Category Archives: Mişcare

Cum găsesc motivația să alerg constant

Pe scurt: am construit un obicei, în timp.

 Până aici a fost însă cale lungă. Până a simți alergarea ca pe o dorință plăcută am trecut prin stări diferite, cu sesiuni de auto-convingere, transpirație, respirație obosită, planificare, lecții prinse din fugă (la propriu și la figurat). Și răbdare, multă răbdare.

Cred că fiecare are ritmul personal când vine vorba de constanță, adică momentul magic T2 când deja alergarea a devenit parte din ritualul zilnic și nu o chestie pe care trebuie s-o bifezi fără prea mare entuziasm. Unii se simt atrași iremediabili de zburdat după câteva alergări, alții au nevoie de mai mult timp sau de experiențe revelatoare ca să iubească acest tip de mișcare. Mai sunt unii de care nu se prinde și pace. Și e ok, că nici n-are cum să fie o activitate pe placul tuturor 🙂

La câțiva ani după ce m-am “obișnuit” cu alergarea, am învățat că relația cu ea e ca orice altă relație: iubirea se construiește în timp, prin atenție, gesturi frumoase și răbdare. Treci prin momente cu pasiune mare (PB-uri, poate chiar vreun podium, o cursă cu traseu super-fain etc.), momente de monotonie, în care n-ai chef de nimic și vrei să lași totul baltă (oboseala, bat-o vina!), momente de deznădejde (accidentări), dar găsești până la urmă puterea să treci peste ele.

Chiar și acum sunt momente când îmi prinde bine ceva motivație „auxiliară”, așa că am strâns aici strategii pe care le-am folosit/ le folosesc ca să mă (re)îndrăgostesc de alergare.  Continue reading

Pe unde m-am plimbat și am alergat în 2016

2016 și-a luat rapid zborul, dar mi-a lăsat niște experiențe grozave, noi țări și orașe vizitate, poteci de munte străbătute în ritm intens și poftă de explorat în continuare. Am croșetat deja planuri de vacanță pentru lunile următoare, dar în așteptarea lor am zis să mă mai bucur un pic de amintirile anului care tocmai a trecut.

Pe unde m-am plimbat și am alergat în 2016

Ce am făcut deosebit în 2016? Am combinat o parte din destinațiile de alergare cu vacanțele, așa că au rezultat câteva călătorii foarte intense. Să le luăm pe luni:  Continue reading

Zăpada e marea mea

Un parc doar pentru mine. Ninsoare și zăpadă pufoasă, de basm. Frig revigorant. Ăsta a fost cadoul primit de ziua mea, în avans cu o zi, de la iarnă.

Încă mai dormeam când a sunat alarma la 6:45, vineri dimineață. Dacă vara sunt matinală, iarna mi-e greu să mă mobilizez înainte de 7. O fi de la frig, de la întuneric, nu știu. Cert e că sunt mai leneșă în lunile astea. Ei bine, situația s-a schimbat la 180 de grade când am dat jaluzelele deoparte și am văzut frumusețe de zăpadă deja depusă într-un strat consistent. Fulgii parcă valsau prin aer, suflați de vânt. Am căscat ochii mari și am țopăit veselă spre dulap să-mi pregătesc hainele, apoi la bucătărie să mănânc cât mai repede, nu cumva să pierd ocazia de a face prima cărare prin zăpadă. N-am fost chiar prima, dar pe-aproape.

alergare pe zapada IOR ianuarie

Mi-am încălțat pantofii de trail, apoi am zburat jos pe scări, echipată cu multe straturi, plus un buff călduros și colorat. Yuhuu, hai că nu e chiar așa frig! Când am ieșit din spatele blocului, fulgii de nea și vântul au renunțat la vals și au băgat un break dance, de era să mă ia pe sus. Mi-am făcut loc printre zăpada în valuri, cu un zâmbet un pic șifonat de perdeaua de fulgi care-mi venea în față.

Să mai zic că beculețele de Crăciun erau încă aprinse la intrarea în IOR? Ce mi-aș fi putut dori mai mult?  Continue reading

21 km “Pe Argeș în jos”

Duminică, 5 dimineața. Când am auzit alarma telefonului, ideea de a părăsi patul cald pentru a merge la Semimaratonul de la Pitești nu mi-a surâs deloc. Mai ales că în ziua precedentă înghețasem cât ai zice “12 km” la alergarea de dimineață din IOR și îmi imaginam că temperatura avea să coboare și azi sub zero grade. Însă cine bagă în seamă astfel de gânduri mai mult de câteva minute??

M-am mobilizat, mi-am luat bagajul pregătit de seară și după ce am mai orbecăit un pic prin casă am pornit spre locul de întâlnire cu ceilalți omuleți, pentru destinația “Pitești”. Afară, beznă, dar parcă nu așa de frig față de sâmbătă.

Semimaratonul “Pe Argeș în jos” se află deja la ediția a treia, dar pentru mine a fost prima participare. Este una din puținele curse de alergare unde înscrierea este gratuită.

medalie-semimaraton-pitesti-pe-arges-in-jos

Continue reading

21 km de 1 Decembrie și un PB

Oare am alergat 5 ture sau doar 4? Cu întrebarea asta în gând am trecut linia de finish de la Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc, când cronometrul oficial arăta 1:50. Ca și anul trecut, pe 1 Decembrie îmi propusesem să alerg proba de semimaraton, iar acum mă aflam în fața dilemei dacă am terminat sau mai trebuie să dau o tură.

Anul ăsta organizatorii au modificat traseul și nu s-a mai alergat doar în jurul lacului, iar tura a fost prelungită pe aleile parcului până la 4,2 km. O idee foarte bună, zic eu. Așadar, la semi am avut de făcut 5 ture, iar cum GPS-ul n-a vrut să mă localizeze, am numărat… pe degete.

maraton-1-decembrie-2016-bucuresti-ior

Foto: Radu Cristi

M-am perpelit un pic prin jurul zonei de finish, până când am văzut primele rezultate printate pe hârtie și m-am liniștit. Da, medalia care tocmai atârna de gâtul meu era justificată. 5 ture terminate cu brio!

Și… am cam făcut Personal Best pe distanță de semi – 1:50, locul 4 din 35 la categoria F18-34. Nu știu cât de bine a fost măsurat traseul și dacă a avut într-adevăr 21 și un pic de km, ca la carte, dar mă declar mulțumită de constanța mea: aprox. 22 minute pe fiecare tură, cu excepția ultimeia, unde au ieșit 21 😛 Continue reading

Maratonul București 2016 – Jurnal de cursă

Pe 5 octombrie 2014 alergam primul meu maraton (42 km), din dorința de a vedea cum mă simt după distanța care atunci mi se părea imensă. Mă gândeam că-mi va fi de ajuns și că o voi da apoi pe curse lejere de semi. Însă așa cum se întâmplă în cazul multor alergători amatori, mi-a plăcut (tare!) și am continuat.

Doi ani și 4 zile mai târziu, pe 9 octombrie 2016, am bifat maratonul cu numărul 7. Dintre cele 7, 4 le-am alergat anul ăsta, iar 2 au fost montane – o adicție recentă 😀 (Acum pot să-i înțeleg pe cei care preferă maratoanele montane în detrimentul celor pe plat, de oraș. La munte parcă ai mai mult timp să-ți tragi sufletul, chiar și pe urcări, atmosfera e mai faină, aerul, mai curat.) PB-ul l-am făcut la Verona, iar de-atunci încerc în zadar să cobor sub 3:55 :))

Dar gata cu statistica! Să revenim la Maratonul București 2016, ediția a IX-a.

maratonul-bucuresti-2016

Foto: Radu Cristi

Pentru că anul trecut n-am fost în oraș în perioada maratonului, a fost prima mea cursă pe noul traseu. În afara faptului că s-au adăugat urcările de la Palatul Parlamentului, în rest nu mi s-a părut mare diferență. Punctele de hidratare și alimentare au fost multe și generoase (după Semi-ul de la Lisabona, unde am avut unul singur, aici mi s-a părut ospăț :D). Am mâncat o grămadă de banane, de nu vreau să le mai văd vreo câteva luni :))

Mă înscrisesem de luni bune și așteptam cu nerăbdare ziua asta. Și uite că vremea a ținut cu alergătorii și ne-a servit o zi perfectă de zburdat, cu soare și temperaturi mai micuțe. N-am lăsat mica răceală să mă demoralizeze, gândindu-mă că oricum am bluză cu mânecă lungă, deci o să am pe ce-mi șterge nasul 😛  Continue reading

Vacanță și alergare: Semimaraton la Lisabona

Bilete de avion pentru Lisabona – checked. Now what? Hmm… o fi vreo alergare în weekendul în care merg acolo? Ha, fix atunci e un maraton! Buuun, păi hai să ne înscriem.

Zis și făcut. Pentru că eram deja înregistrată la Maratonul București, care avea loc după o săptămână, la Lisabona am ales proba de semimaraton, adică o cursă urbană pe plat, așa, ca de vacanță, fără prea mare stres. Înscrierea am făcut-o online, simplu și rapid, iar taxa a fost de 30 euro. Asta se întâmpla prin iunie. Lunile au trecut, vremea concediului a venit și iată-mă în Lisabona! 

alergare-lisabona

Am ales să fac o plimbare spre locul de ridicare a kiturilor – Meo Arena, în loc să merg cu metroul, ca să admir și partea mai puțin turistică a orașului. Arena respectivă se află într-un cartier cu clădiri moderne, cu muzee, mall și mici parcuri – o atmosferă foarte plăcută. Nu pun la socoteală faptul că până să ajung acolo am trecut pe lângă o zonă mai industrială și un șantier de construcții, pe o vreme în care soarele la amiază nu lăsa deloc impresia de toamnă. Noroc cu un pic de vânt. Istoria avea să se repete și la cursă. Continue reading

Alergarea, între ambiție și plăcere

La început, au fost alergările de plăcere, de 6-7 kilometri, făcute în ritm lejer prin parc.

Apoi am mărit distanța și viteza, am aflat care-i treaba cu pace-ul, m-am înscris la tot mai multe competiții și am început să socializez cu alți alergători, online sau live. Mi-am extins garderoba de alergare cu haine și accesorii. Profilul meu de Facebook s-a umplut de Friends care ies la alergat constant, postează frecvent fotografii de la antrenamente și sunt prezenți la o mulțime de concursuri, fie ele urbane sau montane. Cine se aseamănă se-adună, nu-i așa? Chiar și în mediul virtual.

alergare pasiune ambitie

La începuturile aventurii mele într-ale alergării aveam în cap ideea că cel mai important e să termini cursa, indiferent de timp. După ceva vreme, a încolțit în minte dorința de a scoate un timp cât mai bun. Eventual unul mai bun decât cel precedent. Apoi am început să mă uit la ce loc ocup în clasament. Deci… ce urmează?

Cred că e normal să ne ambiționăm să fim mai buni într-un anumit domeniu, inclusiv atunci când e vorba de pasiuni. Însă nu pot să nu mă întreb: e posibil ca dorința de a scoate timpi mai buni să-mi confiște din plăcerea alergatului? E posibil ca orientarea (și) spre rezultate să-mi răpească din bucuria parcurgerii traseului?

N-am găsi încă un răspuns definitiv la aceste întrebări. Deocamdată, încă există plăcerea aia care mă face să mă dau jos din pat la 6:30 dimineața, să mă îmbrac și s-o pornesc spre parc chiar dacă somnul încă n-a dispărut complet sau urmează o zi plină. Trăiesc din plin emoțiile dinaintea cursei, entuziasmul de a ajunge la finish și relaxarea de după.

Totuși, în acești ani de alergare am ajuns la următoarea concluzie: Continue reading

Maraton la Ciucaș X3 2016 sau cum m-am (re)îndrăgostit de munte

Acum 2-3 ani, în timp ce mă antrenam prin IOR, mă uitam cu admirație la alegătorii ce purtau tricouri CiucașX3. Auzisem încă de atunci despre această cursă challenging și mi se părea extrem de dificil să alergi un maraton la munte, când eu de-abia îmi făceam curaj pentru unul pe plat.

Anul ăsta, însă, am lăsat teama deoparte și am deschis un nou capitol în alergările mele: curse trail cu diferență de nivel. M-am avântat în lumea alergărilor montane din curiozitate, dar în scurt timp am prins drag de ele și am început să înțeleg entuziasmul munțo-runnerilor. Așadar, pe 10 septembrie 2016 am pornit pe urmele tricoului admirat și am alergat proba de maraton la CiucașX3 (vreo 38-39 km, cu 1890 m diferență de nivel).

ciucasx3-2016

Maraton Ciucaș X3 2016 – impresii de pe traseu

Startul s-a dat din localitatea Cheia, la 10 dimineața pentru probele de semi și maraton, pe o vreme perfectă. Nu păreau să fie nori, dar mi-am luat oricum geaca (din fericire, n-a fost nevoie de ea), alături de bidonul cu apă și un baton de cereale.

Cursa a început cu ceva înghesuială, poteca îngustă probabil mirându-se de sutele de alergători hotărâți care au luat-o dintr-odată cu asalt. După gălăgia de la start, în scurt timp s-a așternut liniștea, tulburată apoi de gâfâielile urcatului. Ne-am răsfirat încet-încet și mi-am intrat în ritm, bucuroasă să simt miros proaspăt de pădure.  Continue reading

FOX TRAIL Half Marathon – 21 km de vis prin Pădurea Băneasa

După câteva zeci de minute bune în care m-am holbat pe net la rezultatele de la Fox Trail Half Marathon, am înțeles că da, e adevărat, chiar am luat locul 2 la Feminin, 30-39 ani, cursa de 21 km 🙂

fox-trail-run-2016-baneasa

Mi-a părut rău că n-am stat la festivitatea de premiere; nu știu cum se face, dar în foarte rarele ocazii când sunt pe podium nu ajung să primesc premiul alături de ceilalți medaliați, ci în cadru restrâns :)) Însă până la urmă chiar nu mai contează, a fost o cursă foarte faină și mă bucur că voi rămâne cu o amintire plăcută. Nu e vorba doar de locul obținut (au fost 19 participante la categoria mea, deci fără prea mare concurență), ci și de faptul că m-am simțit de zile mari, de parcă aș fi avut niște aripi energice.

Așadar, se ia una bucată traseu prin Pădurea Băneasa, se condimentază cu entuziasm și se la lasă câteva ore la alergat. Pe lângă traseul de 21 km, la care am participat eu, au mai fost curse de 10 km, 5 km și 2,5 km (kids), așa că duminică dimineața, pe Aleea Privighetorilor, printre standuri cu bunătăți sportive și accesorii branduite, câteva sute de oameni așteptau să pornească alergarea prin pădure.  Continue reading