De fiecare dată când citesc ceva despre călătorii, mă apucă inevitabil dorul de a-mi lua zborul pentru a descoperi noi orizonturi.

Călătoriile sunt pentru mine un fel de suspendare a curgerii timpului, pentru că aduc în prim-plan un spaţiu unde doar „aici” şi „acum” contează, unde nu există griji, program, „trebuie”, ci doar o dulce libertate de a explora şi de a cunoaşte. În vacanţe, lumea reală capătă prioritate; internetul e deja ceva depărtat şi desuet, în timp ce ochii sunt căscaţi la maxim, cu dorinţa de a absorbi cât mai mult din ceea ce se află în jur. Sufletul e atât de plin de frumuseţea noului, încât se îmbată cu ideea că momentele magice de acum vor dura pentru totdeauna.

Plimbările pe alte meleaguri sunt o invitaţie la a te pune în pielea locuitorilor unui spaţiu diferit. Îmi place să-mi imaginez viaţa oamenilor din locul respectiv, bucuriile, temerile lor şi modul de a privi lumea. Oare cum se raportează la existenţa lor, sunt mulţumiţi, îngrijoraţi, stresaţi? Sunt mândri de ceea ce sunt, de oraşul/ţara lor? Se verifică stereotipurile auzite despre ei? Sunt chiar atât de diferiţi de mine? Mai contează diferenţele culturale în ziua de azi?

Călătorind, înveţi să vezi şi să apreciezi frumosul din jurul tău, devii imun (dar nu indiferent) la lucrurile mai puţin plăcute şi ai o altă perspectivă asupra deosebirilor dintre oameni. Eşti mai dispus să-ţi deschizi inima şi să le acorzi o şansă celor din jur, pentru că te eliberezi de obiceiul de a judeca oamenii şi locurile din auzite sau doar la prima vedere.

Prin intermediul călătoriilor poţi descoperi înăuntrul tău un personaj nou, care nici nu credeai că există. E incredibil cât de fericit poţi fi pentru câteva zile sau săptămâni având cu tine doar cu o valiză cu câteva lucruri, propria persoană sau pe cineva drag alături, chef de cutreierat şi cam atât. Ca şi cum restul lucrurilor nu ar mai conta. Poate siguranţa că ai o acasă unde să te întorci îţi dă curajul să pleci cu atâta avânt sau poate pur şi simplu oamenii sunt făcuţi să nu stea locului.