Tag Archives: hrişcă

Hrișca – de ce e bună + cum se consumă

Deși am descoperit-o de mulți ani, văd că n-am scris pe-ndelete despre ea pe blog. La hrișcă mă refer.

Ce este hrișca

Bogată în elemente nutritive (vitaminele E, B1 şi B2, fibre, proteine, fosfor, magneziu, zinc, seleniu şi fier), hrișca este o plantă înrudită cu rubarba și măcrișul, o “pseudo-cereală” ce nu conține gluten, putând fi consumată și de cei ce suferă de boala celiacă. Reprezintă o alternativă la cerealele clasice și o modalitate gustoasă de a varia meniul zilnic fără costuri prea mari. Din păcate, nu e prea cunoscută și apreciată, deși se cultivă de mii de ani.

Micile boabe au forma unor piramide inimoase, cu o culoare ce variază de la verzui-bej (hrișca crudă) la maro deschis (hrișca coaptă).

hrisca-cum-se-fierbe

De unde cumpărăm hrișcă și cât costă  Continue reading

Idei de bunătăţi acrişoare, dulci, gustoase

Cred că fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat să rămână în pană de idei culinare. „Ce gătim azi?” se dovedeşte de multe ori o întrebare care cu greu îşi găseşte răspunsul.

Conform principiilor menţionate aici, în ultimul timp am explorat mai multe alimente pe care nu le mai încercasem, sau de care am uitat. Câteva sugestii pentru a împrospăta lista de ingrediente:

condimente

  • Capere – sunt mugurii unui arbust originar din zona Mării Mediterane, având un gust astringent, uşor picant. Cel mai des se găsesc conservate în oţet şi merg de minune în combinaţie cu peşte sau carne, dar pot fi folosite şi la sosuri. Sunt o companie bună pentru mâncărurile grase.
  • Linte – este o leguminoasă bogată în proteine şi foarte sănătoasă, ajutând la scăderea colesterolului. Există mai multe feluri de linte, în funcţie de culoare şi mărime: verde, portocalie, maro. Îmi place mult fiartă, cu puţină sare şi ulei de măsline
  • Quinoa – are forma unor bobiţe mici, de culoare alb-gălbui sau roşii, fiind bogată în calciu şi o sursă valoroasă de proteine. Fiartă şi simplă nu are cine ştie ce gust, aşa că e de preferat să o însoţiţi cu un sos delicios sau un ghiveci bogat de legume.
  • Hrişcă – se prezintă sub forma unor bobiţe mici, care se lasă la înmuiat şi se consumă ca atare sau fierte. Are un gust uşor dulceag. Pentru cei cu alergie la gluten, hrişca este o alegere foarte bună. Personal, o prefer fiartă, în combinaţie cu nuci, migdale, scorţişoară şi puţină miere, e perfectă pentru micul dejun. Continue reading