Participarea la Maratonul Internaţional Cluj a fost una din marile mele dorinţe pe 2016, pentru că anul trecut auzisem numai lucruri bune despre acest eveniment. Ca niciodată, m-am înscris cu câteva luni înainte şi am plătit taxa minimă, în tot acest timp fiind nerăbdătoare atât să particip la cursă, cât şi să revăd Clujul meu drag.

De cazare m-am ocupat destul de târziu, dar am reuşit să găsesc totuşi un loc la Hotel Sport, aflat vizavi de Cluj Arena, locul startului. Un hotel cu aspect comunist, mobilă în stil vechi şi decoruri expirate, dar curat şi confortabil. A fost o alegere inspirată având în vedere apropierea de start, n-am mai avut nevoie să las bagaje la garderobă în ziua cursei.

Kitul 

Sâmbătă dimineaţa m-am trezit cu soarele bătând în geam şi o privelişte simpatică spre Clujul pe jumătate adormit.

După plimbarea pe Cetăţuie, am fost să-mi iau kitul de concurs, curioasă să descopăr goodies-urile dinăuntru. Cel mai mult m-am bucurat de voucher-ul Wizz Air de 20 de euro, pe care sper să-l şi valorific 😀 Mi-au plăcut şi jambierele, mai ales că nu am mai folosit până acum şi voiam să văd cum se simt. Nu le-am purtat la maratonul ăsta, dar le voi scoate în lume cu prima ocazie. Am fost şi pe la Pasta Party, ocazie cu care am admirat stadionul, la ora aceea în pregătiri pentru cursă.

Tricoul a fost unul cu mânecă lungă, într-un albastru destul de banal. Recunosc, mi-ar fi plăcut un mov sau verde, ca tricourile voluntarilor, dar bine că măcar S-ul a fost S :)) În rest, am mai avut dulciuri, un baton energizant, gel de duş, deodorant… chestii care după mine puteau să şi lipsească.

Ziua cursei

Pentru duminică, ziua evenimentului, se anunţase vreme înnorată, cu ploi, ba chiar şi o mică furtună. M-aş fi bucurat să dea câteva picături (doar câteva!), da de unde! Deşi răcoare de dimineaţă, apoi am avut parte de soare şi un pic de vânt. Cluj Arena forfotea de entuziasm. La 15 minute după ce alergătorii de la cros au luat startul, am pornit şi noi, maratoniştii şi ştafetele.

Traseul a fost de 10,5 km şi l-am parcurs de 4 ori, alergând/mergând pe străduţele din centru şi revenind apoi pe stadion. Atmosfera zic eu că s-a ridicat la înălţime, au fost grupuri de încurajare în diferite locuri de pe traseu, oameni cu tot felul de instrumente gălăgioase, o formaţie muzicală, puncte cu muzică la boxe şi, în general, multe încurajări.

Cum m-am simţit

A fost al patrulea maraton şi am avut totuşi emoţii. Nu-mi propusesem cine ştie ce timp, însă aveam în minte să plec un pic mai tare, în ideea că voi putea să menţin un ritm acceptabil pe toată durata cursei. Cu vreo săptămână înainte o dădusem un pic în „maranoia” şi tot aveam senzaţii ciudate la genunchi, unde mai pui că la o alergare scurtă făcută cu vreo 4 zile înainte abia m-am târât… Dar se pare că totul a fost în imaginaţia mea, căci n-am avut deloc probleme pe parcursul maratonului şi nici după.

Pe parcurs am reuşit să mă bucur de alergare, m-am energizat strigând şi bătând din palme la punctele de muzică sau la cele cu susţinători –  un mod eficient de eliberare. Am mai salutat cunoscuţi (a se citi: am ţipat unii la alţii :)))

De pe la a treia tură am început să resimt oboseala şi picioarele au devenit tot mai grele, aşa că pe alocuri am încetinit şi am mers. Au fost momente când aveam impresia că mai am un pic şi mă lovesc de celebrul „zid”, dar, din nou, a fost doar în mintea mea. A intervenit şi senzaţia că nu se mai termină, mai ales pe ultimul kilometru, când urma o întoarcere… care parcă nu mai venea. Am băgat banane, câteva felii de portocale şi apă, mi-am revenit şi am mai prins câteva zvâcniri de forţă, suficiente să închei cu bine cei 42,195 km. Am trecut pe poarta de finish la 4:01:32, nu cel mai bun timp al meu, dar mno, măcar am terminat cu bine şi mi-a rămas destulă energie pentru mini-vacanţa ce a urmat.

La voi cum a fost?