Maratonul Arad – de la 42 la 52 km

Ce se află dincolo de cei 42 km ai maratonului clasic? Cum m-aș simți după această distanță? Mi-am propus să aflu răspunsul în cadrul unei curse pe care am descoperit-o tocmai la Arad. Maratonul, semimaratonul și crosul Aradului, după denumirea sa oficială, are mai multe probe, printre care și una de 52 km (ei îi zic ultramaraton, eu i-aș spune mini-ultra), la care m-am înscris cu nerăbdare încă din decembrie, anul trecut.

Pe lângă dorința de a trece limita celor 42 km, m-a încântat și ideea de a merge în acest capăt de țară unde nu mai fusesem niciodată.

primaria arad

Așadar, după 50 de minute cu avionul București-Timișoara și o oră și un sfert cu trenul Timișoara-Arad, am ajuns în micul oraș de pe Mureș, cu clădiri cochete și multă verdeață. Am ridicat kitul de participare, am făcut o plimbare și apoi am trecut la masarea genunchilor cu Rumalaya (prevenitv :P).

Start!

Organizatorii au fost inspirați să dea startul la ora 8 pentru semi, maraton și ultramaraton, ca să prindem cât de mult din răcoarea dimineții. Nu erau foarte mulți participanți la aceste trei probe, așa că m-am găsit în primele rânduri la linia de start și am pornit ca atare. Adică rapid. Nu-mi făcusem o strategie de cursă, aveam în minte timpul de 3:45 de la Maratonul Cluj din aprilie, deci mi-am zis că e rezonabil să termin maratonul în vreo 4 ore și-apoi voi mai vedea ce fac cu ăia 10 km în plus. 

Pe traseu

Traseul a constat dintr-o buclă de aproximativ 10,5 km pe care am parcurs-o de 5 ori. Aceasta ne-a purtat pașii pe malul Mureșului, printr-un mic parc, pe poduri, pe lângă case, clădiri și terenuri de tenis, dar și pe porțiuni de șosea, unde am alergat pe trotuar, pe lângă mașini (din fericire nu era foarte mult trafic). Mi-a plăcut mult traseul variat, care a spart din monotonia cursei de asfalt. Am prins o zi cu soare, noroc că mai bătea din când în când vântul, iar pe anumite zone era o umbră binevenită.

Deja după prima tură îmi intrasem în ritm și am continuat să alerg sub 6 min/km, fără să mă gândesc prea mult la distanța rămasă. A fost de ajutor traseul, pe care l-am fragmentat ușor și m-am încurajat cu “Hai că nu mai e mult până la punctul de hidratare”, „Acum vine podul roșu”, “Urmează umbra”, „Mai trag un pic până la podul verde” etc. Plus că în anumite puncte erau poziționați strategic susținători zâmbăreți, care ne încurajau când treceam pe lângă ei.

Am rămas plăcut surprinsă să văd 4-5 puncte de hidratare și alimentare pe parcursul buclei de 10,5 km, unde am găsi de fiecare dată apă, isotonic, banane, portocale, lămâi, mere și glucoză, alături de bureți și apă pentru răcorire. Nu cred că am mai văzut la vreo cursă puncte de alimentare atât de frecvente! M-am oprit la fiecare, moment bun să-mi trag sufletul și să mă energizez cu banane și portocale duuulci de tot.

maratonul arad 2017 impresii

Foto: Maraton Arad

Tot admirând Mureșul și străduțele înguste, am trecut a patra oară prin fața Primăriei, locul startului, și mi-am dat seama că s-a dus deja maratonul. Și nu oricum, ci în 3 ore 43 minute, cu 2 minute sub Personal Best-ul de la Cluj. Ciudat, am simțit c-am tras mai puțin acum, dar iată c-am făcut un timp un piiic mai bun. Mai urma să parcurg bucla ultima dată, îmbrățișând un efort necunoscut până atunci.

Ultima tură – cei 10 km peste 42

Deja se încălzise, iar traseul era aproape pustiu, căci la ultramaraton și maraton am fost în total vreo 50 de oameni. Am dat să urc pe o alee din parc, în pas alergător de melc, când văd un puhoi de oameni sprintând în fața mea. După 2-3 secunde în care mi-a trecut prin minte că am greșit traseul, mi-am dat seama că între timp începuse crosul de 6 km. Așa c-am trecut pe dreapta și m-am lăsat depășită, simțindu-mă ca o broscuță țestoasă într-o ceată de gazele. Totuși, cred că m-au ambiționat alergătorii ăștia cu forțe proaspete, deși mă aflam în mișcare deja de mai bine de 4 ore. Mi-ar fi fost jenă să mă opresc și să merg, așa că am alergat în ritm mai lent, iar la punctul de hidratare de la sensul giratoriu ei au luat-o prin altă parte, iar eu am continuat traseul deja binecunoscut, acum pustiu.

Am zărit în fața mea un alt alergător și am încercat să mă țin după el. Încetinise și l-am ajuns la pod, iar de acolo am alergat împreună, tot îndemnându-ne unul pe altul. Am trecut finișul într-un mic sprint, când cronometrul arăta 4 ore și 43 minute de la start. Mult mai bine decât m-aș fi așteptat. Nicio durere sau neplăcere, vie și nevătămată după 52 km.

Și… nu lipsește nimic?

După o apă și o banană, mi-am amintit că mai era ceva. A, da, MEDALIA. Nu o primisem. Plus că de șiret aveam încă prins cipul de cronometrare.

Am văzut o coadă și am intuit că acolo e locul cu tranzacția: cip pentru medalie și diplomă. M-am strâmbat un pic la gândul că trebuie să stau transpirată la rând, dar până la urmă m-am alăturat grupului format din alergători la 6 km, majoritatea, și am așteptat să-mi vină rândul. Între timp, un voluntar mi-a atras atenția că am prioritate (deh, ultramaraton) și pot să merg direct în față să-mi iau medalia.

ultra arad

Partea interesantă a fost că la înscriere am putut alege dintre mai multe modele de medalii. Eu am optat pentru Cetatea Aradului – obiectiv despre care am aflat apoi că nu se poate vizita în mod obișnuit, ci doar la ocazii speciale :))

Bifând și acest element, m-am îndreptat spre hotel, nerăbdătoare să fac duș. Între timp, ceva bătături își făceau simțită prezența. M-am uitat pe net după rezultate, dar încă nu se afișaseră, așa că am pus pe stand by ideea cu clasamentul și am continuat relaxarea.

Surpriza

Toate bune și frumoase. Au urmat: cină, plimbare prin Arad, poză cu medalia la Primărie (deja se strângea scena), somn, de dimineață vizită în Turnul de apă, tren, apoi avion spre București. Luni, ajunsă acasă, deschid laptopul și aflu că sunt pe locul 1 la ultramaraton feminin. Fantastic, sunt și eu în sfârșit pe prima treaptă a podiumului și ratez ceremonia de premiere, deși eram încă în oraș… N-a fost concurență mare, am văzut doar 4 alte ladies pe listă, din cele 9 înscrise, dar mno, m-am bucurat oricum 🙂

De fapt, Maratonul Arad a însemnat 3 x bucurie pentru mine:

  • am văzut că rezist bine chiar și mai mult de 42 km în alergare
  • am reușit un timp nesperat de bun (inclusiv PB pe maraton), fără un efort semnificativ
  • am avut ocazia/ pretextul să vizitez în sfârșit Aradul.

Ce mi-a plăcut la Maratonul Arad

  • Traseul bine marcat, format din porțiuni variate ca peisaj
  • Numărul mare de puncte de hidratare și alimentare
  • Voluntarii susținători
  • Toate astea la doar 45 lei – atât am plătit taxa în decembrie 2016, când m-am înscris – un preț foarte mic, comparativ cu taxele de pe la alte concursuri. Kitul a inclus un tricou tehnic, un baton Isostar și o mostră de cremă pentru dureri musculare.

Ce aș îmbunățăți

  • A sta la coadă pentru medalie, fie ea și diferită, nu e o experiență pe care mi-o doresc după alergare. But maybe it’s just me 🙂
  • Fotografii de o calitate mai bună și mai bine încadrate.

Una peste alta, am rămas cu amintiri dragi din Arad și deja mă gândesc să revin la anul la aceeași cursă.

6 thoughts on “Maratonul Arad – de la 42 la 52 km

  1. Amelie

    Draga mea, te felicit foarte tare pentru premiul binemeritat!
    Eu cu alergatul sunt abia la inceput dar ma bucur ca datorita tie am prins curaj sa alerg afara pe asfalt si astfel am trecut de la alergatul pe banda care mi se pare maximum boring la alergatul in natura ce e priceless !
    Am o curiozitate legata de antrenamentul tau, de exemplu cand erai la inceput cum ai procedat inainte de prima cursa mai lunga: cum te antrenai, faceai toti km in antrenamentele zilnice? Inainte de un maraton faci (ai facut) macar o data distanta completa sa vezi cum e? Cam cat alergi si de cate ori pe saptamana?
    Sper ca nu pun prea multe intrebari, dar tare m-ai inspirat si as fi interesata sa aflu cateva ponturi 🙂
    Multumesc 🙂

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Mulțumesc! :* Mă bucur că-ți place alergarea în aer liber!
      Legat de antrenamentele de la început, strategia mea a fost să cresc treptat distanța, câte puțin la aproape fiecare ieșire. Alergam de vreo 3 ori pe săptămână, de obicei cu o zi de pauză între alergări.
      În lunile de dinaintea primului maraton am păstrat ritmul ăsta, doar că în weekend făceam alergări mai lungi, de minim 21 km, iar în rest mai scurte (aprox 9-14 km). Am avut inclusiv vreo patru alergări de peste 30 km, dar n-am atins la antrenamente distanța totală de maraton, de 42. Știu persoane care au trecut direct de la 21 km la 42, nu e imposibil, dar zic că e mai bine să mergi din aproape în aproape 🙂
      Am pus accentul pe acoperirea distanțelor mai lungi astfel încât să mă simt confortabil după mulți kilometri, n-am prea lucrat la timp. Cu siguranță că ar fi ajutat și ceva alergări scurte de viteză.
      Dacă mai ai întrebări și pot să răspund, cu plăcere 🙂 Spor!

      Reply
      1. Radu Diaconu

        Doar alergat? Sau a ajutat ca iti tii greutatea sub control, ceva yoga, exercitii cross, inot , bicicleta? Common, spill the beans, miss Calenic!!
        PS Ca sa raspund pentru mine, eu am alergat la inceput 1-5 km, cu o alergare lunga de 8 km, 4 ori pe saptamana; acum alerg un program 7km,9-10 km,15-21 km, 11 km intr-o saptamana, apoi saptamana urmatoare reduc un pic, foarte mult trail, cat mai multa panta/rampa, inghesui gimnastica in restul zilelor, nu mananc deloc paine,carne, prajeli, cat mai putine dulciuri, lactate fermentate; legume, fructe,apa, ceai, ceva oua si branza de capra, hrisca quinoa; am dat jos aproape 30 kilograme intr-un an si jumatate, dar urmaresc sa scap de inca 20 pana la aniversarea a doi ani de alergare, adica aprilie 2018, ca sa ajung sa alerg niste trasee montane mult visate!

        Reply
        1. Andra :) Post author

          Doar alergat și mâncat cât mai ok, din păcate încă n-am apucat să variez tipul de exercițiu fizic, știu că îmi lipsește asta.

          Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *