Tag Archives: Ciocopolis

Ceai ascuns în ciocolată

Cine spune că medaliile sunt condamnate să zacă în dulap? Am găsit o întrebuințare practică medaliei simpatice de la Cozia, sub formă de mini-farfurioară: suport pentru ciocolată 😀 Și nu orice fel de ciocolată, ci una cu… ceai.

Ciocolata neagră Bovetti cu Earl Grey îmbină două plăceri sub un singur ambalaj, motiv pentru care nici n-a rezistat întreagă până la ședința foto :))

ciocolata-bovetti-cu-ceai-earl-grey.

Să le luăm pe rând. Ceaiul Earl Grey este un sortiment clasic, ușor de găsit chiar și prin supermarketuri, însă până de curând habar n-aveam ce-i cu el. Am descoperit cu mirare că, pe lângă ceai negru, conține… bergamotă. Adică un soi de citrice care reunește caracteristici de potrocală, lămâie, grepfrut și lime. Fructul nu se consumă ca atare, dar se folosește la parfumuri, dulciuri, băuturi, uleiuri esențiale etc., fiind foarte aromat. Continue reading

Viena, o cană și ceva roz. Sau când piperul întâlnește ciocolata

Acum ceva timp, am petrecut un revelion la Viena, când am sărbătorit venirea unui nou an în miros de cârnați, într-o aglomerație de nedescris și înghețând de frig. Totuși, din toată nebunia aia m-am întors acasă cu o frumusețe de cană, pe care a trebuit să o cumpăr plină cu vin fiert, deși la momentul respectiv nu aveam chef de așa ceva. Eu voiam doar cana, dar n-a fost chip  să mă înțeleg cu oamenii de la stand, foarte pregătiți să întâmpine noul an cât mai veseli. Evident, nu înțeleg ce scrie pe cană, dar par a fi mesaje de “La mulți ani!”.

cana-viena

Acum poate vă întrebați ce legătură e între o cană cumpărată de la Viena, piper și ciocolată. Ei bine, Continue reading

Orez cu lapte + ciocolată, lămâie & ghimbir

Orezul cu lapte este unul dintre deserturile care-mi induc o stare de nostalgie dulce, un adevărat comfort food. Nu mănânc prea des, ce-i drept, și poate tocmai de-asta îmi place așa de mult. Aroma de lapte cu scorțișoară mi se pare relaxantă și gingașă, iar alăturată orezului e de-a dreptul irezistibilă. Perfect de mâncat pentru carb loading, ca răsfăț de weekend sau pur și simplu ca antrenament pentru o săptămână plină.

Orez cu lapte si ciocolata11

De data asta, am ales să dezmierd orezul cu ciocolată, ca să multiplic „mmmm…”-urile și să am mai mult spor la alergat. Și nu orice fel de ciocolată, ci un Tohi cu 74% cacao și un mix revigorant de lămâie & ghimbir. Așa cum șoptesc și ingredientele, ciocolata Tohi are un gust fresh, dar nu foarte acrișor, datorită belșugului de cacao. Continue reading

Ciocolată şi alte picanterii

Cât de picantă e o ciocolată picantă? Asta a fost întrebarea mea înainte de a gusta din Cacao Sampaka – ciocolată neagră & cayenne. Aveam să aflu răspunsul după o dulce tatonare.

cacao-sampaka-spicy

Cacao Sampaka lasă să se întrevadă prin ambalaj o bucăţică din conţinut, dar privind prin mica ferestruică am observat doar ciocolatiul apetisant la care mă aşteptam. Gustul picant rămânea în continuare ascuns în culcuşul de cacao… Continue reading

Weekend leneş + cele mai dulci planuri de vacanţă

Se dă un weekend liber, cu poftă de pierdut timpul fără remuşcări. Aşa că, pe lângă scris, băut ceai şi citit, merg de minune nişte proiecte de vacanţă! Plus ceva gătit şi o alergare scurtă. A, am zis ceva de pierdut timpul? 😀

Dacă totul merge conform planurilor şi nu apar elemente neprevăzute, pentru mine se anunţă o perioadă bogată în escapade, strecurate cu eleganţă printre zilele de lucru. După surfing printre oferte de bilete de avion, testat o mulţime de date, căutat hoteluri şi ceva coincidenţe fericite, am reuşit să conturez nişte vacanţe în orizonturi mult-visate. Deocamdată nu vă dau alte detalii, dar promit să povestesc pe blog despre ele după ce devin realitate.

cioclata-simon-coll.

La minunatul travel diary primit de la Raluca, în curs de completare, am asezonat câteva grame de plăcere dulce, cu migdale întregi, acoperite într-un ambalaj delicat. Mai exact, e vorba de ciocolata Simon Coll, care m-a însoţit la făcut planuri de călătorit. A fost prima întâlnire a papilelor mele cu această marcă şi probabil nu ultima. Ceaiul negru cu lapte şi-a făcut loc cu graţie în acest duo de ciocolato-vacanţă, alături de câteva suveniruri inspiraţionale. Continue reading

Dolfin: Ciocolată neagră cu mentă şi fericire

Se spune că nu poţi cumpăra fericire, dar poţi cumpăra ciocolată şi e cam acelaşi lucru. N-aş pune semnul egal între ciocolată şi fericire, deşi pentru mine acest dulce e răsfăţul perfect pentru a-mi îndulci ziua. Mai mult, la nevoie, poate însoţi cu succes o discuţie filosofică despe fericire, sensul vieţii sau alte subiecte cu greutate.

Am mai spus că prefer ciocolata neagră, iar dacă e combinată cu alte ingrediente, cu atât mai bine. Aşadar, am pornit la explorat o ciocolată Dolfin neagră cu mentă.

ciocolata-dolfin-neagra-cu-menta

Am deschis ambalajul exterior sub formă de plic, de un verde-mentolat, şi am desfăcut stratul interior. Mirosul nu se simte foarte puternic, iar dulceaţa ciocolatei e moderată, având în vedere procentul de 52% cacao. Dacă preferaţi ciocolatele cu lapte, probabil că o să vi se pară amăruie; fanii ciocolatei negre vor descoperi un gust destul de dulce.

Ciocolata nu este delimitată în pătrăţele, ca să te simţi vinovat că mănânci 2-3-4, ci e segmentată în bucăţi mai mari, dreptunghiulare, care se rup uşor şi… dispar şi ele cât ai clipi. Continue reading