Știi cursele alea de alergare când ești obosit, abia aștepți să vină finișul și îți juri că nu mai faci niciodată? Dar apoi, după finiș, te bucuri și uiți de toate? Așa a fost și la mine S24H 2022, din postura de alergătoare + membră în echipa de organizare (mai implicat decât în alți ani).

Am tras mult de timp până să mă apuc să scriu acest articol, pentru că au fost multe emoții de-a valma, care aveau nevoie de timp să se așeze. Și probabil că nici acum nu s-au așezat 🙂

S24H – în echipa de organizare

După 2 ani de pauză, iată că a venit timpul să organizăm din nou S24H, de data asta într-o formulă nouă și cu mai puțin oameni în echipă. Pentru cei care nu știu, S24H e o cursă de ultramaraton cu probe de 6, 12 și 24 de ore alergare, iar anul acesta am avut și curse de 50 și 100 km (+ Campionat Național la aceste 5 probe).

De la începutul anului am lucrat atât de mult la S24H, încât acum mă ia durerea de cap doar când mă gândesc să scriu despre organizarea evenimentului. Pur și simplu nu am energie să povestesc tot ce am trăit și făcut în lunile astea, mai ales fără să dramatizez sau să mă lungesc excesiv. Așa că dacă vă așteptați la detalii suculente behind the scenes, o să vă dezamăgesc :))

Ce vreau doar să subliniez este că în spatele oricărui concurs de alergare (mai ales ultraalergare) sunt un milion+ de detalii care trebuie avute în vedere și care de obicei rămân invizibile alergătorilor. Eu vă încurajez să fiți măcar o dată în viață voluntari implicați la un concurs de alergare, fie el de asfalt, montan, ultra sau ne-ultra și cred că după aceea veți privi cu ochi diferiți cursele la care participați. Cel puțin așa a fost în cazul meu.

Trăgând linie pe partea de organizare, sunt foarte mulțumită de cum a ieșit S24H (și) anul ăsta. Sigur, sunt lucruri pe care eu personal mi-aș fi dorit să le facem/ să le avem la această ediție, dar nu s-au întâmplat din lipsă de energie, timp ori resurse. Oricum, nu mai cred de mult în perfecționism (că altfel nu mai făceam nimic), așa că mă declar bucuroasă și recunoscătoare pentru cum noi, echipa, am organizat evenimentul.

S24H – alergătoare

M-am așezat totuși să scriu despre S24H 2022 având în minte postura de alergătoare, pentru că am obiceiul de a ține un mini-jurnal despre fiecare cursă de alergare la care particip.

Nu îmi propusesem să alerg la o probă individuală la S24H, știind că voi avea agenda plină ca organizator. Însă am auzit că Mara își caută partener(ă) de ștafetă și mi-am zis că e un semn, așa că ne-am înscris împreună la Ștafetă 12 ore – G-Rock team.

Pentru că Mara a participat și la proba individuală de 24 de ore alergare, ea a alergat primele 6 ore, iar eu, următoarele 6 ore.

La amiază, când am făcut schimbul, eu aveam deja mulți kilometri de foit prin zona de start cu chestii de organizare, plus niște nopți cu somn puțin și agitat înainte. Însă m-am consolat la gândul că o să alerg cât de bine pot la acel moment.

Am început să alerg la ora 14:00, când era căldura mai mare. Partea bună e că pe traseul din Parcul Copiilor, unde are loc S24H, sunt și porțiuni cu copaci, deci umbră.

Mental m-am simțit împăcată și bine-mersi pe toată durata cursei, însă fizic a fost mai complicat. De la primii kilometri mi-am simțit picioarele necooperante și mi-am dat seama că nu va fi o alergare foarte confortabilă. Aveam impresia că mă mișc binișor, dar când m-am uitat la ceas mi-am dat seama că am un ritm de melc. Un melc care s-a oprit aproape la fiecare tură să bea apă. Cursa mea începea să semene izbitor cu cea de la Belgrad de anul ăsta, de 12 ore, unde am băut o grămadă de apă și n-am prea reușit să mănânc.

Nu mai știu pe unde mi-a umblat mintea în cele 6 ore. Spre deosebire de mine, timpul a zburat. Cu excepția ultimelor 10-15 minute, când aveam senzația că nu se mai termină odată cursa.

Rezultatul a fost pe măsura oboselii: aproximativ 52 km mi-au ieșit mie pe ceas, după cele 6 ore de învârtit în Parcul Copiilor (așa, de dragul comparației, în 2017 am făcut distanța asta în 4:43). Sper ca 2022 să nu fie pentru mine anul “Personal Lowest”, după ce și la 12 ore la Belgrad am făcut cel mai mic nr. de kilometri de când m-am apucat de ultra. Da, mai puțin chiar și decât la prima mea cursă de 12 ore :))

Dar hai să închei într-o notă pozitivă. Am terminat cu bine cursa, nu am avut dureri de genunchi sau de altceva și în noaptea de după am dormit în sfârșit mi-nu-nat.

S24H 2022 a fost pentru mine o experiență tumultuoasă și copleșitoare pe alocuri. Nu neapărat cursa în sine, ci tot procesul de organizare din spate și incertitudinea diferitelor “elemente” (incertitudine pe care încă nu mă pricep s-o gestionez prea bine). Am rămas cu un imens sentiment de ușurare după ce s-a terminat, iar acum îmi apreciez mai mult timpul liber.

PS: Poate nu e evident, așa că o să menționez și „oficial”: opiniile din acest articol despre organizarea S24H sunt ale mele și nu reprezintă neapărat poziția echipei.