După experiența faină de la Maratonul Montan Rafael 2018, când am participat la semi, anul acesta am revenit în Codlea pentru o porție dublă de alergare pe cărări cu frunze galbene. M-am înscris la 42km, cu gândul că e ultima cursă din sezonul de trail pe anul ăsta.

Știam deja că peisajele sunt minunate, kit-ul – mai mult decât generos, iar tocana de la final – bună de te lingi pe degete. În plus, cursa are o cauză caritabilă, deci un motiv în plus să fim acolo pentru a susține o inițiativă atât de frumoasă.

Ce mi se pare fain la alergările montane e că nu știu niciodată dinainte cum mă vor surprinde munții și ce gânduri voi avea pe traseu. E un mister cum mă voi simți în ziua cursei, cum se vor comporta picioarele, stomacul și mintea, așa că tot ce pot să fac e să fiu curioasă și să am răbdare, mai ales când ajung la acel punct în care mă întreb Ce caut eu pe coclauri?!

Văzusem pe hartă urcarea pe Măgura, care fusese inclusă anul trecut și la semimaraton, deci mă așteptam să fie o cursă intensă pe final. Dar nu mă așteptam la ce a fost în realitate.