Evenimente faine în weekendul 21-22 octombrie 2017 {București}

evenimente bucuresti octombrie 2017

Lunile de toamnă sunt pline de evenimente și festivaluri de toate felurile, iar mie mi-au ieșit în cale (întâmplător sau nu) următoarele trei, numai bune pentru relaxarea de weekend: 

PeriFeeric astro-gastro

Duminică, 22 octombrie, de la ora 17.00, ești așteptat în Parcul Natural Văcăreşti la o seară specială, cu ateliere de gătit, vizionare de filme şi poveşti despre natura din Delta Văcăreşti, observaţii astronomice, filme şi poveşti din galaxie şi alte activităţi recreative pentru toate vârstele. (peri)Feeric astro-gastro își propune să dezvolte interesul pentru realizarea activităţilor socio-culturale şi educative în comunităţile urbane situate în afara zonei centrale a oraşului. Proiectul este la a doua ediție, prima ediție, din 2016, având loc în grădina unui bloc din zona Piața Miniș.

EVENT Facebook

*Despre Parcul Văcărești am scris în acest articol, când l-am admirat de la înălțime. 

Agenda Bio

Pe 21 și 22 octombrie,  între orele 10:00 – 19:00, are loc o nouă ediție Agenda Bio, la Casa Universitarilor București (str. Dionisie Lupu, nr. 46). Evenimentul este dedicat unui stil de viață sănătos, atât pentru trup, căt și pentru minte și suflet. La Agenda Bio #7 vei găsi:

  • Târg cu vânzare de produse bio și naturale (aproximativ 40 de standuri);
  • Food area: mâncare vegetarianâ și vegană (la demisolul cladirii);
  • Conferințe și seminarii de dezvoltare personală GRATUITE în baza biletului de intrare, care costă 8 lei;
  • 5 ateliere de creație pentru copii.

EVENT Facebook

*Vezi cum a fost ediția anterioară -> Weekend cu ceai, prieteni și iarbă verde la Agenda Bio

Schimb de cărți

După o pauză de vară, Schimb de Cărți revine în București duminică, 22 octombrie, de la ora 15:00, la frumoasa Ceainărie Bohemia. Schimb de Cărți este un proiect bookblog.ro care susține lectura printr-o serie de întâlniri lunare în cadrul cărora cititorii pot face schimb de cărți între ei și pot discuta despre cărți, autori sau edituri. Intrarea este liberă, poți retrage cărțile când dorești, dar poți participa și fără să aduci/ să iei cărți.

EVENT Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.