Săptămâna trecută am avut parte de multe mici bucurii, care mi-au făcut primăvara mai frumoasă:
– desene pe asfalt (deci mai sunt copii care ies la joacă în faţa blocului :))
De-abia zilele ăstea mi-am dat seama ce dor mi-e de soare. Nu sunt o mare iubitoare de căldură, dar atmosfera de afară e atât de blândă şi zâmbitoare, că parcă îmi pare rău să stau între patru pereţi, în faţa calculatorului. În fiecare primăvară mi se pare incredibil că a venit vremea bună şi îmi doresc să profit de ea la maxim, de parcă mâine soarele s-ar stinge sau s-ar sfârşi lumea.
Mi-e dor de mirosul de praf din parc, de alei şi de oameni veseli, de nectarine şi de lumina generoasă. Am o poftă nebună de alergat şi de descoperit, de surprins momente simple, de făcut provizii de voie bună. Sunt nerăbdătoare să văd copacii înfloriţi şi verdele din parcuri şi să-mi scot aparatul foto la plimbare. Am pe listă câteva locuri pe care îmi doresc mult să le văd, iar acum cu vremea asta îngăduitoare vreau să nu le mai amân. O dulce hoinăreală e tocmai bună pentru răsfăţat ochii, sufletul şi mai ales picioarele 🙂
Se spune că Jean Jacques Rousseau, cunoscutul filosof şi scriitor francez, a fost întrebat de o tânără doamnă ce calităţi trebuie să aibă o femeie pentru a face fericit un bărbat. La această întrebare, Rousseau i-a răspuns scriindu-i pe o hârtie următoarea formulă:
Tânăra este mirată de răspuns, iar scriitorul îi explică: „O femeie care are doar inimă bună are 1. Dacă mai este şi educată şi cultă valorează 1 cu 0, adică 10. Apoi, dacă este şi frumoasă, valorează 1 cu 0 şi cu alt 0, adică 100. Şi dacă adăugăm şi alte calităţi se poate ajunge la 1.000 sau chiar mai mult. După cum vezi, toate celelalte calităţi nu au nicio valoare. Fără bunătatea inimii, ele vor fi absolut lipsite de importanţă!”
——–
PS: Povestioara asta am găsit-o într-o agendă mai veche, decupată dintr-o revistă. Nu ştiu care este sursa şi dacă aparţine cu adevărat lui Rousseau, însă raţionamentul mi s-a părut foarte simpatic şi corect.
Arunci nişte legume într-o oală şi le laşi acolo să fiarbă…
Îmi amintesc şi acum reţeta asta fulger pe care o prietenă mi-a recomandat-o cu ceva ani în urmă, când eram naivă în ale mâncatului şi foarte începătoare în ale gătitului. Nu că acum aş fi maestru bucătar, dar m-am mai dat pe brazdă 😀
Celor care susţin că e complicat să pregăteşti ceva bun de mâncare şi că ia mult timp, o să le spun că, de fapt, e vorba de priorităţi şi organizare. Şi mai ales de… lene. Dar când lenea este învinsă, multe lucruri minunate ies de aici (vorbesc din experienţa proprie). Inclusiv o supă delicioasă de pui, cu legume colorate şi poftă de viaţă.
Supa de pui încălzeşte trupul, dar mai ales sufletul, pentru că are un gust liniştitor, de acasă, şi e tocmai bună când eşti răcit, după o plimbare prin frig, sau pur şi simplu când ţi-e poftă de ceva simplu şi bun. Eu prefer să pun multe legume, aşa că supa mea e mai mult o metisă felul unu – felul doi, mai consistentă şi săţioasă. Continue reading
Cred ca fiecare dintre noi putem să găsim o groază de continuări la propoziţia „O să fiu fericit când…”; de exemplu, când o să am mai mult timp, când o să fiu bogat, când o să am o maşină, un corp perfect, o familie, jobul de vis etc. Adică la un moment dat, într-un timp nedefinit din viitor, nu acum. Acum nu e destul de bine. Parcă nu merge totul ca pe roate, iar dacă ne uităm puţin la cei din jur ne apucă indivia, căci „găina vecinului întotdeauna-i mai grasă”: ceilalţi au cu siguranţă mai mult şi sunt mai împliniţi. Ne place să ne amânăm fericirea, indiferent de ce înseamnă ea pentru fiecare dintre noi. Continue reading
Vremea de azi mi s-a părut minunată: nu foarte frig, cu un vânt molcom şi o ninsoare blândă, dar insistentă. Când totul e aşa alb, parcă domneşte un fel de armistiţiu temporar în care oamenii sunt mai liniştiţi (sau poate îngheţaţi? :D), maşinile mai răbdătoare, iar străzile şi clădirile seamănă cu nişte bunătăţi acoperite cu o cremă delicioasă. După o hoinăreală prin oraş, printre nămeţii uriaşi de zăpadă, ce poate fi mai plăcut decât să te cuibăreşti la căldura casei? Aşa că pentru seara asta mi-am pregătit un răsfăţ numai bun pentru încălzit trupul şi sufletul.
– de Carol Ann Duffy –
Not a red rose or a satin heart.
I give you an onion.
It is a moon wrapped in brown paper.
It promises light
like the careful undressing of love.
Here.
It will blind you with tears
like a lover.
It will make your reflection
a wobbling photo of grief.
I am trying to be truthful.
Not a cute card or a kissogram. Continue reading
Da, îmi place iarna. De când mă ştiu, a fost anotimpul meu preferat. Nu suport soarele agresiv şi căldura în exces, aşa că sezonul ăsta se împacă de minune cu sufleţelul meu. Iarna e un prilej de lenevit, de mâncat portocale şi băut (şi mai mult) ceai, de minunare în faţa fulgilor de nea care-şi fac de cap prin aer, uneori zdruncinaţi de un vânt hotărât.
Când mă aventurez să ies afară în frig şi ninsoare mă simt mai vie şi mai trează ca oricând. Reîntoarsă acasă, parcă apreciez şi mai mult fiecare pas făcut şi căldura mici mele locuinţe. Agitaţia naturii mă linişteşte, mai ales când o privesc manifestându-se din spatele geamurilor, la adăpost de micile capricii. Continue reading
Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Eu cred că o experienţă face cât o mie de imagini şi o mie de cuvinte la un loc. Sunt unele trăiri unice, emoţii de o secundă sau uimiri care pur şi simplu nu pot fi reproduse, oricât de priceput ar fi fotograful, pictorul sau scriitorul. Deoarece ne apar magice, pentru câteva clipe şi apoi dispar ca o bulă de săpun. Sau pentru că fac să vibreze o coardă a sufletului propriu într-un fel plăcut pentru noi, dar care nu poate fi auzită de urechile altui om sau nu înseamnă nimic pentru el.
Şi uite-aşa s-a mai dus un an…
Trăgând linie, 2011 a fost o perioadă frumoasă şi liniştită pentru mine. Cu mai puţine lucruri concrete, dar plină de senzaţii şi trăiri. A fost un an cu întâmplări obişnuite, dar resimţite la altă intensitate. A fost vorba mai mult despre a trăi, decât despre a face. Deşi nu pot să zic că nu am făcut: am mers la workshopuri simpatice, am dansat, am alergat, am urcat scări (la propriu), am iubit, am zâmbit, am îmbrăţişat, am scris, am savurat bunătăţi, m-am plimbat, am călătorit mai mult. Însă per total nu am făcut cine ştie ce schimbări în viaţa mea. Continue reading
