Category Archives: Citate&imagini

Creativitatea – Osho

Nu trebuie să devii nimic, ci doar să-ţi dai seama cine eşti, atâta tot. Doar să-ţi dai seama cine se ascunde în tine.

creativitatea oshoM-am apucat de citit „Creativitatea” pentru că eram curioasă ce propovăduieşte Osho, de care auzisem ici-colo. Nu pot să spun că am rămas foarte impresionată de carte, dar am găsit şi pasaje care mi-au dat de gândit.

Fiind scrisă la persoana a doua singular, dă impresia de adresare directă, ca şi cum autorul ar ţine o predică doar pentru cititor. Titlul poate induce în eroare, căci nu este vorba de creativitate aşa cum o definim în mod obişnuit. Mai degrabă se referă la găsirea propriei unicităţi, a sinelui, la eliberarea eului, creativitatea aparţinând fiinţei şi nefiind legată neapărat de descoperirea de idei sau zămislirea de opere de artă.

Osho descrie creativitatea mai mult ca o atitudine care însoţeşte fiecare activitate şi mai puţin ca o inovaţie.

Creativitatea este o atitudine, o abordare lăuntrică, înseamnă se te bucuri, să sărbătoreşti, să fii prezent în tot ceea ce faci. Este o calitate pe care o aduci în activitatea pe care o desfăşori. Nu contează ceea ce faci, ceea ce contează este să pui suflet în ceea ce faci.

Când îţi spun să fii creator, nu vreau să spun că trebuie să te faci pictor sau poet. Ca să fii creator, lasă-ţi viaţa să fie o pictură, lasă-ţi viaţa să fie un poem.

Când inima este trează, când inima dansează de recunoştinţă adâncă, când inima este în acord, în armonie cu existenţa, din acea armonie se naşte creativitatea.

Unul dintre sfaturile sugerate de Osho pentru regăsire şi, deci, pentru creativitate, este să punem în stand-by mintea, să petrecem câteva momente fără să ne gândim la nimic (stare care pe mine încă mă depăşeşte). Relaxarea este tocmai această detaşare, a aprecia momentul prezent aşa cum este el, a intra în tine şi a te dilua, a te contopi cu universul. Verbul magic este „a fi”. Continue reading

A trăi frumos – se poate

Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează. Şarpanta lumii (încă) ţine. Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare încă să ia în serios agitaţia noastră propagandistică, spaimele noastre apocaliptice.

Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos.

Andrei Pleşu

priveliste-lisabona

O plimbare relaxantă într-o după-amiază de vară

Weekendul ăsta a stat sub semnul relaxării şi al calmului, poate şi din cauză că vara şi-a intrat în drepturi şi au fost nişte zile tare călduroase.

Continuând în spiritul zilei de ieri, vă invit la o plimbare prin Parcul Circului, după părerea mea unul dintre cele mai frumoase din Bucureşti. Lacul din parc este acoperit de lotuşi egipteni, o privelişte de vis atunci când înfloresc. Nu ştiu exact care este sezonul lor, ţin minte că acum vreo 2 ani am nimerit exact când erau în floare şi a fost un adevărat spectacol. În perioada asta pe lac sunt doar frunzele, însă chiar şi aşa e o vedere deosebită.

În parc am avut plăcuta surpriză de a găsi şi nişte sculpturi-totem realizate din trunchiuri de copaci, foarte inspirate, după părerea mea.

Fiind după-amiază, parcul era pustiu şi răspândea atâta linişte, că îmi venea să imortalizez fiecare clipă, cu fiecare frunză, fir de iarbă sau sunet de pasăre, ca să-mi rămână mereu întipărite în suflet, pentru momentele în care uit să fiu recunoscătoare.

Continue reading