Dieta.
Un subiect nelipsit din revistele sau site-urile pentru femei (şi mai nou, pentru bărbaţi), unde sunt prezentate cure de slăbire „clasice” sau „exotice” care promit kilograme eliminate peste noapte. Să nu mai vorbim de multele pastile, ceaiuri, creme, aparate, haine etc. care susţin că te slăbesc uşor, fără ca tu să mişti un deget. Mai apar şi „vedete” care se laudă cum au slăbit 15 kilograme într-o săptămână cu supă de varză sau compot de struguri.
Nu-mi prea place termenul „dietă”. Pentru că pur şi simplu manipulează şi încurajează o pseoudo-schimbare, inducând o abordare superficială a actului de „a mânca”.
Ai zis „aşa nu se mai poate”, ai recunoscut că vrei să faci o schimbare, iar apoi acţionezi. Te informezi, pui întrebări, te pregăteşti, eventual cauţi susţinere. Şi dacă te preocupă în special alimentaţia, alegi să mergi la un nutriţionist. Foarte mulţi au o impresie greşită despre acest specialist şi îl percep ca pe un doctor care dă o reţetă, te tratează, tu te faci bine şi după un timp gata cu „medicamentele”. Continue reading
Michael Pollan nu este nutriţionist şi nici doctor. Este, însă, aşa cum se declară şi în titlul cărţii, un gurmand. Şi reuşeşte să ofere argumente credibile, poate mai clare şi mai simplu explicate decât un specialist. Cartea este bine documentată, iar dacă vă place vă recomand „Dilema omnivorului”, de acelaşi autor, tot pe tema alimentaţiei, dar cu o tentă mai jurnalistică: prezintă un reportaj de investigaţie asupra surselor de hrană actuale.
În general nu mă prea încântă chestiile „perfecte”, mi se pare că încurajează o vânare de vânt şi nu ţin cont de faptul că suntem diferiţi. Cu toate astea, am cumpărat „Reţeta sănătăţii perfecte” pentru că, răsfoind-o, am dat de informaţii interesante.