Tag Archives: maraton

În linie dreaptă la Timișoara City Marathon – 42 km

În timp ce alergam la Timișoara City Marathon, cineva bătea mingea de zor… în stomacul meu. Să fi fost cele două bucățele de banane pe care le mâncasem mai devreme? Mi-am luat gândul de la asta și m-am concentrat să dau din picioare, că mai era ceva drum până la finiș.

Anul ăsta am participat în sfârșit la Timișoara City Marathon, un eveniment foarte fain organizat de Alergotura, cu 4 probe: 3 km, 10 km, semimaraton și maraton. Ce mi se pare special la această competiție este că startul se dă din afara orașului (la semi – Sânmihaiu Român și la maraton – Otelec, aproape de granița cu Serbia) și faptul că o bună bucată din cursă e aproape în linie dreaptă: 32 de km la maraton și 11 km la semimaraton, pe pista de biciclete România-Serbia.

Am ales maratonul, mai ales că la Otelec nu fusesem niciodată; doar până în Sânmihai ajunsesem la o alergare. Mi se pare inedit ca la un maraton să alergi peste 30 km fără întortocheli. Unii ar zice că e monoton, însă mie mi-a plăcut.

Deși startul a fost la ora 9:00, din motive de logistică m-am trezit la 5:30, iar la 8:00, când de-abia răsărea soarele, eram deja în Otelec, cu autobuzul pus la dispoziție de organizatori. Pentru mine partea asta de transport și organizare e destul de stresantă și mai mult am emoții din cauza ei, decât pentru cursa propriu-zisă.

După PB-ul de la Liberty, acum nu am avut vreun target îndrăzneț, ci mi-am dorit să fiu cât mai aproape de timpul de atunci.

Am început cu o urcareee, apoi cu puțin pământ, pentru ca imediat să ajungem pe pista de biciclete. Ne-am răsfirat repejor, fiind doar 30 de oameni, însă am păstrat în raza vizuală câțiva alergători din fața mea. Am menținut un ritm de 5:08 pe primii 10-12 km, destul de confortabil, deși a devenit evident pentru mine că ditamai rucsacul pentru hidratarenu fusese o idee bună. Măcar am avut gelurile la îndemână, în buzunarele din față.

În noaptea de dinainte plouase, așa că aerul se simțea încă umed, în compania unui vânticel de toamnă. Vremea mi s-a părut excelentă pentru alergat. Mi-a plăcut traseul pe pista de biciclete, destul de sălbatic, cu excepția câtorva case și a celor care ieșiseră la pescuit sau plimbat. Și ce mi-a plăcut și mai mult a fost că n-am dat peste dulăi agresivi 😀

Probabil luasem prea devreme gustarea de dinainte de cursă, pentru că după nici o oră de la start mi-am dat seama că mi-e foame. Foame la modul că începuse să mă doară stomacul, iar ceva îmi spunea că un gel nu ar fi suficient. Am luat niște bucăți de banană de la punctele de hidratare, am băgat niște apă, însă a devenit tot mai greu să mențin ritmul cu stomacul încercând să-și facă meseria. Plus că gambele deja începuseră să se îngreuneze.

Mi-am dat seama curând că n-o să pot să țin ritmul ăsta sau pe-aproape până la final, așa că următorii 10 km m-am resemnat cu 5:14, apoi am scăzut treptat spre 5:25. Am stors încă un gel printre dinți și am renunțat să mă uit obsesiv la ceas sau să-mi estimez timpul final.

Spre deosebire de Liberty, am zăbovit câte puțin la punctele de hidratare să beau apă, deși aveam la mine apă cu electroliți (spoiler: m-am întors cu 3/4 din ea acasă…). Probabil a fost o scuză ca să-mi iau micro-pauze de odihnă.

(În afara orașului marcajele au fost minimaliste, ca să zic așa. Cred că ar prinde bine niște indicatoare/ marcaje la podul de la Utvin; am dedus pe unde trebuia să o iau pentru că vorbisem cu alergători care mai participaseră la cursă, că altfel aș fi fost confuză. Un alergător care vine prima dată la cursă, mai ales dacă n-a mai fost pe pista de biciclete, nu cred că ar ști pe unde merge traseul. În Timișoara am văzut suficienți voluntari care să indice drumul, alături de garduri și benzi care închideau alei/ străzi.)

Distracția s-a terminat la km 34, când eram deja în oraș, pentru că traseul a șerpuit pe sub poduri, ceea ce a însemnat niște și urcări. Nu de speriat, ci suficient cât să-mi amintească de lipsa antrenamentelor cu diferență de nivel.

Au trecut și podurile, am rămas pe lângă Bega, pe alei mai cunoscute, numărând cu ardoare kilometrii până la finiș. Știam că urmează și o plimbare (tocmai) prin Parcul Regina Maria, așa că nu m-am amăgit. Ce mi-am propus în acele momente a fost să nu o dau pe mers, ci să continui să alerg, chiar dacă mai încetuț, altfel cred că se opreau de tot motoarele. O să vină el, finișul, trebuie doar să dau acolo din picioare.

Cum alergam eu cătinel prin Parcul Copiilor, cu gândul la S24H (apropo, ediția 2023 va avea loc pe 20-21 mai!), văd că pe partea cealaltă a Begăi mai vine o maratonistă – din cele 6 câte am fost (mulțumesc de încurajare, Dana M.!) -, așa că am un moment de zvâc și cobor iar sub 5:30.

Urmează pasajul Michelangelo, unde e liniște și întuneric. Așa, în stil purgatoriu. Noroc că finișul e aproape, iar eu mă simt reînviată când intru pe stadion. Reînviată mental, dar cu multă oboseală în picioare și cu gândul la mâncare solidă, că de geluri mi se luase.

După ce am băut apă cu nesaț, am fost la cantină să revendic fasolea cu ciolan și castraveții murați (din fericire, ciolanul era separat, deci s-a putut și fără). Înăuntru era cald, iar mâncărica asta a picat cum nu se putea mai bine, după o cursă cu dulcegării (știu că există și geluri sărate, aveam chiar unul la mine, însă tot gel e). Am apreciat că la finiș a existat și cașcaval, deci ceva sărat, pe lângă mere, struguri și alte chestii dulci.

Dar m-am luat cu mâncarea și am uitat de cifre!

3:44 timpul oficial. Hm. Locul 3 la Open și tot locul 3 la categoria de vârstă. Din 6, respectiv 3 fete. Ce să-i faci, uneori mă vizitează și pe mine norocul.

Ceasul mi-a arătat 41,8 km, dar zău că nu m-am supărat 😀 Mai ales că la cele două maratoane anterioare (Wizz Cluj și Liberty Timișoara) am depășit cu câteva sute de metri cei 42,195 km, deci se compensează.

Una peste alta, mi-a plăcut alergarea pe malul Begăi și atmosfera de la Timișoara City Marathon. Acum ar trebui să mă antrenez la băut vin, ca să fac față premiilor de anul ăsta :))

42 km cu PB la Liberty Marathon Timișoara 2022

După varză a la Cluj mi-am învățat lecția și la Liberty Marathon n-am mai pornit ca berbecu. Tot la proba de maraton – 42 km am participat, dar acum mi-am temperat entuziasmul la start.

Anul acesta, Liberty Maraton Timișoara și-a schimbat traseul, astfel că la maraton au fost 4 ture x 10,5 km, în loc de 3 x 14 km, cum a fost în 2021. Marcarea traseului mi s-a părut mult mai bună și a ajutat, mai ales în Libertății, str. Alba Iulia și Victoriei. De câteva urcări n-am scăpat, am avut și niște viraje cam bruște, dar per total mi-a priit mica reorganizare a traseului.

Continue reading

Bucuria finișului la Maratonul Wizz Air Cluj-Napoca 2022

Foto: Wizz Air Cluj Napoca Marathon

Fotografia asta e reprezentativă pentru cursa mea de la Maratonul Wizz Air Cluj-Napoca 2022. Pare că merg și cam asta am făcut o bună bucată de traseu :))

Mă tot uit la statistici și mă gândesc ce-a fost în capul meu. Cred că m-a lovit o amnezie temporară și am uitat că un maraton are 42 km, nu 10.

Am luat startul pentru a treia oară la Maratonul de la Cluj, la proba de maraton, pe un traseu puțin modificat față de anii anteriori, format din două bucle a câte 21 km. Fără paceri, de data asta. Pasta Party a fost doar Party, că pastele se terminaseră, însă mi-a plăcut tricoul din kit – arată bine și materialul pare comod.

Duminică dimineața am pornit cu emoții, dar și energie-n picioare, la gândul că sunt mari șansele de PB (sub 3:43), am apă suficientă în rucsac și vremea e răcoroasă. Pe rând, s-au spulberat toate trei.

Continue reading

UVT Liberty Marathon 2021: 42 km cu ochii pe ceas

Ultima dată când am alergat 42 km într-o cursă de asfalt a fost în 2017, la Maratonul Chișinău (Nu, n-am o memorie așa bună, am răsfoit blogul ca să găsesc competiția). Desigur, între timp am participat la semi-uri, curse montane și ultramaratoane, anul trecut am făcut alergări pe cont propriu de peste 40 km, dar n-am mai tras la un maraton oficial pe asfalt de 4 ani.

Așa că mi-am făcut curaj pentru 42 km la UVT Liberty Marathon, ca prima mea cursă în Timișoaraîn afară de nebunia din Parcul Copiilor. Ca să nu existe dubii pentru ne-timișoreni, UVT vine de la Universitatea de Vest din Timișoara, organizatorii evenimentului. Startul a fost chiar în fața universității.

Cursa mea

Am avut emoții maari! 🙂 Mi-am pierdut “antrenamentul” competițiilor, se pare, după aproape doi ani de pauză de la curse fizice. Mi-am propus să țin 5:15 – 5:20 cât mai mult, fiind totuși conștientă că nu o să pot menține ritmul ăsta toată cursa.

Continue reading

Maratonul Montan Rafael 2019: 42 km în galben și roz

După experiența faină de la Maratonul Montan Rafael 2018, când am participat la semi, anul acesta am revenit în Codlea pentru o porție dublă de alergare pe cărări cu frunze galbene. M-am înscris la 42km, cu gândul că e ultima cursă din sezonul de trail pe anul ăsta.

Știam deja că peisajele sunt minunate, kit-ul – mai mult decât generos, iar tocana de la final – bună de te lingi pe degete. În plus, cursa are o cauză caritabilă, deci un motiv în plus să fim acolo pentru a susține o inițiativă atât de frumoasă.

Foto: Soțul lui Kiki

Ce mi se pare fain la alergările montane e că nu știu niciodată dinainte cum mă vor surprinde munții și ce gânduri voi avea pe traseu. E un mister cum mă voi simți în ziua cursei, cum se vor comporta picioarele, stomacul și mintea, așa că tot ce pot să fac e să fiu curioasă și să am răbdare, mai ales când ajung la acel punct în care mă întreb Ce caut eu pe coclauri?!

Văzusem pe hartă urcarea pe Măgura, care fusese inclusă anul trecut și la semimaraton, deci mă așteptam să fie o cursă intensă pe final. Dar nu mă așteptam la ce a fost în realitate.

Continue reading

EcoRun Moieciu 2019. Coborârile sunt mișto

Un câine lățos și negru mi se pune în cale, dar îl evit în ultima clipă și pășesc pe covorul de finiș, cu gura până la urechi când văd timpul reușit.

O infuzie serioasă de încredere – cu asta am plecat acasă de la EcoRun 2019. Am trăit atâtea emoții și mici victorii la cursa asta, că de-abia aștept următoarea alergare montană!

A fost pentru mine a treia participare la competiția de alergare atât de celebră de la Moieciu, care a sărbătorit anul acesta a zecea ediție. Cu toată că și-a schimbat numele – din EcoMarathon în Salomon EcoRun, atmosfera a rămas la fel de efervescentă.

Continue reading

Zăpadă numai bună de alergat la Brașov Marathon 2019

Pentru mine, combinația munte + zăpadă este minunată de admirat online, nu de trăit live. Servesc munte cu mare bucurie pe vreme bună, în special vara, în timp ce iarna zic „pas” la ture montane. Nu mă deranjează deloc să alerg la temperaturi sub zero, dar asta în parc, nu pe coclauri.

Așadar, ideea de a participa la un maraton montan pe zăpadă, la temperaturi cu minus, mi-a dat ceva emoții, dar am acceptat totuși provocarea Brașov Marathon 2019.

Surpriză! Cursa asta mi-a schimbat părerea despre alergatul la munte, pe zăpadă 🙂

Continue reading

Ciucaș X3 2018, energie X3

Al treilea an la Ciucaș și simt că de-abia acum am început să-i prind gustul.

Maratonul Ciucaș X3 2018 a fost cea mai reușită cursă montană a mea până la acest moment. Și spun asta nu (doar) pentru că am scos un timp mai bun decât în anii anteriori, ci pentru că m-am simțit excelent pe tot traseul. Urcările, chiar dacă solicitante, nu m-au mai chinuit așa tare, iar pe plat am alergat binișor. Nu am avut absolut nicio durere de genunchi sau de altceva, nici în timpul și nici după cursă, iar febra musculară e blândă.

Sună a concluzie, însă e doar începutul 🙂

ciucasx3 2018

Foto: Cornel – Fisheye.ro

Am ajuns în Cheia vineri, la prânz, iar pe seară am fost printre primii la ridicat kiturile, după o raită pe la standurile cu produse de alergare. Între timp, sala de sport s-a umplut rapid de lume și entuziasm.

La ieșire am văzut grămezile de pepeni care așteptau cuminți în curte și mi-am promis că mă înfig în ei a doua zi, după alergare.  Continue reading

Roșia Montană Marathon 2018. Noroiul face bine

Anul acesta mi-am dorit să descopăr și să particip la noi curse de alergare, iar multe dintre cele alese au fost la munte. În general maratoane, că dacă tot bat atâta drum, măcar să fie o experiență mai intensă. Este și cazul Roșia Montană Marathon, care mi-a surâs și pentru că nu fusesem încă în zonă, deci am profitat ca să îmbin alergarea cu exploratul de tărâmuri necunoscute mie.

rosia montana marathon 2018

Joi, după multe ore de mers cu mașina, am ajuns aproape de miezul nopții în Bucium, satul de lângă Roșia Montană unde am avut cazare. A doua zi dimineață am luat un mic dejun foarte consistent, ne-am jucat cu Zoro, câinele pensiunii, după care am pornit spre Roșia.

Iată-ne ajunși într-un sat liniștit, cu case ici și colo și străzi presărate cu lozinci pro-minerit. Probabil voi povesti într-un articol separat despre cum a fost întâlnirea mea turistică și culturală cu acest colț de lume, deocamdată să povestim despre cursă.   Continue reading

EcoMarathon 2018: aceeași energie, mai puțină febră musculară

După ce în 2017 am gustat pentru prima dată din atmosfera EcoMarathon, anul acesta am revenit la Moieciu pentru cele 3 bucle ale trifoiului maratonist. M-am simțit mult mai relaxată, cred că și mai încrezătoare, deși n-am pornit cu ambiții de timp, ci doar cu dorința de a mă simți bine.

Adevărul e că sunt niște peisaje de poveste în zona asta, iar faptul de a alerga pe un traseu divers, scăldat în verdeață și aer curat, e binevenit pentru o alergătoare de asfalt ca mine. 

ecomaraton moieciu impresii 2018

Foto: Marius Claudiu

Dimineața cursei a început caldă și luminoasă, cu zumzăiala din fața Casei de Cultură din Moieciu, asediată de alergători colorați. Spre deosebire de anul trecut, când a fost înnorat, acum am avut parte de soare la maxim. Cam mult soare, chiar.

La start am încercat să-mi temperez pornirea prea în forță și să nu mă las furată de valul de alergători. Cei 3 km de asfalt s-au scurs repede sub picioarele mele (recunosc, abia așteptam micul pod de peste râu ca să-mi mai trag un pic sufletul :)) După ce am trecut podețul a început adevărata distracție: urcarea prin pădure, în șir indian, cu unii alergători mai energici depășind prin decor.  Continue reading