Participarea la SportGuru Timișoara 21k a devenit o tradiție pentru mine, anul ăsta fiind al treilea la rând de când iau startul la proba de semimaraton.

Față de ediția din 2024, când am avut parte de un mic duș în timpul cursei, acum vremea a fost mai prietenoasă. Foarte răcoare de dimineață (mi-am luat mănuși), iar la prânz se anunțau vreo 20 de grade. Din fericire, soarele a fost de partea noastră.

Pentru că nu am avut vreun plan ambițios de PB la această cursă, mi-am permis să mă deplasez în alergare până la zona startului, ocazie cu care am bifat vreo 8 km ușori de încălzire.

Startul s-a dat din Piața Libertății, iar zona a fost căptușită cu garduri mai ceva ca o fortăreață. Atmosferă energizantă, muzică, soare, mulți alergători (vreo 2000 în total, la toate probele) – ce mai, o adevărată petrecere de alergare.

Cum spuneam, nu am avut vreun target de timp în minte, până când am aflat că la cursă vor fi, în premieră, paceri. Adică acei alergători “iepurași” după care poți să te ții sau să te orientezi dacă vrei să scoți un anume timp. Antrenamentele de viteză au fost cam rare sau la ritmuri mai lejere în ultima vreme pentru mine, așa că mi-am propus să mă țin după pacerul de 1:40, să văd cât pot să alerg din amintiri.

Zis și făcut. Încă de la start m-am așezat în preajma pacerului cu steagul aferent, ca să fiu într-o zonă mai confortabilă și să fie nevoie să-l caut apoi pe traseu.

Se dă startul și, ca de obicei, lumea pornește ca din pușcă, iar pe primele sute de metri e îmbulzeală bine și aproape că ne călcăm în picioare. Pe următoarele porțiuni de traseu ne mai răsfirăm. Mi se pare cam tare ritmul, dar îmi zic că în loc să mă uit obsesiv la ceas, mai bine mă țin de pacer, care avea și o muzică antrenantă la purtător, deci perfect.

Din ce țin minte, am mai alergat o singură dată cu pacer alături, la maratonul de la Cluj de acum mulți ani, când am făcut 3:45 – PB pe vremea aia. Nu am fost niciodată pacer la rândul meu, deși pare a fi o experiență satisfăcătoare și amuzantă. Cred că aș fi un pic stresată că trebuie să țin un pace cât mai constant și că e cumva o responsabilitate, dar cine știe, poate la un moment dat îmi fac curaj 🙂

Mai un gel, mai o apă, mai o încurajare, trece prima buclă (la semimaraton am parcurs două bucle aproximativ la fel, 10 + 10,5 km). La a doua buclă am făcut un ocol prin Piața Unirii, care mi s-a părut cam pustie. În rest, pe traseu au tot fost voluntari și susținători.

Nu am riscat nimic și nu m-am aventurat la un pace mai îndrăzneț, mi-a fost „lene” și am decis că o să tratez această cursă ca un antrenament de viteză, mai degrabă decât ca o competiție.

De pe la km 17-18 a început să meargă mai greuț alergarea, dar cumva am reușit să păstrez ritmul, având ca reper pacerul.

Timpul oficial a fost 1:40:10 (chip time) – locul 14 la Feminin din 185 participante la semimaraton, locul 5 la categoria de vârstă.

După o baie de soare și de mulțime, am făcut cale întoarsă tot pe jos, în alergare, așa că am ajuns acasă cu un “sendviș” drăguț de 8 km + 21 km + 8,5 km.