Arta modernă/contemporană nu e tocmai pe gustul meu. O fi din cauză că nu am destule cunoştinţe în domeniu pentru a aprecia această formă de exprimare sau pentru că nu sunt obişnuită cu ea. Însă nu reuşesc să înţeleg de ce un tablou cu un pătrat albastru se numeşte „artă” şi de ce mai şi costă milioane de dolari…

Cu toate astea, când vine vorba de statui, ador formele ciudate sau personajele în ipostaze inedite. Obişnuită cu statuile „cuminţi”, sunt cu ochii în patru după lucrări inedite, în primul rând expresive şi nu neapărat frumoase.

Dacă ar fi să aleg un singur adejectiv pentru a descrie statuile din Praga, acela ar fi „înfricoşătoare”. Desigur, nu toate sunt aşa. Însă cele mai multe expun violenţă, feţe schimonosite, agonie, disperare. Ceea nu e neapărat rău, ci mai ales impresionant. Şi mai sunt şi negre… Continue reading →