A trecut mai bine de o lună de la vizita mea în Nuremberg, însă mi-am dorit să povestesc oricum despre această vacanță, ca să am și ceva amintiri scrise, ușor de revăzut peste ani.
Am tras de timp până să mă apuc de scris articolul de față, pentru că a fost prima dată când am ajuns în Nuremberg și am fost oarecum copleșită de cât de multe sunt de văzut aici. Însă acum, stând la laptop și făcând selecția fotografiilor, am devenit curioasă să descopăr ce se află în spatele celor văzute, în special a statuilor.
Statuile
Dacă până acum cel mai impresionată am fost de statuile din Praga, diverse și surprinzătoare, iată că Nuremberg vine rapid din urmă la acest capitol. Sculpturile răspândite în oraș, în special în centru, sunt neobișnuite, iar unele de-a dreptul sinistre.
Continue reading