În timp ce făceam slalom pe net, în căutare de informaţii pentru un articol, am descoperit că în Bucureşti există un muzeu al comunităţii evreieşti, găzduit de o veche sinagogă. Antenele de plimbăreaţă mi s-au activat imediat, aşa că n-am mai stat pe gânduri şi mi-am notat adresa. Am constatat cu uimire să muzeul-sinagogă se află în buricul târgului, la o aruncătură de băţ de Piaţa Unirii, pe strada Mămulari, nr. 3. Interesant cum am trecut de atâtea ori prin apropiere, dar habar n-aveam de existenţa ei…
Încadrată de clădiri obişnuite, faţada sa remarcabilă iese în evidenţă prin îmbinarea de elemente arhitecturale bizantine, maure şi romanice. După ce sâmbătă am încercat s-o vizitez, dar fără succes (era închisă, fiind sabat), a doua zi dimineaţă am sunat la poartă, iar un paznic amabil m-a îndrumat înăuntru. Am intrat în sala uriaşă, unde era cald şi linişte. M-a întâmpinat o doamnă zâmbitoare care mi-a vorbit un pic despre trecutul sinagogii, după care am trecut la vizitat.
„Muzeul de Istorie al Evreilor din România – Dr. Moses Rosen” (denumirea oficială) ocupă o sinagogă scoasă din folosinţă, construită în anii 1908 – 1910. A început să fie cunoscută ca Sinagoga Mare a Croitorilor, deoarece deservea această breaslă, în zonă locuind o populaţie numeroasă de evrei. Muzeul s-a deschis în anul 1978, la iniţiativa rabinului Moses Rosen, al cărui nume îl poartă. Este organizat pe 3 niveluri, păstrând organizarea sinagogii, şi expune documente, cărţi, obiecte de cult, tablouri, decoraţii, îmbrăcăminte, afişe, fotografii şi alte mărturii despre viaţa evreilor în România şi contribuţia comunităţii în societatea românească.
În timp ce mă învârteam prin faţa vitrinelor, citind şi fotografiind, au apărut şi câteva grupuri de turişti străini, de câte 3-4 persoane, şi chiar m-am bucurat că sinagoga este vizitată, căci la prima vedere părea că nu foarte multă lume se înghesuie s-o vadă.
În cadrul sinagogii-muzeu se află şi un memorial al Holocaustului, amenajat într-o cameră micuţă, neagră, de-a lungul căreia sunt expuse fotografii, documente şi hărţi cu pogromurile din România. Într-un colţ, o statuie bizară exprimă neputinţă şi amărăciune: “De ce?” – se întreabă mută.
Dincolo de exponatele destul de clasice, gen imagini, obiecte şi documente, senzaţia de “muzeu” este destul de vagă, din fericire. Spaţiul este larg şi denotă măreţie, plus că lipseşte înghesuiala exponatelor din alte muzee. Mai impresionante sunt ornamentele care împodobesc pereţii clădirii atât în interior, cât mai ales la exterior. Fereastra cu vitraliu, în formă de stea, se vede incredibil de frumos din interior, de la ultimul nivel.
Muzeul nu are vreo taxă; la intrare se află o urnă cu donaţii în care fiecare poate contribui cu cât doreşte.
După aproape o oră petrecută în sinagoga-muzeu, am ieşit şi am mers un pic pe străduţe, descoperind o minunăţie de clădire, din păcate aflată într-o stare deplorabilă, cu o uşă şi fereastră decorate cu motive geometrice Art Deco.
Pentru a continua în acelaşi stil, m-am îndreptat spre Sinagoga Mare, aflată în apropiere, pe strada Vasile Adamache, nr. 11. Am traversat strada Sf. Vineri şi am luat-o prin spatele blocurilor. Ascunsă în umbra clădirilor, sinagoga este însoţită de un mic rond cu bănci şi un fel de monument de o formă cam ciudată (iniţial, am crezut că e vorba de aparatul de taxat al parcării…), cu un citat de meditat:
“Fiecărei fiinţe umane îi este dată o scânteie de spiritualitate. Este însă de datoria sa să o descopere şi să o însufleţească” (Al. Şafran).
N-am reuşit să vizitez sinagoga pentru că se pregătea nu ştiu ce eveniment, aşa că am făcut doar câteva poze pe-afară, în spatele ei.
Iar ca tacâmul să fie complet, am ajuns şi la Templul Coral, situat pe strada Sf. Vineri, nr. 9. Acesta se află în renovare şi va fi deschis după 16 decembrie 2014, din ce spunea paznicul, aşa că îi voi mai face cu siguranţă o vizită.
Foarte tare, o sa merg si eu. Pe acolo ar trebui sa fie si Teatrul Evreiesc, cred. Am fost o data, demult, nu mai stiu exact.
Imi place muuuult de tot citatul ala din Al. Safran. 🙂
Da, teatrul e un pic mai încolo de Sinagoga Mare. N-am fost, deocamdată 🙂
E super citatul, într-adevăr, şi se potriveşte bine în context.
uau….chiar se viziteaza minunatiile acestea? Trebuie sa mi le pun in agenda…F interesant articolul! Thanks for sharing!
Dap, se vizitează. Să verifici programul la muzeu înainte să te duci 😉
Templul Coral se deschide după 16 decembrie, şi eu sunt tare curioasă cum e înăuntru, ştiu că a fost în renovare.
Am vazut templul din Mamulari cindva prin anii 60. Mi l-a aratat taica miu, o data cu cartierul de acolo. Mi-a povestit ca inainte de razboi, se bateau pe strazile alea macelarii evrei din macelariile “cusher” cu legionarii care veneau cind aveau chef de bataie si scandal. Erau zile singeroase.