Weekend cu ceai, prieteni și iarbă verde la Agenda Bio

De la o vreme, mi-am propus mai puțin lucru și mai mult răsfăț în weekenduri, iar evenimentul Agenda Bio din miez de septembrie mi-a oferit ocazia să-mi îndeplinesc acest „obiectiv”. Mai ales că a fost ultima ediție în grădină, de acum încolo târgul urmând să aibă loc înăuntru, în camerele frumoase de la Casa Universitarilor.

Pentru cei care nu știu, Agenda Bio e un târg cu bunătăți naturale și bio, de la cosmetice, prăjituri raw, înghețată și tarte gustoase până la miere, uleiuri, accesorii, cărți și hăinuțe cusute cu grijă. Evenimentul își propune să încurajeze o viață mai sănătoasă și mai fericită, așa că pe lângă standurile cu vânzare s-au organizat multe ateliere practice și conferințe cu și despre yoga, mindufulness, ceai, gătit, dezvoltare personală etc. Nu au lipsit nici workshop-urile pentru cei mici, precum și un spațiu de joacă amenejat special pentru ei.

ceai gongfu

Sâmbătă

Deși locul îmi e cunoscut, până acum nu mai fusesem la un târg în grădină, pe care am găsit-o sâmbătă zumzăind de bună-dispoziție, cu oamenii preumblându-se curioși pe la standuri, degustând și testând produse felurite. 

Încă de la intrare și continuând până în pavilionul umbros, am (re)descoperit tot felul de bunătăți pentru trup și suflet și m-am bucurat să revăd Aromes Noirs – boabe de cacao crude și zahăr, EuBio – cosmetice Avril din ingrediente sigure și Mama Pan – pâine și produse de patiserie de calitate.

agenda-bio-septembrie-2017 agenda bio septembrie gradina agenda-bio-septembrie-eubio

Luasem deja un prânz copios la El Torito, așa că n-a mai intrat nimic de mâncare, însă am savurat o conversație cu oameni dragi și o porție de vitamina D cu garnitură de leneveală în iarbă. Mnom, mnom, ce bun a fost! Organizatorii au fost foarte inspirați cu hamacele instalate la umbră și păturicile de picnic gata întinse pe iarbă.

Duminică

M-am entuziasmat când am aflat de la Cami că la Agenda Bio va fi și un atelier despre ceai. El a fost motivul pentru care am revenit la târg duminică, nerăbdătoare să descopăr cum se pregătește ceaiul după metoda Gongfu de la Ionela Popa, cea care deține magazinul online de ceaiuri Tashi.

atelier ceai tashi

În cadrul atelierului, Ionela a insistat pe diferențierea clară infuzie/ceai și a povestit câteva lucruri interesante despre prepararea și servirea acestei băuturi. Am notat câteva rânduri și gânduri:

  • Gongfu este o metodă chinezească de pregătire a ceaiului care pune accent pe ceai în sine și nu pe ritual, ca ceremonia japoneză. Este important să fii prezent și să te concentrezi pe gustul băuturii.
  • Ceaiul (mai ales cel alb) nu se bea seara, deoarece chiar dacă putem adormi, substanțele din el interferează cu sistemul nervos, iar organismul nu mai poate intra în procesul de refacere.
  • Ceaiul nu se bea pe stomacul gol pentru că „pune în mișcare” stomacul, astfel că ni se va face foame.

Pe lista degustării s-au aflat două sortimente: un ceai verde Pouchong și un oolong, pregătite la gaiwan (un mic bol cu capac folosit la infuzarea rapidă a frunzelor de ceai), respectiv într-un ceainic. Metoda infuzării a fost una diferită față de cea obișnuită.ionela atelier ceai tashi gaiwan ceai frunze de ceai dupa infuzare

Vasul se încălzește înainte, iar în el se pun direct frunzele de ceai. Se adaugă apă peste ele, se acoperă și se lasă câteva secunde, după care se toarnă ceaiul în boluri minuscule. Cel care prepară ceaiul bea primul, apoi îi servește și pe ceilalți. Am fost uimită că deși fusese lăsată doar câteva secunde, prima infuzie a avut o aromă destul de intensă. Se continuă  turnarea apei peste frunze, apoi servirea ceaiului în boluri, până când gustul acestuia scade. Partea faină e că băutura își schimbă aroma de la infuzie la infuzie, deci cu puțină atenție poți experimenta o paletă largă de arome.

Ah, și a fost interesant nu doar modul de pregătire, ci și cel de savurare: inspiri, bei ceaiul sorbind zgomotos, apoi expiri pe nas. Astfel, nu doar că poți să-l bei foarte fierbinte fără să te frigi, dar îi simți și mai bine aroma.

Recunosc, am ieșit de la atelier un pic amețită, dar în sensul bun al cuvântului 🙂 Am fost fascinată de bolurile și accesoriile delicate de servire, dar și de practica de mindfulness asociată savurării ceaiului, pe care din păcate nu o practic prea des când am de-a face cu această minunată băutură.

Următoarea ediție Agenda Bio va avea loc în weekendul 21-22 octombrie 2017. Mai multe detalii găsești în evenimentul de pe Facebook. Biletul costă 8 lei și asigură accesul în zona de târg și la conferințe, iar copiii sub 14 ani au intrare liberă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *