M-am bucurat să vizitez Veszprem, Capitală Europeană a Culturii anul acesta, ca și Timișoara. Veszprem se află în Ungaria, aproape de lacul Balaton și de Budapesta, la vreo 4 ore și jumătate de mers cu mașina de Timișoara.

Este unul dintre cele mai vechi orașe din Ungaria, castelul fiind construit în secolele X-XI. Timp de sute de ani, reginele Ungariei au fost încoronate de episcopul de aici, motiv pentru care Veszprem este supranumit și „Orașul Reginelor”. Castelul din Veszprem a fost și reședința Gizellei, soția regelui Ștefan I.

Încă de vineri seara, când am ajuns în centru, am fost întâmpinați de o instalație luminoasă ciudată, sub formă de… zombi (?). Am aflat a doua zi ce era, de fapt.

Am luat cazare chiar în centru, într-o clădire cu scări de lemn și o cameră mobilată clasic-tradițional, dar foarte confortabilă. A fost o alegere inspirată, pentru că am avut totul la îndemână și n-a fost nevoie să ne deplasăm cu mașina (parcarea a fost gratuită, la cazare).

Primele impresii

Sâmbăta a început lent, iar pe la 11 am scos nasul afară la soare. După brunch, am pornit la admirat clădiri, străduțe și detalii urbane. Era liniște și aproape pustiu pe străzi, doar câțiva oameni cu câini ieșiseră la plimbare.

Am remarcat asfaltul nou turnat și trotuarele pietruite recent, semn că se fac îmbunătățiri la infrastructura orașului. Câteva clădiri cu arhitectură în stil secession m-au făcut să scot imediat telefonul să fac poze. Am zărit apoi tot felul de cotloane și străduțe înguste, care parcă se cereau explorate.

Tot mergând așa prin spatele clădirilor boeme, am dat de un fel de piațetă cu aer comunist. Nu erau chiar urâte blocurile de pe margine, fiind probabil salvate de balcoanele cu sticlă galbenă, însă pentru mine au fost neașteptate în peisajul unui orășel pe care-l asociam mai degrabă cu aspectul medieval.

Ne-am luat tălpășița înapoi, spre cetate. Am dat o tură prin piața cu Primăria și am admirat câteva detalii drăguțe. Statuia pe care am crezut-o cu Sf. Gheorghe era, în realitate, cu Sf. Arhanghel Mihail. Am confundat diavolul cu balaurul.

În cetate… sau nu

Am urcat cu nerăbdare spre cetatea cocoțată pe un deal, mai ales că turnul din spate (folosit în trecut pentru a da alarma în caz de incendiu) părea promițător pentru o priveliște spre oraș. Din păcate nu se putea vizita, însă de panoramă tot ne-am bucurat, de pe o platformă probabil creată în acest scop. De la poartă (Poarta Eroilor), cetatea pare gata să primească vizitatori, însă situația se schimbă pe măsură ce avansezi.

De departe am văzut un domn în „poziția paznicului” și ni s-a confirmat că nu putem continua drumul prin cetate, deoarece se fac lucrări masive de consolidare și renovare (foarte vizibile, de altfel, prin schelele montate peste tot). Mai erau și alți turiști rătăciți, la fel de dezamăgiți și mirați. E clar că toate acele clădiri frumoase nu au cum să fie gata anul ăsta. Domnul respectiv a spus că renovarea va mai dura minim 2 ani. Bad timing, ce să zic.

Cine e zombiul, de fapt?

Pe zidurile unei clădiri din cetate am văzut din întâmplare un panou cu un personaj care aducea cu zombiul luminos. Mai exact, Verancsics Faustus/ Fausto Veranzio, un fel de Leonardo da Vinci din secolele XVI-XVII, pasionat de invenții și tot felul de chestii care probabil păreau trăsnite la acea vreme. Printre ele, și un soi de parașută, de aici reprezentarea sa în instalația luminoasă. Când am privit-o cu atenție din nou, mi-am dat seama că, într-adevăr, era legat de ceva ca o parașută. Mister elucidat!

Am descoperit întâmplător mici comori

Am coborât și am zis că dacă tot nu putem să ajungem la bisericile și piațetele de sus din cetate, să explorăm zona din jur. De jos am văzut clar schelele enorme din cetate, care par o instalație de artă modernă 🙂

Tot mergând pe străduțele la fel de liniștite și pustii, am descoperit case colorate și, dincolo de un podeț, un mic parc. Așa multă pace era acolo, iar apa se auzea curgând plăcut.

Am urmat drumul și am ajuns la ruinele unei vechi biserici, apoi la un parc-rozariu (Sf. Margareta) care îmi imaginez că arată de vis atunci când trandafirii sunt înfloriți.

O stâncă mare se află chiar în spate, aproape în continuarea cetății. La poalele ei e un pâlc de case, cu același pârâu susurând la poale. La unul din micile poduri am dat peste o statuie micuță și mai neobișnuită, iar când am căutat informații pe Internet, am aflat că are o simbolistică faină. Se numește LeoNora și puteți vedea aici care-i povestea. Cu ocazia asta am citit că mai sunt și alte mini-statui prin oraș, care mi se par o modalitate ingenioasă de a te face să fii mai atent la detalii și mai prezent.

Panorama

Ne-am apropiat de cetate și am găsit niște trepte, așa că am urcat și am ajuns fix pe stânca de care ziceam și care oferă o priveliște de 360 de grade.

De aici de sus, Veszprem arată ca o mare de acoperișuri roșcate, cu câteva turle de biserici străpungând cerul de pe dealurile din jur. Vara, când panorama e completată de multă vegetație, cred că e cu atât mai frumoasă.

Aceeași liniște ca în centru a fost și aici + la fel de pustiu. Deși a fost o plimbare scurtă, de 2-3 ore, am simțit de parcă ar fi trecut jumătate de zi. Dar o jumătate de zi relaxantă.

Mi-ar plăcea să revin la Veszprem într-un an și un sezon diferit, când cetatea va fi gata de vizitat. Chiar și așa, a fost o escapadă faină, are o atmosferă tare calmă orășelul ăsta.

Nu pot să închei fără să menționez câteva locuri de răsfățat simțurile și papilele gustative.

3 bistrouri unde am mâncat bine în Veszprem

Kunst! Adică „Artă!”. Se află în centrul orașului, într-o clădire superbă. Este mai mult pentru brunch-uri, noi am luat salată de cous cous cu pui și, respectiv, English breakfast. Aveau și multe prăjituri, biscuiți și alte deserturi. Într-o parte a localului se desfășura un atelier de pictură și tot acolo era și un mic magazin cu suveniruri creative, realizate de designeri locali.

Papírkutya. “Câine de hârtie” este o cafenea-bistro decorată tare fain, unde au loc și concerte. Am luat un curry cu tofu din meniul zilei, care mai avea și un fel de mâncare cu carne. Din meniul obișnuit am ales niște aperitive cu brânzeturi și bastonașe de legume.

GUSTO13 Bistro & Delicate. Duminică, înainte de plecarea spre casă, am luat aici un prânz târziu, care a fost delicios. Eu am ales un risotto perfect cu dovleac, gorgonzola și alune, iar snițelul cu cartofi la cuptor am înțeles că a fost și el gustos. Din ce am văzut, e un local pet-friendly.

Alte informații despre Veszprem și obiectivele sale turistice găsiți aici.