Category Archives: Călătorii

5 gânduri despre Sinaia [2016]

Trecuse ceva vreme de când nu mai fusesem la Sinaia; noroc cu Maratonul Regal, care anul ăsta s-a desfășurat în micul orășel de munte. Nu m-am plimbat eu foarte mult, cum aș fi făcut în mod obișnuit dacă n-ar fi fost cursa, dar orele petrecute aici au fost cu miros de munte și verdeață, deci calitatea a compensat din plin cantitatea. Pe scurt:

1. În drum spre pensiunea unde am avut cazare, am descoperit câteva panouri amuzante, cu îndemnul de a păstra Sinaia curată. O inițiativă foarte simpatică, mai inspirată decât textele răsuflate pe care le întâlnești de obicei în astfel de contexte. Grijă cu strigoii ăia, da?

sinaia pastrati curatenia

2. Am descoperit o mulțime de clădiri și case cochete, cu bârne în stil german, mai ales în apropierea Castelului Peleș. Nu le observasem până acum, dar se pare că străduțele orașului sunt pline de astfel de comori ascunse. Continue reading

Pe fugă şi ploaie în Tg. Mureş

Observaţi o constantă în articolele scrise până acum despre vacanţa din Transilvania? Ei bine, da, ploaia şi vremea întunecată mi-au fost tovarăşi de călătorie în prima zi, dar asta nu m-a împiedicat să urmez planurile făcute de-acasă şi să bifez noi locaţii. După Salina Turda şi Sighişoara am poposit, în premieră, în oraşul Târgu-Mureş (despre care am auzit că se scrie cu „î”, de fapt), care mi-a fost gazdă pentru câteva ore ude.

tg mures palatul culturii

Avem o ditamai listă cu localuri recomandate, chiar şi o ceainărie, dar cum foamea era mare, am intrat în primul restaurant din centru care arăta mai bine şi mi-am luat o salată cu pui, consistentă şi bună, care a dispărut în timp record din farfurie. (Poate nu v-am spus, dar fac urât dacă nu mănânc când mi-e foame :P) Am trecut apoi la plimbare, tot prin centru, pentru că în jur erau destul de multe clădiri de admirat, începând cu Palatul Culturii şi detaliile sale pitoreşti. Citisem despre interiorul impunător al acestei clădiri, dar n-am fost în dispoziţie să intru şi să mă interesez dacă se poate vizita. În schimb, am admirat exteriorul cochet şi micul parc din faţă. Continue reading

Luni. Ploaie. Sighişoara fără “machiaj”

După vizita în suprinzătoarea Salina Turda, am pornit mai departe în compania picăturilor de ploaie spre o nouă destinaţie: Sighişoara. Mai fusesem aici acum mulţi ani – să tot fie vreo 13-14 –  dar am zis că nu strică o reîmprospătare a memoriei, mai ales că o plimbare printr-un loc cu aer medival e oricând binevenită.

casa-sighisoara

În acea zi ploioasă de luni, am găsit Sighişoara tăcută şi pustie. Turnul cu ceas era închis, piaţetele – goale, restaurantele – adormite. Doar farmecul străduţelor pietruite şi al caselor cochete era la fel de proaspăt cum mi-l aminteam.

Continue reading

Salina Turda – o experienţă desprinsă dintr-un film SF

Ca să trăieşti senzaţia unei lumi fantastice poţi să citeşti un roman SF, să mergi la un film sau… să vizitezi Salina Turda. Nu te întâlneşti cu zombi sau extratereştri, însă îţi clăteşti privirea cu un peisaj extraordinar, faci ceva mişcare şi respiri aer curat. Asta a fost concluzia mea după ce am petrecut vreo 2 ore în adâncurile pământului, într-o peşteră de sare impresionantă, unde m-am simţit ca într-o altă dimensiune.

cluj salina turda sare

După weekendul petrecut la Cluj, prima destinaţie a fost Salina Turda, despre care aflasem că e o adevărată bijuterie a spaţiului subteran. Văzusem câteva fotografii pe net, dar nu mă documentasem cu atenţie, iar singurul lucru pe care l-am verificat a fost programul, ca să mă asigur că e deschisă luni, când urma s-o vizitez. Aşadar, cu zero aşteptări şi fără mari pretenţii, pe o vreme ploioasă şi întunecată, am intrat în clădirea din sticlă ce părea un mic OZN. Continue reading

Tur de primăvară prin Transilvania [2016]: Clujul în detalii

După maratonul de la Cluj-Napoca a urmat un altul, de data asta turistic: „maratonul” oraşelor. Aveam pe listă câteva oraşe pe care mi-am dorit să le văd, aşa că le-am comprimat bine, să încapă în 3 zile de umblat hai-hui. În multe din ele am ajuns pentru prima dată, aşa că bucuria a fost cu atât mai mare. Sigur, n-am putut să văd tot ce mi-ar fi plăcut – un motiv în plus să mă reîntorc pe meleaguri transilvănene.

Drumul a fost un pic obositor, dar presărat cu peisaje de vis, sate cu acoperişuri roşcate şi multe cuiburi de berze pe sus…

peisaj cu munti transilvaniaAm trecut prin multe ţinuturi de poveste, unde noul şi vechiul sunt prieteni la cataramă, iar rezultatele restaurărilor sunt uimitoare; nu lipseşte însă nici stilul comunisto-balcanic.

Dar să începem cu începutul! Cluj-Napoca a fost prima destinaţie, unde am poposit peste weekend. Am mai povestit despre el şi după vacanţa din 2012, însă la plimbarea de acum am suprins detalii noi şi cadre simpatice, scăldate într-o atmosferă când cu iz de ploaie, când cu soare. Continue reading

Cluj-Napoca: panorama de pe Cetăţuie

Au trecut aproape 4 ani, dar am revenit la Cluj cu acelaşi entuziasm, dornică să mă plimb pe străduţe şi prin pieţe, să mă bucur de detalii simpatice şi să-mi răsune în urechi dulcele accent local. După un drum luuung şi apoi un somn pe măsură, am deschis ochii având în faţă peisajul Clujului, cu weekendul desfăşurându-se molcom în faţa mea.

cluj-vedere-de-pe-cetatuie

Primul lucru pe care l-am făcut sâmbătă dimineaţa, după micul-dejun, a fost să mă mobilizez spre Cetăţuie, urcând dealul despre care îmi aminteam că oferă o privelişte cum îmi place mie. O panoramă spre oraş, cu multe clădiri, turle de biserici, verdeaţă, cartiere de blocuri noi, Someşul, Cluj Arena şi alte detalii care se pierd în zare. Fac o paranteză. Deşi e un oraş dinamic, modern, studenţesc, mie Clujul îmi transmite o senzaţie de relaxare maximă, chiar şi când maşinile trec în goană pe lângă mine. Ca vizitator, îmi pare un colţ idilic, unde timpul are răbdare cu carul, iar zilele miros a libertate… Continue reading

Q&A: Despre călătoriile mele

Proaspăt întoarsă de la Tulcea, încă răsfoiesc fotografiile şi aştept să se aşeze amintirile. Între timp, am văzut pe la fetele mele din blogosferă o leapşă despre călătorit, care mi-a şi fost pasată de Tea. Nu sunt eu fan lepşe pe blog, dar asta chiar mi-a plăcut, aşa că am zis să răspund.

  1. Unde ai zburat prima dată cu avionul?

Milano, Italia. Prima vacanţă “de adult”, ca să zic aşa. Mi-a plăcut senzaţia de la decolare şi am avut noroc de un zbor lin, fără turbulenţe. Aşa că de atunci sunt super-entuziasmată de zburat cu avionul, chiar dacă drumul şi tot ritualul din aeroport e obositor (nu mai zic de aşteptare…).

enjoy life lacul como italia

  1. Numește trei lucruri esențiale pentru tine atunci când călătorești.

Continue reading

Poveşti şi imagini din călătoriile mele

M-am gândit să fac un fel de pagină-cuprins cu toate locurile faine pe unde am fost în vacanţă şi aşa a apărut articolul ăsta, pe care îl voi actualiza cu fiecare nouă escapadă. Enjoy!

PS: Numărul de articole pentru un oraş/ o ţară/ o zonă nu e direct proporţional cu cât de mult mi-a plăcut locul respectiv 😉

AustriaViena

Viena: Palatul Schonbrunn şi Cartierul Muzeelor

Viena: Grădina Botanică a Universităţii şi Palatul Belvedere

Viena: Panorama din Catedrala Sf. Ştefan (Stephansdom)

Viena: Hundertwasser Haus şi Kunst Haus

Statui, clădiri şi uimiri pe străzile din Viena

Sachertorte şi falafel: Viena dulce, sărată, acrişoară

Continue reading

USE-IT – hărţi gratuite cu recomandări de locuri faine

Cu sistemul USE-IT am făcut cunoştinţă la Bologna, mai exact la B&B-ul Il BaGatto, unde am găsit o hartă cu obiective turistice simpatice, atât din cele foarte cunoscute, cât şi locuri unde merg mai mult localnicii. Am fost încântată de descoperirile făcute cu ajutorul hărţii, că am scotocit un pic pe net în căutare de informaţii în plus.

Am aflat că proiectul USE-IT îşi propune să ofere turiştilor tineri informaţii utile despre atracţiile din peste 30 de oraşe europene, prin intermediul unor hărţi gratuite, cu design modern şi conţinut prietenos, actualizat. Acestea nu au publicitate sau texte plătite, ci cuprind doar locuri faine propuse de localnici, fie că este vorba de magazine, restaurante, pieţe, statui, detalii de clădiri, cluburi, biserici etc.

use it maps

Foto: facebook.com/useit

Povestea acestui sistem este deosebit de interesantă, mai ales că nu e o iniţiativă recentă, cum aş fi bănuit. Primele astfel de publicaţii au apărut Continue reading

30 de cadre şi momente faine trăite în Bruxelles

Escapada mea la Bruxelles s-a întins de vineri până duminică, adică undeva la două zile pline, dacă e să scădem transportul de la/spre aeroport. Cu aşa puţin timp la dispoziţie, n-am venit cu “neapăraturi” sau liste, ci numai cu dorinţa de a face cunoştinţă cu oraşul. Bine, recunosc, am avut notate câteva locaţii, dar orientativ; oricum, nu am ţinut seama de ele. Nici pe net nu mă uitasem cu atenţie la imagini, am vrut să mă las surprinsă.

strada-in-centru-bruxelles

Chiar dacă vremea a fost posomorâtă, am refuzat să mă las contagiată şi, în schimb, m-am lăsat cucerită de Bruxelles, mai ales de micile detalii întâlnite pe străzile sale. Cu bulinuţe, câteva imagini şi experienţe care mi-au rămas în suflet după această vacanţă:

  • Senzaţia de film SF de sâmbătă dimineaţă, când oraşul încă moţăia, iar ceaţa densă pusese stăpânire pe clădiri

strada ceata bruxelles

Continue reading