoritor, arşiţă – toate m-au însoţit, pe rând, în alergările mele şi mi-au făcut dimineţile mai plăcute.

Foto: freedigitalphotos.net

Timpul în care alerg e al meu şi doar al meu, sunt eu cu gândurile mele, detaşată de restul. E plăcut să respiri aer proaspăt şi să te laşi mângâiat de vânt atunci când zburzi pe aleile unui parc. Aici mă întâlnesc mereu cu motivaţia: mulţi oameni care aleargă, de toate vârstele, fiecare în ritmul lui, poate împingând cărucioare cu copii sau însoţiţi de vreun patruped obosit.

La început mi-a fost mai dificil să mă mobilizez; erau dimineţi în care patul era tentant rău, iar simplul gând de a goni pe aleile parcului cu răsuflarea tăiată mă făcea să mă întorc pe partea cealaltă, într-o dulce moţăială. Însă după ce mi-am intrat în ritm, parcă totul a început să vină de la sine şi aşteptam cu nerăbdare dimineaţa următoare, în care sigur îmi voi depăşi recordul anterior sau voi fi mai concentrată şi mai odihnită. “Pofta vine mâncând”, cum se zice.

Dupa o alergare intensă, simt că o dată cu transpiraţia se duc şi toate grijile şi dezamăgirile. Cad una dupa alta, alungate de un duş răcoritor, şi lasă loc unor gânduri proaspete şi pozitive. Trecând de o astfel de mini-renaştere, parcă şi munca e mai uşor de făcut.

Continue reading →