Verific din oră în oră prognoza meteo. Pare că norii vor alerga și ei cu noi, ba chiar vor transpira abundent în zona lacului Balaton. Nu mă încântă deloc această variantă, dar pot doar s-o accept.

Sunt pentru a doua oară la Ultrabalaton, concursul de alergare de 210+ km care dă bătăi de cap multor participanți. Anul trecut m-a făcut KO la km 126, așa că m-am întors să-mi iau revanșa.

M-am pregătit mult pentru acest concurs, atât cu antrenamente de alergare, cât și cu logistică detaliată – plan de nutriție împărțit pe ore și pungi, haine fără număr, genți, cutii cu tot felul de obiecte folositoare (credeam eu) și liste cu ce obiecte în ce genți se află. Cu jumătate de casă împachetată, aș fi fost pregătită să supraviețuiesc cel puțin o lună pe o insulă pustie. Am omis un detaliu: eu nu mergeam pe o insulă pustie, ci la un concurs de ultramaraton.

Din nou l-am avut suport de încredere pe Edi, responsabil cu toate celelalte în afară de alergat, pentru a cărui susținere sunt mereu recunoscătoare. E mare lucru să ai alături o persoană care să creadă în tine și să fie părtașă la nebuniile tale, ba să le și încurajeze.