Ciucaș X3 2018, energie X3

Al treilea an la Ciucaș și simt că de-abia acum am început să-i prind gustul.

Maratonul Ciucaș X3 2018 a fost cea mai reușită cursă montană a mea până la acest moment. Și spun asta nu (doar) pentru că am scos un timp mai bun decât în anii anteriori, ci pentru că m-am simțit excelent pe tot traseul. Urcările, chiar dacă solicitante, nu m-au mai chinuit așa tare, iar pe plat am alergat binișor. Nu am avut absolut nicio durere de genunchi sau de altceva, nici în timpul și nici după cursă, iar febra musculară e blândă.

Sună a concluzie, însă e doar începutul 🙂

ciucasx3 2018

Foto: Cornel – Fisheye.ro

Am ajuns în Cheia vineri, la prânz, iar pe seară am fost printre primii la ridicat kiturile, după o raită pe la standurile cu produse de alergare. Între timp, sala de sport s-a umplut rapid de lume și entuziasm.

La ieșire am văzut grămezile de pepeni care așteptau cuminți în curte și mi-am promis că mă înfig în ei a doua zi, după alergare. 

Dimineața cursei…

m-a găsit foarte odihnită și relaxată, mai ales după ce am scos nasul afară și am constatat că era mai cald decât mă așteptam. Mi-am schimbat însă rapid părerea când am văzut norii plimbându-se deasupra munților, cu promisiunea unui viitor “duș”.

Geaca mi-o pregătisem oricum în rucsac și am ales să înlocuiesc tricoul cu o bluză cu mânecă lungă. De fapt, principalul motiv pentru mâneca lungă nu a fost frigul, ci faptul că așa pot să-mi șterg mai ușor nasul în caz de nevoie 😀

Din fericire, anul ăsta am găsit cazare la vreo 10 minute de zona de start, așa că am avut timp berechet să mă pregătesc. Cu melodia antrenantă ascultată la trezire încă zumzăindu-mi în urechi, am ajuns la punctul zero al cursei la câteva secunde după plecarea semimaratoniștilor. Am dat gata ultimele bucăți de gofre pe care le luasem la pachet, ca să pornesc cu glicemia sus.

Să-nceapă distracția!

Energie, selfie-uri, schimb de impresii, moment de reculegere (în care chiar s-a făcut liniște deplină, wow), sunet de tobe, numărătoarea inversă, apoi ne-am pus în mișcare în aventura maratonului.

Am trecut șoseaua și am început alergarea prin pădure, pe potecile umbroase. Dar ce atât avânt? E timpul pentru niscaiva urcări, că doar de-asta am venit la munte. Culmea, deși bag un ritm susținut, nu mă ustură atât de tare gambele și parcă și cu respiratul sunt bine. Hei, mai ușor cu umflatul în pene, mai bine să fiu atentă pe unde calc.

Nu am o memorie fascinantă când vine vorba de reținut porțiuni din traseu, îmi amintesc doar zonele mai… cu personalitate. Cum ar fi canionul cu nisip și pietre, unde am luat un picuț de apă la bord; am menținut totuși mersul rapid combinat cu ceva alergare, cu pauze la momentele de cățărat cu grijă pe bolovani și pipăit mușchi (de pe stânci, nu de pe oameni).

Am ajuns și la drumul unde anul trecut am îmbrățișat pietricelele aspre cu genunchii, acum fiind cu ochii în 16 să nu mă mai împrăștii. Trec cu bine, urmează coborâri, urcări, alte coborâri, alte urcări.

Pe traseu nu am găsit noroi sau bălți mari, dar pământul era ușor umed și mi s-a părut ideal pentru alergat, am simțit că am aderență un pic mai bună decât dacă ar fi fost praf sau noroi. Am depășit cât am putut alergătorii cu bețe din fața mea – îmi creează brusc anxietate când văd vârfurile ascuțite îndreptate spre mine, așa că am tras să mă îndepărtez de ei.

Vârful

Mă simt energizată automat când zăresc silueta cabanei Ciucaș în depărtare. Aici, dezmăț gastronomic, ca de obicei. Am rezistat să mă înfig prea tare în bunătățile de pe masă, că nu mai plecam de acolo, iar după ce o voluntară drăguță mi-a umplut bidonul cu apă, am înșfăcat niște fructe și am pornit spre vârf, mestecând/ mergând în ritm susținut.

Vine la rând altă porțiune pe care mi-o amintesc cu plăcere, pentru că îmi place să escaladez stânci când nu văd prăpăstii în jur. Totuși, m-am cățărat mai atentă la pietre decât la piesaj sau la oameni, fie ei alergători sau turiști. Am preferat să mă concentrez pe traseu chiar și la vederea peisajului care îmi place atât de mult, cu stâncile decupate pe fundalul verde al munților.

Într-un final, Ciucașul m-a întâmpinat cu o boare de vânt rece, iar voluntarii – cu un elastic roz, ca amintire a bifării celor 1954 m 🙂

ÎN PREMIERĂ n-am mai luat-o pe coclauri la coborârea din vârful Ciucaș, ci am ținut traseul, după ce în anii anteriori am reușit mereu scurte rătăciri printre boscheți, direct în bătaia vântului. E una dintre coborârile care îmi pune mari probleme, fiind suficient de abruptă cât să ezit să alerg pe ea. Cu frâna de motor trasă, mai o țopăială, mai un sprijinit cu brațele, parcurg și bucata asta. Rămân din nou singură pe traseu, după ce m-au depășit alergători mai curajoși, mai bine antrenați.

Coborârea

Din nou la cabana Ciucaș, mai bag ceva fructe, apoi o iau la vale încercând să nu mă gândesc prea mult la ce urmează: coborârea pe traversele pline de pietricele, sursă de instabilitate și cea mai neplăcută porțiune a cursei.

Surpriză! Temutele traverse au fost acoperite parțial cu pământ, așa că sunt mai abordabile. Însă mie tot mi-e teamă să mă înfig în ele cu viteză, deci încetinesc și le cobor ca o țestoasă prudentă. Sunt toată numai concentrare (concentrare – un cuvânt-cheie al cursei ăsteia).

În vale, când să mă bucur că am scăpat, mai să-mi stea inima-n loc când aud un claxon prelungit. Se voia a fi un gest de încurajare – apreciez!, dar pentru un om care stă în București sunetul ăsta extreeeeem de enervant m-a scos automat din sărite. Dar gata, back to zen! că mai e de alergat.

Fac stânga spre Muntele Roșu, unde știu că ne așteaptă alte mese cu bunătăți, iar drumul până acolo trece relativ ușor și repede. Eram încă așa amorțită de concentrarea de care ziceam mai sus, că de-abia am salutat gașca veselă de voluntari cunoscuți, care au oferit încurajări, mâncare și apă alergătorilor toată ziua și noaptea. Mulțumiiim!

Beau din vreo 3 pahare până să nimeresc apa, pentru că dau peste un lichid incolor cu gust de grepfrut :)) Încă mestecând nectarine și banane, mă îndrept rapid spre intrarea în pădure, de unde știu că mai sunt doar 4-5 km până la finiș și mă bazez pe adrenalină ca să-i alerg aproape în totalitate, profitând de coborârile mai domoale. Mi-au plăcut panourile de încurajare simple și la obiect de pe porțiunea asta, mai ales că ultimii kilometri sunt cei mai lungi.

Intru pe asfalt, se vede în depărtare poarta de sosire și încerc să mențin ritmul, deși îmi vine să mă rostogolesc. La finiș am primesc o medalie din lemn, personalizată ca în fiecare an cu proba de concurs, alături de un pin și o bentiță.

ciucasx3 2018 medalie

Mi-am oprit ceasul și am fiert de nerăbdare câteva momente până mi-a afișat rezultatul. Cei 38 km i-am făcut în 5 ore 25 minute (locul 11 la Open Feminin și 5 la categoria de vârstă). Cu aproape jumătate de oră mai bine decât anul trecut și de data asta cu genunchii întregi.

  • 2016 – 6:07
  • 2017 – 5:50
  • 2018 – 5:25 

Ce a funcționat mai bine?

Deși 90% din alergările mele sunt în continuare pe asfalt, cele câteva maratoane montane și trasee mai lungi pe munte (dintre care unul chiar în Ciucaș) mi-au prins tare bine. A contat că am fost familiarizată cu traseul, am știut la ce să mă aștept și când, m-a ajutat mai ales mental.

La start m-am așezat un pic mai în față, alături de oameni care au înaintat constant, însă cu o viteză accesibilă pentru mine (nu m-am băgat în primele rânduri, evident). Astfel am fost mai motivată să alerg pe cât mai multe porțiuni, ca să țin ritmul cu cei din jurul meu. Mi-a ieșit, se pare că mi-am intuit bine locul.

O altă chestie: am petrecut mai puțin timp la punctele de alimentare. Mă rog, asta e senzația mea, că nu m-am cronometrat. De la mese am mâncat mai ales fructe, iar cu mine am avut un baton de fructe uscate și un gel sărat, care alături de apă au fost suficiente.

Ce e de îmbunătățit?

Coborârile. Mai ales cea de pe vârful Ciucaș și cea pe traverse, de la Cabana Ciucaș.

Atitudinea. Să fiu mai relaxată și zâmbitoare în general, nu doar când dau de fotografi 😛 

The after party

Pentru că-mi place să-mi respect promisiunile, primul lucru pe care l-am făcut după ce s-a domolit euforia cursei a fost să-mi înfig dinții/ fața în multe felii zemoase de pepene, tăiate cu îndemânare de voluntari. Au urmat apoi pastele, pe care le-am completat cu brânză și roșii și le-am savurat (a se citi “devorat”) pe iarbă.

ciucasx3 2018 maraton ciucas x3 2018

Mi-a plăcut mult că anul acesta curtea sălii de sport s-a transformat în zonă de chill, cu mâncare și bere, a fost o atmosferă tare faină acolo, mai ales că s-au autoinvitat și câteva raze de soare.

A urmat o noapte albă, pentru că partenerul de viață și de alergare a participat la ultra, însă am recuperat somnul duminică.

Concluzia

Ciucaș X3 e un festival de top cu voie bună, oameni unul și unul, mâncare pe cinste, aer curat de munte, poze de pus la profil, peisaje fantastice și… mai era ceva? Aaa, da, cu alergare :D.

Organizatorii au făcut și anul ăsta o treabă de nota 10, au mobilizat în jurul lor o echipă grozavă de voluntari și au construit o adevărată petrecere pentru comunitatea iubitorilor de mișcare în natură. Apreciez că vin cu noutăți mai mici sau mai mari și îmbunătățesc experiența de la an la an, fie că e vorba de produsele din kit, podiumul creativ, live tracking GPS pentru ultramaratoniști, cursele și activitățile pentru copii, amenajarea zonei de start/finiș etc.

Chiar dacă traseul a rămas același ca în anii trecuți, cursa mea nu a fost la fel. Niciodată nu e. De fiecare dată se schimbă câte ceva, de fiecare dată muntele sau corpul meu sau ambele fac cumva și reușesc să mă surprindă. Am senzația că și în 2019 Ciucașul îmi pregătește o experiență de neuitat, așa, ca de ediția nr. 10.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.