Dacă ar fi să rezum mica vacanță petrecută la Timișoara, aș zice că a fost tihnită. Chiar și cursa de 12 ore am simțit-o relaxată, fără vreo presiune, doar cu bucuria și curiozitatea noutății. În ciuda norilor amenințători care și-au făcut de lucru pe cer în mai toate zilele petrecute acolo, îmi amintesc întreaga experiență ca pe una senină. A fost ca un balsam anti-agitație.

Plimbarea pe străzile din Timișoara a fost mai mult vizuală, nu m-am interesat de istoria clădirilor atât de frumoase și de poveștile locului. Poate recuperez la altă vizită, cine știe? Acum doar mi-am clătit privirea și am oferit picioarelor o promenadă de voie.

Am remarcat că nu sunt așa multe supermarketuri; alimentarele și micile magazine de la colț încă dau savoare cartierelor cu blocuri micuțe și case.

N-am mai găsit galeria de umbrele colorate din centru, pe care le admirasem în mai, la vizita anterioară. Dar am zis totuși să pun poza, că mi-au plăcut atunci 😀

(Tot din luna mai sunt și următoarele două poze, două cadre dragi mie din Piața Victoriei.)

Revenind la luna septembrie…

Prin centru am descoperit un grup de instalții urbane realizate din materiale reciclate, dar și alte încercări artistice cel puțin neobișnuite.

Tot artă urbană, și încă foarte faină.

Foietaj de plăcintă. Pardon, Domul.

Mi-am dorit să ajung în Parcul Botanic, că și-așa nu mai vizitasem de mult o grădină botanică. Așa că în ultima zi, înainte de plecare, mi-am reîncărcat bateriile în acest parc semi-sălbatic, unde, din nou, am găsit un calm incredibil.

Și poza mea preferată!

Simt că încă mai am multe de descoperit în Timișoara. Pe wishlist pentru anul viitor 🙂