Tag Archives: mişcare

Aparate de fitness în Parcul Titan

În ultimele zile am profitat de vremea perfectă de toamnă şi am ieşit în Parcul Titan la o mică alergare, aşa, înainte de sezonul rece. Nu mai fusesem de mult prin zonă şi am avut parte de o surpriză plăcută: s-au montat şi aici aparate de fitness!

Bănuiesc că se află de ceva vreme prin parc, dar pentru mine au fost oricum o descoperire minunată, chiar dacă le-am găsit mai târziu.

Aparatele de fitness se află chiar pe malul lacului, destul de aproape de blocuri. Cam asta ar fi zona, pe hartă:

aparate de fitness in parcul titan

Sunt vreo 8-9 aparate, iar la majoritatea pot lucra în acelaşi timp două sau chiar patru persoane. Sunt biciclete statice, steppere, aparate la care îţi poţi lucra muşchii braţelelor, picioarelor şi alte tipuri de aparate pe care mi-e cam greu să le descriu.

Am fost impresionată de faptul că cele mai multe aparate erau ocupate, iar o mare parte dintre persoanele care le foloseau erau de vârsta a treia, dar se mişcau sprintene şi bine-dispuse. Mai erau şi copii, câţiva părinţi mai timizi şi o atmosferă generală de bună-dispoziţie.

Oamenii sunt relaxaţi, nu există încrâncenarea din sălile de fitness, respiri aer proaspăt, neîncărcat de mirosuri de transpiraţie, te simţi mai liber, e distractiv şi ai şi o privelişte frumoasă în faţa ochilor – acestea sunt avantajele pentru care îmi place să fac mişcare în parc. Continue reading

Mişcarea face bine! – Cea mai mare oră de sport / Bucureşti, 23 iunie 2012

miscarea-face-bine„Cea mai mare oră de sport” este un eveniment care îşi propune să aducă mişcarea de toate felurile mai aproape de noi, pentru a cunoaşte şi experimenta noi tipuri de exerciţii fizice.

Anul trecut am participat la prima ediţie şi pot să zic că a fost o experienţă pe cinste. Cu excepţia vremii extrem de călduroase, în rest totul a mers foarte bine, am participat la ore amuzante, soldate cu febră musculară a doua zi 😀

Sper să ajung şi sâmbăta asta!

Alte detalii despre eveniment:

Când?

Sâmbătă, 23 iunie, de la 9:00 la 21:00

Unde?

Parcul Lumea Copiilor (lângă Palatul Naţional al Copiilor, în zona dinspre Calea Văcăreşti, sector 4, Bucureşti)

Care este programul? Continue reading

De ce-mi place să alerg

Acum vreo câţiva ani, a face mişcare însemna pentru mine a obosi. Atât şi nimic mai mult. Pur şi simplu nu puteam să văd nimic dincolo de transpiraţia, febra musculară şi slăbiciunea care urmau inevitabil oricărei tentative de a mări ritmul. Sau poate mi-era doar lene să fac ceva susţinut, nu ştiu.

muzica de alergare

Foto: Alexandru Farca

Ştiu doar că după ce am descoperit cât este de distractiv să dansezi, am înţeles că „a face mişcare” nu-l exclude pe „a te simţi bine”. De atunci totul a fost un pic mai uşor. Timid, am explorat şi alte moduri de a face mişcare. Am început să refuz intimitatea liftului şi să tratez cu indiferenţă scările rulante. Am ieşit de la metrou pentru a merge puţin pe jos. Am mai participat la câte un workshop de pilates. Şi încet-încet, în mintea mea şi-a făcut loc ideea că a te mişca nu e, la urma urmei, ceva chiar atât de neplăcut. Continue reading

De ce-mi place salsa cubana

Dansez salsa cubana de vreo 2 ani şi încă nu m-am săturat. Practic, a devenit parte din viaţa mea, la fel ca mersul pe stradă sau cumpărăturile.

Totul a început cu dorinţa de a salsacubanamă pune puţin în mişcare, pentru că eram destul de sedentară, iar sportul nu m-a prea încântat nici măcar la şcoală. Cum ideea de a merge la sală nu mă tenta, m-am gândit să încerc dansul sportiv (vals, tango, samba, etc.). După vreo două luni de cursuri mi-am dat seama că nu era pentru mine. Simţeam nevoia de ceva mai… blând, care să nu presupună atât de multe restricţii fizice şi încreţit din sprâncene din partea antrenorilor. Şi mulţumită minunatului google, am dat peste o şcoală de salsa cubana. Auzisem vag despre salsa, dar nu ştiam mai nimic despre ea, nu aveam idee nici măcar cum sună muzica şi cum arată dansul. Continue reading

Crosul „Aripi Deschise”, Parcul Al. Ioan Cuza – Bucureşti, 29 Octombrie 2011

cros aripi deschiseLuna trecută mi-am făcut curaj şi am alergat pentru prima dată într-o competiţie, la Crosul Petrom. A fost plăcut şi motivant să alerg alături de alţi oameni în cadru organizat, chiar dacă evenimentul a avut loc dimineaţa, când mă mobilizez mai greu.

O altă „alergătură” la care sper să ajung este „Aripi Deschise”, un cros umanitar care va avea loc sâmbătă, 29 octombrie, în Parcul Al. Ioan Cuza (Titan) din Bucureşti.  Evenimentul face parte din campania demarată de Ro Club Maraton, care îşi propune sprijinirea  celor 5.000 de copii internaţi anual în Secţia de Pediatrie a Institutului Clinic Fundeni. Pentru ei se doreşte strângerea unei sume de 20.000 euro, în vederea achiziţionării a trei monitoare vitale ce evaluează pulsul, tensiunea, saturaţia de oxigen şi determină EKG-ul în timp real, precum şi trei sisteme de oxigen.

Continue reading