Din nou la Oradea, după mai bine de jumătate de an. Am descoperit în plimbare noi locuri și am privit cu alți ochi străzile și clădirile pe care deja le explorasem în mini-vacanțele anterioare. Pentru că a fost o sâmbătă călduroasă, m-am refugiat în muzee. În două muzee, mai exact.
Ideea de a vizita Templul Coral din Bucureşti mă îmbia de când am fost la Muzeul Comunităţii Evreieşti, aflat într-o veche sinagogă. Pe atunci, Templul era în renovare, aşa că a trebuit să mai aştept ceva până să-i pot trece pragul şi să-mi potolesc curiozitatea. Însă a meritat! Duminica trecută, profitând de soarele îmbietor, mi-am dat întâlnire cu impunătoarea clădire recent restaurată.
Aproape de Piaţa Unirii, pe strada Sf. Vineri, Templul Coral contrastează prin măreţie cu peisajul cenuşiu din jur. Construit în stil arhitectural mauro-bizantin în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după modelul Templului Leopoldstadter din Viena (distrus în 1938), Templul Coral pare desprins de pe alte tărâmuri şi lipit cu grijă în spaţiul urban bucureştean. Continue reading
În timp ce făceam slalom pe net, în căutare de informaţii pentru un articol, am descoperit că în Bucureşti există un muzeu al comunităţii evreieşti, găzduit de o veche sinagogă. Antenele de plimbăreaţă mi s-au activat imediat, aşa că n-am mai stat pe gânduri şi mi-am notat adresa. Am constatat cu uimire să muzeul-sinagogă se află în buricul târgului, la o aruncătură de băţ de Piaţa Unirii, pe strada Mămulari, nr. 3. Interesant cum am trecut de atâtea ori prin apropiere, dar habar n-aveam de existenţa ei…
Încadrată de clădiri obişnuite, faţada sa remarcabilă iese în evidenţă prin îmbinarea de elemente arhitecturale bizantine, maure şi romanice. După ce sâmbătă am încercat s-o vizitez, dar fără succes (era închisă, fiind sabat), a doua zi dimineaţă am sunat la poartă, iar un paznic amabil m-a îndrumat înăuntru. Am intrat în sala uriaşă, unde era cald şi linişte. M-a întâmpinat o doamnă zâmbitoare care mi-a vorbit un pic despre trecutul sinagogii, după care am trecut la vizitat. Continue reading
Mi-am dorit tare mult să ajung la Florenţa, deci pot spune că prin vacanţa asta am bifat un oraş pe micul wish-list de călătorit. Am stat doar o zi, care s-a dovedit a fi cam scurtă pentru văzut cam tot ce are ea de oferit.
Despre Florenţa se spune că a fost leagănul Renaşterii. Mie însă mi-a scăpat spiritul ăsta boem şi artistic al oraşului şi recunosc că Bologna mi-a creat o impresie mult mai bună, cel puţin arhitectural vorbind. Florenţa e frumoasă, dar cam cuminte. Cu excepţia bisericilor uriaşe, clădirile nu mi-au atras atenţia în mod deosebit.
Am crezut că arhitectura este mai variată, mai îndrăzneaţă. Mă aşteptam să văd mai multe piaţete cochete, cu fântâni frumos ornamentate şi statui impresionante, nu doar câteva còpii ale lui David. N-aş zice deci că Florenţa e un muzeu în aer liber, ci dimpotrivă. Adevăratele comori artistice ale Florenţei sunt păstrate în numeroasele muzee şi palate, în niciun caz pe străzi (ca în Roma, de exemplu), aşa că dacă sunteţi amatori de muzee, cu siguranţă că Florenţa e oraşul ideal.
Nu vreau să trageţi concluzia că Florenţa nu e un oraş frumos sau că nu ar merita vizitat. Dacă până acum mi-am arătat dezamăgirea, în continuare urmează partea cu amintirile frumoase, care sunt o gramadă.