Tag Archives: vacanţă

Paris, la subiectiv: brânză, obloane şi pisici în cimitir

Trăgând linie după cele 3 zile petrecute la Paris, îmi dau seama că a fost o vacanţă scurtă, dar consistentă, cu o grămadă de imagini şi experienţe de pus în album.

Pentru mine, vacanţele se măsoară în număr de wow-uri, indiferent că e vorba de mâncăruri, atmosferă, clădiri, peisaje sau momente, pur şi simplu. Iar Parisul a obţinut un scor foarte bun. E adevărat, nu atât de bun încât să detroneze Roma din topul oraşelor mele preferate şi nici Varşovia de pe locul 2 (cum ziceam, reperele mele în a aprecia un oraş nu ţin doar de obiectivele turistice „clasice”). Însă au fost atât de multe cadre de vis, încât acest celebru oraş francez s-a strecurat în inima mea, făcându-şi loc printre meleagurile italiene, nebunia Barcelonei şi panoramele pitoreşti din Praga.

turnul-eiffel-vazut-din-sacre-coeur-paris

Continue reading

Castele celebre cu nume impronunţabile: Neuschwanstein şi Hohenschwangau

Despre Neuschwanstein ştiam doar că se află în topul celor mai spectaculoase castele din lume şi că a servit drept sursă de inspiraţie pentru castelul Frumoasei din Pădurea Adormită, de la Disneyland. Pe scurt, mi-a stârnit interesul, aşa că din cele câteva zile petrecute la Munchen, una am dedicat-o explorării faimosului castel.

Din Munchen am luat trenul până în localitatea Fussen şi apoi un autobuz spre Schwangau, satul lângă care este amplasat castelul Neuschwanstein. Ploua uşor, vârfurile munţilor erau ascunse după o ceaţă lăptoasă, iar în aer se simţea un iz de suspans. Tabloul perfect pentru o excursie în lumea legendelor şi a istoriei! De cum am coborât din autobuz, am zărit castelul în depărtare, arătându-se pe o culme mândră şi am devenit şi mai curioasă.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA Continue reading

Surprizele din parcul Palatului Nymphenburg

Pe lista mea cu locuri de văzut în Munchen se afla şi Palatul Nymphenburg, pe care îl zărisem pe fugă din autobuzul turistic, la vizita precedentă. Mi-a plăcut în special locul unde este amplasat: deşi se află în oraş, spaţiul verde generos care-l înconjoară dă senzaţia de maiestuozitate, ca şi cum e nevoie să te pregăteşti îndelung pentru a-i trece pragul.

 palatul nymphenburg munchen

Pentru că nu am avut prea mult timp la dispoziţie şi îmi doream să mă bucur fără grabă de vastul domeniu, am ales să nu vizitez palatul propriu-zis, ci doar parcul imens şi cele patru pavilioane, despre care auzisem că merită văzute. Biletul a costat 4,5 euro, plata pentru intrarea la pavilioane, căci accesul în parc este liber.

Aşadar, dimineaţa mea de luni a început cu o plimbare alene pe aleile scăldate de frunze, în compania veveriţelor şi a alergătorilor matinali. Continue reading

Must see în Munchen: Grădina Botanică

Ador să mă plimb prin grădini botanice, deşi nu mă pricep deloc la plante, ba dimpotrivă. Dacă nimeresc pe mâna mea, există riscuri foarte mari să se usuce. Nu-mi place să primesc flori (mi se par cel mai banal şi lipsit de inspiraţie cadou), însă iubesc să le admir în natură, la ferestrele caselor sau chiar în vazele altora. Pasiunea mea pentru grădinile botanice s-a născut în urma vizitei la Barcelona, unde am explorat nişte spaţii fanstastice, cu plante spectaculoase. Bonus, un superb apus şi un curcubeu uriaş. De atunci, când ajung într-un oraş mai mare, întotdeauna încerc să fac o vizită la grădina botanică, iar Munchen nu a făcut excepţie.

Am auzit că Grădina Botanică de pe domeniul Palatului Nymphenburg este o adevărată bijuterie, aşa că mi-am notat-o pe listuţa de dorinţe cu locuri de văzut. După o lungă plimbare pe aleile din parcul palatului, m-am îndreptat spre grădină, fără să mă tem de norii cenuşii care îşi cam făceau de cap deasupra mea.

cafenea-gradina-botanica-munchen

Continue reading

Munchen văzut de la înălţime – 4 panorame de neratat

Data trecută când am vizitat Munchenul nu eram cuprinsă de febra panoramelor, aşa că am rămas cu picioarele pe pământ. Acum însă nu am ratat ocazia de a admira oraşul de la înălţimea unor turnuri celebre.

La câteva ore după ce am aterizat la Munchen, m-am îndreptat spre centrul vechi, în Marienplatz, pentru a-mi îndeplini dorinţa de a mă urca în două dintre clădirile-simbol ale oraşului.

Primăria Nouă

Prima pe listă a fost Primăria Nouă, cu faţada ei gotică şi turnuleţele croşetate în piatră. După ce am făcut câţiva paşi în curtea interioară, aflată parcă departe de agitaţia din Marienplatz, am căutat locul de acces spre turn. Nu a fost deloc greu să-l găsesc, mai ales că în faţa mea erau şi alte persoane cu aceeaşi „destinaţie”. Biletul a costat 2,50 euro. Deşi eram pregătită să urc multe scări, n-a fost nevoie, deoarece în turnul primăriei se ajunge cu un lift. Aşadar, în scurt timp am ieşit pe terasa bătută de vânt din cel mai înalt turn al clădirii, de unde am privit nerăbdătoare în jur.

primaria-noua-munchen Continue reading

Plimbare în inima oraşului Munchen: de la Stachus la Marienplatz şi Viktualienmarkt

Încă dinainte să încep să scriu acest articol, presimt că va fi unul kilometric. Kilometri de uimire, bucurie, descoperiri şi wow-uri. Sper să vi le transmit şi vouă prin cuvinte şi imagini.

Am ajuns în Munchen vineri, pe la prânz şi nu mi-a venit să cred cât de frumos zâmbea soarele. După un prânz scurt, am plecat la plimbare spre centru, pe care mi-l aminteam destul de bine de acum doi ani, când am ajuns pentru prima oară în acest oraş, în miez de iarnă. De la Karlsplatz – Stachus am mers agale spre Marienplatz, în compania unei lumini blânde, privind cu nesaţ la clădiri, magazine şi oameni. Am luat pur şi simplu strada la pas, doar admirând ce-i în jur, fără intenţia de a reţine nume sau detalii.

Am intrat şi în câteva dintre bisericile care mi-au ieşit în cale, pentru că data trecută nu apucasem să le văd prea bine. Prima a fost o biserică „etajată”, cu o cameră destul de joasă la parter şi o încăpere înaltă la planul superior, cu decoraţiuni impresionante pe tot tavanul, în culori calde, aurii.

biserica-munchen Continue reading

Unde mâncăm şi bem în Praga

Nu puteam să închei seria de postări despre Praga fără să povestesc şi despre răsfăţurile gastronomice din vacanţă, aşa că am strâns în acest articol câteva recomandări de locuri unde am mâncat şi am băut bine în capitala Cehiei.

Probabil că mulţi dintre cei care îşi vor arunca privirea pe această listă vor fi dezamăgiţi că nu am inclus niciun restaurant cu specific şi nici mâncăruri tradiţionale nu prea se regăsesc. Motivul? Ziceam şi în alt articol că bucătăria cehă nu e printre preferate mele şi că pot trăi şi fără bere, cartofi, cârnaţi şi găluşte, aşa că am ales restaurante mai obişnuite, însă foarte drăguţe, cu mâncărică simplă şi bună. Desigur, nu puteau să lipsească ceainăriile 😀

bunatati-la-restaurant-lemon-leaf-pragaCea mai bună masă în Praga am servit-o la un restaurant thailandez, Lemon Leaf, despre care citisem înainte pe net, dar am dat din întâmplare peste el în ultima zi. Atât supa picantă de dovleac cu lapte de cocos, cât şi puiul de asemenea picant cu legume şi cu o salată alături au fost de-li-cioa-se! Plus că locul e super-cozy şi chelnerii de treabă, deci îl recomand cu drag. Continue reading

Jumătate de zi în Karlovy Vary (Carlsbad)

Având în vedere că am petrecut o săptămână în Praga, am avut timp să dăm o fugă şi până la Karlovy Vary (Carlsbad), celebra staţiune cu izvoare termale.

karlovy vary carlsbad cehia

Am mers cu autobuzul, pe care l-am luat de la autogara Florencz din Praga. Biletul a costat 320 de coroane dus-întors/persoană, cu compania Student Agency. La întoarcere am avut o mică întârziere, dar drumul a fost plăcut, pentru că am primit căşti şi ne-am uitat la filmul care rula pe micile televizoare. În engleză 🙂

Oraşul Karlovy Vary nu e un must see, din punctul meu de vedere, dar poate fi o plimbare plăcută dacă staţi mai mult prin zonă. Continue reading

25 de locuri de văzut în Praga

Am stat mult pe gânduri cum să prezint comorile pe care Praga le oferă turiştilor. Să fac o listă în funcţie de zone? Să le prezint în detaliu pe fiecare, cu adresă şi coordonate? Să scriu doar un articol cu impresii personale?

praga-karluv-most

Într-un final, m-am decis să fac o listă subiectivă cu recomandări de locuri de văzut şi admirat. Multe dintre ele nu sunt foarte celebre şi din păcate nu atât de promovate pe cât ar merita. Praga nu înseamnă doar Podul, Castelul şi Ceasul Astronomic, deşi e incontestabil că sunt adevărate simboluri ale oraşului. Aşa că dacă te pregăteşti să mergi în capitala Cehiei şi te întrebi ce să vizitezi, uite câteva locuri interesante:

1. Statuile. Răspândite peste tot prin oraş, statuile din Praga sunt surprinzător de diverse şi impresionante prin tragic sau prin grotesc.

2. Grădina Franciscană. Un parc central, dar ascuns după clădiri, foarte liniştit şi îngrijit, perfect pentru relaxare când vrei să evadezi din aglomeraţia de turişti. Se află în apropiere de biserica Fecioara Maria a Zăpezilor (Kostel Panny Marie Sněžné). Continue reading

Must see în Praga: statuile

Arta modernă/contemporană nu e tocmai pe gustul meu. O fi din cauză că nu am destule cunoştinţe în domeniu pentru a aprecia această formă de exprimare sau pentru că nu sunt obişnuită cu ea. Însă nu reuşesc să înţeleg de ce un tablou cu un pătrat albastru se numeşte „artă” şi de ce mai şi costă milioane de dolari…

Cu toate astea, când vine vorba de statui, ador formele ciudate sau personajele în ipostaze inedite. Obişnuită cu statuile „cuminţi”, sunt cu ochii în patru după lucrări inedite, în primul rând expresive şi nu neapărat frumoase.

statuie-scarry-praga

Dacă ar fi să aleg un singur adejectiv pentru a descrie statuile din Praga, acela ar fi „înfricoşătoare”. Desigur, nu toate sunt aşa. Însă cele mai multe expun violenţă, feţe schimonosite, agonie, disperare. Ceea nu e neapărat rău, ci mai ales impresionant. Şi mai sunt şi negre… Continue reading