Tag Archives: alimentaţie sănătoasă

Un nou sistem de etichetare pentru alimente mai sănătoase: CEFF

Tot mai mulţi români citesc etichetele produselor atunci când se află la cumpărături, din dorinţa de a afla ce se ascunde dincolo de ambalajul frumos colorat. Însă mulţi dintre cei care îşi propun să mănânce mai sănătos sunt descurajaţi de lista ingredientelor, care uneori pare desprinsă din tratate de chimie.

În prezent, în Uniunea Europeană este permisă folosirea a peste 300 de E-uri, adică aditivi, conservanţi, coloranţi, emulgatori, stabilizatori şi alte substanţe care să conserve mai bine alimentele şi să împiedice deteriorarea lor rapidă sau să le dea o consistenţă, un aspect şi un gust mai plăcute. Fiecare dintre aceste E-uri are câteva denumiri diferite, unele greu de pronunţat, mai potrivite pentru exerciţii de dicţie decât pentru a fi folosite ca mâncare. Unele E-uri au o situaţie foarte neclară, în sensul că în anumite state sunt considerate periculoase şi interzise în industria alimentară, în timp ce în alte părţi sunt folosite bine-mersi.

ceff sistem de etichetare al alimentelor sanatoaseÎn curând va fi mai uşor să alegem alimente mai sănătoase, deoarece recent s-a lansat pe piaţa locală CEFF – Certified E-Friendly Food. Nu este vorba de o nouă marcă de alimente, ci de un sistem de certificare a produselor alimentare iniţiat în 2010 în Cehia, şi aflat deja în implementare în Slovacia şi Polonia, România fiind a patra ţară unde este aplicat.

Prima întrebare pe care mi-am pus-o când am auzit de acest sistem a fost „Cine se află în spatele lui? Vreo companie-mamut din industria alimentară?” Se pare că nu. CEFF este un organism internaţional independent şi nu este sprijinit de un brand anume. Continue reading

Clătite delicioase din două ingrediente

Clătite yummy uşor de făcut, fără zahăr şi făină? Da, se poate. Şi sunt şi sănătoase pe lângă asta.

Am aflat şi experimentat de curând o reţetă pe cât de simplă, pe atât de savuroasă. Nu avem nevoie decât de:

clatite-cu-doua-ingredienteIngrediente

  • 1 banană
  • 2 ouă

Se pasează bananele cu furculița, iar separat se bat ouăle. Se amestecă apoi bine cele două ingrediente, până când rezultă o compoziție omogenă. Cu un blender, treaba e și mai simplă.

Pentru coacere se procedează la fel ca în cazul clătitelor obișnute. Se încinge tigaia (e nevoie și de câteva picături de ulei), se toarnă câte un polonic din amestec și se lasă până când se încheagă compoziția. Sunt gata foarte repede.

Pentru a obține mai multe clătite, păstrați același raport și pur și simplu măriți cantitățile (de exemplu, 2 banane la 4 ouă). Continue reading

Gustă fără prejudecăţi!

„Mâncarea sănătoasă nu are gust!”

Este una dintre scuzele preferate ale celor care caută orice pretext pentru a continua să se îndoape cu ce le cade în mână, indiferent de cât de nociv e alimentul respectiv.

Nu există alimente cu gust bun şi alimente cu gust rău, ci alimente care ne plac şi alimente care nu ne plac.

fructe proaspeteDe exemplu, avocado-ul este considerat de unii extrem de greţos, în timp ce alţii îl adoră. Şi asta e valabil pentru orice fel de mâncare. Obişnuinţa are un cuvânt greu de spus, pentru că de cele mai multe ori ajungem să preferăm mâncărurile pe care le consumăm constant. A-ţi plăcea o mâncare sănătoasă este un lucru care ţine de alegere şi obişuinţă.

Dacă eşti dispus să-ţi acorzi timp şi eşti deschis, treptat vei învăţa să apreciezi gustul hranei simple.

Într-adevăr, mâncarea sănătoasă are un gust diferit de cea ultra-procesată, plină de aditivi. Ameţindu-ne papilele cu Continue reading

7 schimbări pentru o alimentaţie sănătoasă

Începutul de an este întotdeauna un bun prilej pentru a ne lua hotărârea să facem tot felul de schimbări în viaţa noastră, inclusiv în alimentaţie.

Cum nu de fiecare dată e uşor să ne respectăm promisiunile, mai ales când suntem dezorientaţi cu privire la ce/cum ar fi bine să mâncăm, vă recomand şapte paşi pentru a ne hrăni mai sănătos:

salata-greceasca1. Mâncaţi cel puţin o salată de legume proaspete pe zi – fără maioneză sau sosuri dubioase, ci asezonată cu ulei de măsline şi zeamă de lămâie sau oţet.

2. Preparaţi cât mai puţin termic alimentele, pentru a nu-şi pierde vitaminele. Gătiţi fructele şi legumele la temperatură scăzută sau la abur.

3. Eliminaţi sucurile pasteurizate pline de zahăr sau îndulcitori artificiali. Le puteţi înlocui cu infuzii de fructe, ceaiuri negre, rooibos sau fresh-uri de fructe şi legume.

4. Alegeţi făina integrală în detrimentul celei rafinate, pentru a beneficia de cât mai mulţi nutrienţi. Continue reading

Alimentele – adevăr şi impostură – Laurent Chevallier

„Alimentaţia noastră s-a transformat în ultimii patruzeci de ani mai mult decât în douăzeci de secole, din cauza adaosului unei cantităţi halucinante de compuşi chimici – arome, coloranţi, conservanţi, emulgatori, gelifianţi, texturanţi, potenţiatori de gust, agenţi de glasare, gaze propulsoare, îndulcitori, etc. – şi a utilizării în agricultură a numeroase substanţe chimice.

Această situaţie ne-a transformat profund percepţia asupra alimentelor. Creierul nostru analizează cu dificultate toate aceste substanţe şi nu găseşte un răspuns adecvat, de unde rezultă multiplele tulburări ale comportamentului alimentar”.

alimentele, adevar si imposturaMiza acestei cărţi o reprezintă prezentarea pericolelor pe care le implică aditivii şi coloranţii alimentari, autorul propunând soluţii practice pentru a interpreta corect etichetele produselor şi a opta pentru alimentele adecvate organismului nostru. Cele mai multe reglementări menţionate fac referire la legislaţia franceză, la fel şi unele studii citate, însă cred că informaţiile expuse de Laurent Chevallier, medic nutriţionist francez, îşi găsesc utilitatea şi pentru restul europenilor, şi nu numai.

Redau pe scurt câteva informaţii folositoare în alegerea alimentelor:

Arome Continue reading

Tabouleh cu quinoa

Zilele trecute am primit cadou o pungă mare de pătrunjel proaspăt (mulţumesc, Tea!) şi imediat m-am gândit la tabouleh, un fel de mâncare de nelipsit din restaurantele libaneze, pe care avusesem ocazia să-l savurez de câteva ori.

Ultima dată am nimerit în oraş un tabouleh atât de acru, că m-am considerat lecuită pentru totdeauna de aşa ceva. Sigur, între timp acreala s-a mai dus din memorie, aşa că am prins curaj şi am pregătit o salată tabouleh acasă, măsurând cu grijă cantitatea de zeamă de lămâie. Restul de pătrunjel l-am pus la congelator, la păstrare. E perfect pentru adăugat în supe sau tocăniţe, iar gustul rămâne proaspăt, chiar şi după câteva săptămâni.

tabouleh-cu-quinoaRevenind la tabouleh, am modificat un pic reţeta, adică am adaptat-o la proviziile mele: am înlocuit bulgurul cu quinoa, iar papilele gustative au fost încântate 🙂

Ingrediente

  • o mână mare de pătrunjel (eu l-am tocat foarte puţin, pentru că îmi plac frunzele mai mari)
  • câteva roşii cherry tăiate sferturi
  • o ceapă mică-mică tăiată mărunt
  • o ceşcuţă de quinoa fiartă
  • bonus: un pic de morcov ras
  • dressing din ulei de măsline, zeamă de lămâie, sare şi piper

Continue reading

O calorie, două calorii…

Citesc şi aud despre multe diete bazate pe numărarea caloriilor şi stabilirea de meniuri fixe, care trebuie urmate ca la carte. Nu ştiu cum e să trăieşti după astfel de reguli, dar pot să-mi imaginez câtă frustrare produc…

ostraw vegan prajituraAplicarea matematică a teoriei caloriilor (metodă foarte populară şi promovată, de altfel) fără a ţine cont de necesităţile proprii duce la o obsesie distructivă pentru control şi induce ideea că a te hrăni este un fapt „ştiinţific” şi nu unul natural.

De fapt, contează şi sursa caloriilor, deci calitatea lor: de exemplu, 100 de calorii dintr-o porţie de mâncare de linte nu sunt egale cu 100 de calorii dintr-o porţie de cartofi prăjiţi (vezi indicele glicemic). Contează şi diversitatea meniului, pentru că degeaba mănânc în fiecare zi alimente de fix 1.531 de calorii, să zicem, dacă le iau exclusiv din dulciuri nesănătoase. Continue reading

Reţetă: Orez cu Voie Bună

Nu mai pregătisem de multă vreme o reteţă cu orez, aşa că am zis să-mi fac pofta şi să prepar ceva uşor, rapid, fără prea multă bătaie de cap.

Deşi de obicei folosesc orezul integral clasic, de data asta am ales un mix de basmati şi orez sălbatic, frumos asortate. Am fiert orezul, apoi l-am dat deoparte. Am dat pe răzătoare un morcov şi un sfert de ţelină, pe care le-am tras la tigaie alături de o ceapă, cât să se pătrundă. Am adăugat nişte mazăre şi le-am mai lăsat să fiarbă încă puţin. Chiar dacă de obicei pun şi sos de roşii, acum am preferat să-l gătesc simplu.orez-voie-buna-cu-legumeDeşi afară toamnă încearcă să-şi intre în drepturi, aş zice că a ieşit un orez foarte primăvăratic, cu nuanţe verzui-portocalii. Spre final am condimentat cu “Voie Bună”, un mix foarte aromat de flori şi mirodenii, de la Sonnentor.

Continue reading

În bucătărie: 7 metode de a economisi timp şi a mânca mai sănătos

Aud multe persoane plângându-se că nu pot mânca mai sănătos din lipsa timpului. Dacă ai un job solicitant, seara când vii acasă nu prea mai ai chef de gătit sau de gândit la ce mănânci, aşa că e uşor să cazi pradă tentaţiilor de tip junk food. În cazul ăsta, cheia stă în organizare. Mai jos, câteva idei care mă ajută să economisesc timp, dar şi să am parte de mâncăruri mai sănătoase şi gustoase. Sper să vă fie de folos şi vouă!

1. Într-o zi mai liberă a săptămânii, de obicei în weekend, mă organizez şi fac câteva pregătiri: tai legume sau le dau prin răzătoare, mai mari, şi le pun în caserole. De exemplu, morcovi, ţelină, păstrârnac, varză etc. Dacă am poftă de o salată, nu mai trebuie să spăl, să curăţ şi să tai legumele, ci le pot arunca direct în bol. Sigur, sunt şi legume care nu prea merg tăiate dinainte, pentru că se cam pleoştesc, cum ar fi roşiile. Însă cu ele treaba e mai uşoară, se spală şi se prelucrează foarte repede

2. Pun la înmuiat şi/sau fierb năut, fasole, quinoa, linte, mei, couscous sau hrişcă, separat. Am astfel câteva boluri cu boabe pe care le combin cu legume, le folosesc ca garnituri sau le pun în salate. Se păstrează foarte bine la frigider şi sunt versatile

linte-quinoa-si-legume Mâncare de linte şi quinoa Continue reading