Despre Neuschwanstein ştiam doar că se află în topul celor mai spectaculoase castele din lume şi că a servit drept sursă de inspiraţie pentru castelul Frumoasei din Pădurea Adormită, de la Disneyland. Pe scurt, mi-a stârnit interesul, aşa că din cele câteva zile petrecute la Munchen, una am dedicat-o explorării faimosului castel.

Din Munchen am luat trenul până în localitatea Fussen şi apoi un autobuz spre Schwangau, satul lângă care este amplasat castelul Neuschwanstein. Ploua uşor, vârfurile munţilor erau ascunse după o ceaţă lăptoasă, iar în aer se simţea un iz de suspans. Tabloul perfect pentru o excursie în lumea legendelor şi a istoriei! De cum am coborât din autobuz, am zărit castelul în depărtare, arătându-se pe o culme mândră şi am devenit şi mai curioasă.

Am aflat între timp că în zonă se mai află un castel, cu un nume la fel de greu de pronunţat: Hohenschwangau.

Am cumpărat bilet doar pentru Neuschwanstein, pentru că, până la urmă, pentru el venisem. Nu ştiam exact cum o să stau cu timpul şi îmi propusesem să mă bucur de fiecare colţişor, fără să mă grăbesc.

Două menţiuni importante:

• Castelele se pot vizita doar în cadrul unor tururi ghidate, care durează circa 30-35 de minute. Accesul în curtea castelelor este liber, plătiţi doar dacă vreţi să vedeţi interiorul.
• Biletele pentru castele, precum şi pentru Muzeul Regilor Bavariei, se cumpără exclusiv de la oficiul turistic din sat. Se pot face rezervări online, dar la castele nu există casă de bilete.

Mai erau vreo două ore până la turul pentru care găsisem bilete, aşa că înainte să urc spre castel am aruncat un ochi la terasele din apropiere, în căutare de ceva bun, că tot era ora prânzului. A fost trist. Foarte trist. Nu tu fructe sau chestii mai uşoare, doar chipsuri, cârnaţi şi bere. Până la urmă, m-am mulţumit cu o felie amărâtă de pizza sau, mai bine zis, cu un surogat: blat cu bulion şi brânză de origine incertă. Şi ca să fiu în ton cu lumea, am încercat şi un cârnat, dar s-a dovedit a fi la fel de greţos pe cât am bănuit. Însă m-am revanşat seara, cu o masă delicioasă.

După acest prânz „savuros”, am luat-o încet pe drumul spre castel, alături de alţi turişti şi de trăsuricile cu cai.

Ajunsă în faţa castelului, nu mi-am putut stăpâni uimirea. E chiar uriaş! Zidurile albe-cenuşii, robuste, sunt brăzdate de mici ferestre, însă în rest liniile sale sunt destul de simple. Castelul a fost realizat într-un stil arhitectural eclectic, preluând formele geometrice simple caracteristice stilului romanic, turnurile înalte şi zvelte de la stilul gotic şi decoraţiunile tipic bizantine.

Povestea castelului Neuschwanstein pare desprinsă din filme. Ideea construirii acestui colos a aparţinut regelui Ludovic al II-lea al Bavariei, supranumit şi “regele nebun”. El îşi petrecuse mare parte din copilărie la Hohenschwangau, castel decorat cu imaginile unor cavaleri şi regi din legendele bavareze. Tot acest cadru se pare că i-a stimulat cam tare imaginaţia lui Ludovic, astfel că după ce a ajuns rege şi-a dorit să aibă propriu castel “ideal”, unul de legendă, în care să se refugieze din calea realităţii care-l copleşea. În plus, Ludovic al II-lea era un mare fan al lui Richard Wagner, pe care l-a şi susţinut financiar, astfel că Neuschwanstein este decorat cu scene şi simboluri inspirate de operele marelui compozitor.

Aşteptând să intru la castel, am făcut o plimbare în zonă şi am descoperit un pod cam şubred, fix deasupra prăpastiei. De pe Marienbrucke, căci aşa se numeşte podul, castelul se vede ca răsărind dintre copacii deşi, într-o încercare temerară de a se înălţa spre cer. Parcă se află undeva deasupra lumii, iar din acest unghi chiar zici că e desprins din basme. Picăturile de ploaie nu au contenit cu dansul în tot acest timp, aşa că atmosfera a fost în ton cu peisajul.

Curtea castelului este, în schimb, rece şi tristă, în pofida celor câteva decoraţiuni de pe ziduri şi a pădurilor din jur. Simţeam nevoia de mai multă verdeaţă în curte, care poate ar mai fi echilibrat duritatea pereţilor drepţi.

A venit în sfârşit şi ora turului. Vizitând interiorul, am început să înţeleg mai bine povestea regelui nebun. Camerele sunt excesiv de încărcate, întunecate, cu decoraţiuni opulente, unele frizând kitsch-ul. Mă aşteptam ca în orice moment să apară de după perdele Lady Gaga, care s-ar fi potrivit de minune în cadru… Cum să n-o iei razna stând aici singur, cu muzică de Wagner pe fundal şi imaginându-ţi că eşti un rege coborât din legende???

Vizita ghidată a fost cam pe fugă şi nu am aflat prea multe, noroc cu Google care mi-a răspuns ca de obicei la dileme 😀 A, şi ca să termin cu povestea regelui: el nu a apucat să se bucure în totalitate de castelul său minunat, căci a murit înainte să fie finalizat complet. Declarat nebun şi de către doctori, a fost internat la Palatul Berg, însă a murit a doua zi, fiind găsit înecat în lacul Starnberg, alături de medicul său (de care se pare că era foarte apropiat).

După o aşa poveste pe cinste, mi-am dat seama că mai am ceva timp şi aş putea vizita şi celălalt castel, Hohenschwangau. Am privit câteva clipe apa netedă a lacului, am pozat Muzeul Regilor Bavariei, apoi m-am îndreptat spre castelul cu ziduri galbene şi margini ca de biscuit, cocoţat pe o colină vecină. Între timp, soarele devenise mai îndrăzneţ, deci am avut parte de o lumină mai caldă.

Castelul Hohenschwangau este cel despre care spuneam că este pictat cu tot felul de scene din legende, iar aici şi-a petrecut copilăria regele Ludovic. Era prea târziu ca să mai cumpăr bilet, aşa că m-am mulţumit să mă plimb doar prin grădină. Interiorul l-am “vizitat” de acasă, pe Google.

Atmosfera a fost cu totul alta faţă de cea de la Neuschwanstein. Castelul Hohenschwangau stă sub semnul lebedei, blazonul familiei regelui Ludovic al II-lea (de altfel, chiar şi numele face trimitere la această pasăre: în germană, „Schwan” înseamnă „lebădă”). Tavanul culoarului de la intrarea în castel este decorat cu un joc interesant de arce, având la capăt câte o lebădă. La ferestre atârnau draperii cu dungi orizontale în alb şi albastru, care pe mine m-au dus imediat cu gândul la…. Italia, deşi e evident că, de fapt, se referă la steagul Bavariei 😀

Spiritul italian se simte însă din plin în minunata grădină a castelului, amenajată de Domenico Quaglio, un arhitect neamţ cu origini italiene. E incredibil cum vegetaţia poate îndulci orice spaţiu! Au fost de ajuns câteva fântâni, copăcei, garduri vii şi nişte arbuşti pentru a transforma acest colţ într-o grădină de vis. Unde mai pui că de aici se vede şi o panoramă frumoasă asupra munţilor! E cu totul altceva faţă de tristeţea de la Neuschwanstein.

Trăgând linie, excursia la cele două castele a fost tare plăcută, încărcată de emoţii şi surprize. Dacă aveţi ocazia, vizitaţi-le pe ambele. Sunt genul de clădiri care îţi provoacă sentimente extreme, fie ele de de admiraţie, dezgust sau teamă, însă cu siguranţă nu te vor lăsa indiferent.