Pentru vizita la Palatul Schonbrunn am rezervat chiar dimineaţa din ziua întoarcerii spre casă. Mă hotărâsem să-l văd în ziua precedentă şi îmi calculasem cu grijă timpul, astfel încât să nu întârzii la aeroport.

M-am trezit devreme (ca de obicei), am făcut check-out-ul, iar după ce am luat micul dejun am plecat în căutarea palatului. Pe jos, desigur. Lumea de-abia se dezmeticise, aşa că străzile încă nu erau prea aglomerate şi a fost o plăcere să le colind, în răcoarea dimineţii.

Cea mai mare parte a drumului a fost pe Mariahilferstrasse, iar după ceva timp de mers am ajuns şi la celebrul castel. Nu am cronometrat cât am făcut până acolo, căci n-am simţit cum a trecut vremea, fiind atentă la toate detaliile din jurul meu. A fost ca şi cum m-aş fi plimbat printr-un muzeu, unul actual şi natural, având strada ca vitrine de expoziţie şi soarele drept candelabru.

Deşi era în continuare devreme, în curtea de la Schonbrunn se strânseseră o mulţime de grupuri de turişti gălăgioşi, făcând poze şi selfie-uri într-o veselie. Am dat mai întâi o tură pe la târgul de Paşte organizat în curte, de unde am luat ceva dulce şi bun, iar apoi am plecat să explorez vastul domeniu al palatului.

Palatul Schonbrunn are o culoare plăcută, de galben-bej combinat cu verde închis la ferestre, aşa că aspectul său este destul de prietenos. Probabil că sezonul florilor şi plantelor încă nu începuse, căci n-am văzut prea multă vegetaţie şi culoare, ca în fotografiile de pe net, ci doar câteva cuiburi de floricele, plantate de îngrijitori. Cu toate astea, spaţiu este extrem de îngrijit, copacii sunt tăiaţi la milimetru, astfel încât coroanele lor să creeze o linie dreaptă, iar tufişurile au forme sferice sau cilindrice, ca nişte jucării vii.

Am remarcat statuile presărate ici-colo pe aleile ample ale grădinii.

Stând cu spatele la palat, în depărtare se zăreşte Gloriette, un pavilion aflat pe o colină mai ridicată, de unde poţi privi oraşul până departe. Am pornit-o într-acolo, iar până să ajung am făcut o oprire şi la fântâna lui Neptun, un ansamblu monumental de sculpturi dinamice, cu fiinţe fantastice. Desigur, apa nu era pornită, aşa că fântâna arăta un pic cam trist, dar statuile au mai salvat situaţia.

Am continuat să urc spre Gloriette, alături de alergătorii sprinteni ce luaseră în stăpânire aleile. De sus, palatul se vedea superb, cu oraşul ce se întinde în spatele său şi o biserică a cărei turlă domină împrejurimile. Am căutat din priviri şi vârful de lance al Stephansdom, dar probabil că se află prea departe pentru a putea fi zărit cu ochiul liber. Statuile de la Gloriette mi-au amintit de cele de la Castelul din Bratislava, cu armurile fără trup şi vulturii semeţi.

După ce mi-am clătit ochii cu panorama, am coborât spre alte părţi ale parcului, unde am descoperit şi o parte din celelalte mici atracţii: ruinele romane, obeliscul, porumbarul etc. Există şi o grădină zoo la Schonbrunn, dar cum nu sunt amatoare de aşa ceva, nu mi-a atras deloc atenţia.

Plecând de la Schonbrunn, am luat-o pe alt drum decât cel pe care venisem. Probabil că mă ajunsese oboseala atâtor zile de mers, pentru că mi s-a părut foarte lung şi monoton. După ce am luat prânzul, pe când mă aflam în centru, am trecut din nou pe lângă Cartierul Muzeelor şi mi-am zis că de data asta vreau să intru puţin. MuseumsQuartier ce se întinde pe circa 60.000 de metri pătraţi de cultură, reunind muzee şi spaţii expoziţionale celebre, cum ar fi MUMOK, Muzeul Leopold, Kunsthalle Wien etc. Clădirile formează un fel de curte, un spaţiu foarte plăcut în aer liber, cu terase, locuri de stat şi bănci sub formă de piese colorate.

Chiar dacă norii dominau cerul în acea zi din miez de martie, la mesele din curte era destulă lume, stând la un pahar de vorbă. Mi-ar fi plăcut să pierd mai multă vreme pe-acolo, poate cu o carte în braţe, dar timpul deja nu mai avea răbdare, vorba lui Preda 😀 Cu toate astea, mă bucur că am decis să vizitez acest spaţiu atât de boem şi, cine ştie, poate că la un moment dat drumurile mă vor mai aduce prin Viena.