Pe (lângă) tocuri

Oamenii au tot felul de pasiuni, mai mult sau mai puţin benefice. Când însă ajung să fie de-a dreptul dependenţi de acestea şi nu-şi mai pot imagina viaţa fără ele, ajungând la excese, deja vorbim de obsesii. Avem: dependenţa de cumpărături, de curăţenie, obsesia de a fi slab (ă) – anorexia, de a fi bronzat(ă) – tanorexia, etc. Toate acestea au efecte nocive şi sunt periculoase deoarece reprezintă comportamente duse la extrem. Persoanele care suferă de aceste afecţiuni pierd din vedere faptul că mai există şi alte lucruri care merită atenţie.

Despre tocurile înalte ca obsesie nu aud prea des şi mă miră, pentru că e o „boală” des întâlnită, având în vedere că pantoful stiletto a devenit un fel de expresie a feminităţii. Dar de unde pasiunea asta a domniţelor pentru obiectele de încălţăminte?

alergare-de-toamna-cu-frunze

Continue reading →

Stilul alimentar raw vegan – între opţiune şi controversă

Stilul de alimentaţie raw vegan presupune consumarea de „hrană vie”, adică de alimente crude, într-un procent de 60-90%, iar restul gătit vegetarian. Dacă vegetarianismul este privit cu circumspecţie de unii, vă daţi seama cam ce prejudecăţi sunt despre raw vegan. Şi cred că mulţi se întreabă ce mănâncă oamenii ăştia, numai salate?

Contestatarii reclamă, printre altele, faptul că un stil de alimentaţie raw vegan ar fi dezechilibrat nutriţional şi nu ar asigura toate elementele necesare organismului uman. Susţinătorii afirmă însă că hrana nepreparată termic îşi păstrează toate proprietăţile nutritive, spre deosebire de cea gătită, confirmând că sănătatea lor s-a îmbunătăţit în urma renunţării la produsele animale.

boqueria-barcelona-legume

Înainte de a ne lansa în critici şi polemici, cred că ar trebui să respectăm stilul de alimentaţie al fiecăruia, fie că suntem sau nu de acord cu el. Şi lucrul esenţial este, cred eu, să-l utilizăm ca o experienţă de învăţare, să luăm ceea ce este bun din el şi ceea ce ni se potriveşte. pentru că nu există un mod de alimentaţie ideal, ci fiecare ar trebui să-şi asculte corpul şi să-şi adapteze dieta la nevoile sale proprii, unice. Continue reading →

La Vlaicu – ceai şi prieteni

De când s-a închis Sala de lectură, am căutat un locşor nou pentru stat la taclale cu prietenii. Ceai la Vlaicu a fost alegerea perfectă, pentru că domneşte o atmosferă relaxată, de lenevit, dar şi pentru că locaţia e destul de centrală. Se află la câţiva paşi de Institutul Francez, pe strada Aurel Vlaicu, nr. 47. După ce intri pe poarta îngustă, dai în curtea unei case, apoi pătrunzi într-o altă lume.

ceainarie-la-vlaicu

E un loc care aduce cu Ceai la Cotroceni (fac parte din aceeaşi „familie”), doar că spaţiul este mai mare, iar atmosfera mai degajată. Şi e puţin mai multă lumină 🙂

Continue reading →

Mituri medicale care te pot ucide – Nancy L. Snyderman

mituri_medicaleFiecare dintre noi ne ghidăm, conştient sau nu, după mituri şi stereotipuri în viaţa de zi cu zi. Natura umană are nevoie de explicaţii, de certitudini şi poate de aceea suntem tentaţi să ne fabricăm mituri şi să credem în ele. Atunci când este vorba de sănătate, acceptăm tot felul de teorii şi practici fără a ne documenta prea mult, pur şi simplu pentru că aşa ne-au spus părinţii sau alţi membri ai familiei, aşa am auzit sau, mai recent, aşa am citit pe internet.

Nancy L. Snyderman, doctor şi jurnalist pe teme medicale, îşi propune să demitizeze zvonurile care circulă cu privire la sănătate şi să facă lumină prin prezentarea adevărului ştiinţific, atrăgând atenţia că „miturile sunt ca perdelele de fum. Ne împiedică să ne concentrăm atenţia asupra problemelor şi opţiunilor reale”. Într-adevăr unele mituri sunt doar amuzante, însă altele pot avea consecinţe grave, fiind periculoase: „Miturile sunt adesea un amestec de bun simţ şi jumătăţi de adevăr, ceea ce îngreunează şi mai mult decelarea adevărului adevărat”. Continue reading →

Escapadă de weekend la Munchen

Mini-vacanţa de două zile şi un pic la Munchen a fost o mică deconectare perfectă: un oraş necunoscut, oameni dragi, chef de plimbat şi descoperit.

Munchen-ul s-a dovedit a fi mai colorat decât mi-l imaginasem, cu clădiri „serioase”, dar împodobite discret cu detalii plăcute, în nuanţe vii. Chiar dacă vremea a fost cam cenuşie, oraşul ne-a arătat o faţă prietenoasă şi veselă, poate şi pentru că urma un carnaval, iar pregătirile din centru erau în clocot. Am văzut mulţi oameni cu peruci, îmbrăcaţi în culori ţipătoare şi costume care de care mai fanteziste, cu tatuaje şi coafuri exotice, aşa că m-am tot întrebat unde sunt nemţii ăia serioşi şi duri 🙂

munchen

Traficul este lejer, metroul – foarte bine organizat, iar străzile – largi, aerisite, mărginite de clădiri şi biserici solide, dar simple.

Continue reading →

O să fiu fericit când…

Cred ca fiecare dintre noi putem să găsim o groază de continuări la propoziţia „O să fiu fericit când…”; de exemplu, când o să am mai mult timp, când o să fiu bogat, când o să am o maşină, un corp perfect, o familie, jobul de vis etc. Adică la un moment dat, într-un timp nedefinit din viitor, nu acum. Acum nu e destul de bine. Parcă nu merge totul ca pe roate, iar dacă ne uităm puţin la cei din jur ne apucă indivia, căci „găina vecinului întotdeauna-i mai grasă”: ceilalţi au cu siguranţă mai mult şi sunt mai împliniţi. Ne place să ne amânăm fericirea, indiferent de ce înseamnă ea pentru fiecare dintre noi. Continue reading →

Răsfăţ de iarnă

Vremea de azi mi s-a părut minunată: nu foarte frig, cu un vânt molcom şi o ninsoare blândă, dar insistentă. Când totul e aşa alb, parcă domneşte un fel de armistiţiu temporar în care oamenii sunt mai liniştiţi (sau poate îngheţaţi? :D), maşinile mai răbdătoare, iar străzile şi clădirile seamănă cu nişte bunătăţi acoperite cu o cremă delicioasă. După o hoinăreală prin oraş, printre nămeţii uriaşi de zăpadă, ce poate fi mai plăcut decât să te cuibăreşti la căldura casei? Aşa că pentru seara asta mi-am pregătit un răsfăţ numai bun pentru încălzit trupul şi sufletul.

rasfat de iarna

Continue reading →