“Nu mi-e frică de moarte, dar nu există nici măcar o singură zi din viaţa mea în care să nu mă întreb: cum ar fi dacă mâine nu aş mai fi? Şi atunci nu-mi mai rămâne decât să trăiesc. Să trăiesc, să iubesc şi să visez. Pricepi? Şi oricât de grea ar fi ziua respectivă, sau rea, sau deprimantă, este de-ajuns să-mi pun întrebarea asta şi găsesc imediat răspunsul.

Ce altceva îţi mai rămâne de făcut când te îndrepţi cu fiecare zi mai mult către bătrâneţe, către moarte, decât să trăieşti?! Să trăieşti cu toţi porii, din toate venele tale, să permiţi timpului să-şi sape lucrătura implacabilă pe pielea ta, dar să trăieşti, nene, să trăieşti ca şi cum nimic nu e tragic în viaţa ta, chiar dacă e, fiindcă este timp pentru toate, numai să asişti la înmormântarea ta nu vei putea niciodată. Decât dacă zilnic mori încet în tine, lăsând să treacă întâmplările fără să le înţelegi rostul.”

Strugurii s-au copt în lipsa ei – Zully Mustafa