Acum 2-3 ani, în timp ce mă antrenam prin IOR, mă uitam cu admirație la alegătorii ce purtau tricouri CiucașX3. Auzisem încă de atunci despre această cursă challenging și mi se părea extrem de dificil să alergi un maraton la munte, când eu de-abia îmi făceam curaj pentru unul pe plat.

Anul ăsta, însă, am lăsat teama deoparte și am deschis un nou capitol în alergările mele: curse trail cu diferență de nivel. M-am avântat în lumea alergărilor montane din curiozitate, dar în scurt timp am prins drag de ele și am început să înțeleg entuziasmul munțo-runnerilor. Așadar, pe 10 septembrie 2016 am pornit pe urmele tricoului admirat și am alergat proba de maraton la CiucașX3 (vreo 38-39 km, cu 1890 m diferență de nivel).

Maraton Ciucaș X3 2016 – impresii de pe traseu

Startul s-a dat din localitatea Cheia, la 10 dimineața pentru probele de semi și maraton, pe o vreme perfectă. Nu păreau să fie nori, dar mi-am luat oricum geaca (din fericire, n-a fost nevoie de ea), alături de bidonul cu apă și un baton de cereale.

Cursa a început cu ceva înghesuială, poteca îngustă probabil mirându-se de sutele de alergători hotărâți care au luat-o dintr-odată cu asalt. După gălăgia de la start, în scurt timp s-a așternut liniștea, tulburată apoi de gâfâielile urcatului. Ne-am răsfirat încet-încet și mi-am intrat în ritm, bucuroasă să simt miros proaspăt de pădure. 

Pentru mine, a fost un traseu de vis, cu teren variat, alternând coborârile cu urcările, plus peisaje superbe, îmbrăcate în verde odihnitor. N-a fost loc de monotonie și asta m-a ținut în alertă, cu încântarea la cote ridicate. Am zburdat pe iarbă, pietre, bolovani, printre stânci, pe marginea râpelor, prin apă, am întâlnit cai și oi (din fericire, câinii au fost pașnici) și m-am minunat în fața panoramelor cu păduri de brazi și stânci impresionante. Deși a fost solicitant, cățăratul pe pietre mi-a plăcut tare mult; poate și datorită faptului că în timp ce-mi trăgeam sufletul pe urcare mai priveam în jur, spre văile verzi, cât să-mi iau un pic de energie din frumusețea naturii. Singura porțiune pe care am urât-o maxim a fost coborârea de la Cabana Ciucaș, unde combinația traverse + pietricele mi-a dat fiori, pentru că alunecam la fiecare pas. Oare cum ar fi fost dacă ploua sau era umed? Nu vreau să-mi imaginez…

Am apreciat marcajele frecvente, ușor de urmărit, dar mai ales voluntarii zâmbitori care săreau cu încurajări când treceam pe lângă ei.

Punctele de alimentare au fost foarte bine aprovizionate, cu gustări dulci și sărate, de la biscuiți, fructe și glucoză, până la murături, măsline, roșii, brânzeturi și alte bunătăți. Eu am apelat la mere, banane și biscuiți, că dacă mă înfigeam în cașcaval cred că rămâneam acolo și SIGUR ieșeam pe locul întâi la devorat brânză 😛 Oricum, îmi propusesem să nu zăbovesc prea mult nici la punctele de alimentare, nici pe traseu, ca să nu mă ia moleșeala.

Aproape de finish…

Pe ultimii kilometri, când mai era doar coborâre până la finish, am văzut un mini-convoi de alergători care sprintau de parcă atunci ar fi luat startul în cursă. Am mărit viteza și am încercat să mă țin după ei. A fost o alegere excelentă, pentru că astfel m-am mobilizat să măresc ritmul, urmărind ca hipnotizată picioarele lor sigure, într-o tentativă de a le urma cadența. Mi-a ieșit, am trecut peste revolta mușchilor și timpul s-a scurs sub picioarele mele mai repede decât aș fi crezut; am încheiat cursa în 06:07:46, pe locul 11 la categoria F30-39 și 172 la general, din peste 400 de participanți. Eu o consider o cursă reușită, trăită cu bucurie, care mi-a reamintit că muntele e plin de cadre ireal de frumoase, de comori care hrănesc ochii, mintea și sufletul.

M-am bucurat că nivelul de energie a fost ridicat și după alergare, iar în afară de ceva febră musculară (de care chiar îmi era dor :))) n-am avut dureri sau alte neplăceri.

Despre organizare și kit

“Kit de bază + produse la alegere” cred că e soluția ideală pentru orice cursă. Evident că mi-am ales tricoul tehnic ca bonus și m-am bucurat să descopăr că mărimea aleasă îmi vine bine. Am fost foarte încântată de sacoșa din material textil, branduită, pe care o voi folosi cu drag și mândrie 🙂 Mi-a atras atenția mini-trusa de prim-ajutor (de care sper să n-am nevoie, totuși), iar medaliile personalizate pentru fiecare distanță (semi, maraton și ultra) au fost și ele o idee bună.

Mesele cu bunătăți din zona de finish au fost foarte bine aprovizionate și variate. Eu am preferat să continui cu fructe, așa că am halit pepene, portocale și mere. Cu toată fața, desigur. Mai târziu, am mâncat înfulecat delicioasele paste cu legume oferite de organizatori, iar berea am donat-o, că nu prea era din tablou.

Concluzii și bucurii

• Mi-am dat seama că am prins curaj pe coborâri și nu mai îmi e teamă să țopăi din piatră în piatră, ca într-un joc video pe care îl controlez din propriii genunchi. M-am simțit mai sigură la vale, chiar dacă pe anumite porțiuni aveam senzația că pierd controlul picioarelor. Era să vin în nas de vreo 2-3 ori, dar m-am redresat fără să îmbrățișez pământul :D.
• Am fost “aici și acum”, concentrată pe traseu și atentă la fiecare pas făcut (de mine și de cei din fața mea). Cred că ăsta e unul dintre marile avantaje ale curselor montane, faptul că te țin în prezent și te determină să accepți provocările ca atare, luând decizii de pe o clipă pe alta.
• Din nou am conștientizat că îmi lipsește muntele și că mi-e dor să mă plimb pe coclauri, uitând de trafic, zgomot sau agitație, cum făceam în vacanțele din copilărie.
• Mulțumiri domnițelor vioaie pe care le-am urmărit o parte din traseu și care m-au motivat, fără să știe, să mențin ritmul! 

Cursa voastră cum a fost?