UPDATE: Localul s-a închis.
Am fost foarte încântată când am aflat de restaurantul Fibrio, în primul rând pentru că mâncărurile gătite aici se bazează pe metoda indicelui glicemic. În al doilea rând, aşa cum sugerează şi numele, bunătăţile sunt pline de fibre, săţioase, fiind pregătite din ingrediente proaspete şi nerafinate, la care se adaugă multă creativitate. Sunt atât de delicioase şi aromate, încât nu ai spune că sunt raw vegan sau vegetariene.
Se pot savura şi feluri mai clasice, cum ar fi pizza, după părerea mea printre cele mai gustoase ever, cu blat subţire din făină integrală, presărat cu multe, multe legume şi alte bunătăţi. Pofta de dulce scapă de valenţele de vinovăţie pe care le-ar putea căpăta în mintea unora, pentru că la Fibrio chiar şi deserturile sunt divine şi sănătoase în acelaşi timp.
Restaurantul este amenajat simplu, nepretenţios. Preţurile mi se par decente; dulciurile sunt puţin mai scumpe, în comparaţie cu cele din cofetăriile obişnuite, însă vă asigur că merită! Încercaţi prăjitura “Giovanni” 😉
Recent, s-a deschis şi un magazin Fibrio Life, aproape de restaurant, pe strada Hatmanul Arbore nr. 11 (în spate la Perla). Update: Magazinul s-a mutat în incinta restaurantului. Aici se găsesc tot felul de bunătăţi, cu şi fără foc: prăjituri, bomboane, biscotti cu fructe uscate sau ciocolată neagră, crackeri cu condimente, beţişoare cu spirulină şi chlorella, biscuiţi cu „Legumiţe”, biscuiţi cu germeni de grâu şi crupe de hrişcă, legume deshidratate pentru supe, caramele raw, ciocolată de casă, unt de cocos etc.
Contact
Adresă: Strada Marcel Andreescu nr. 11 (vizavi de Liceul I. L. Caragiale), Sector 1, Bucureşti
Facebook: http://www.facebook.com/pages/FIBRIO-RESTAURANT/225467271226
Sa fii sigura ca ajung la Fibrio zilele astea! Multumesc, Andra.
Cu placere! Sper sa-ti placa 🙂
Foarte interesant. Imi propun sa ajung si eu pe acolo. 🙂
iti zic de pe-acum pofta buna! 😉
Pingback: Magazine cu bunătăţi în Bucureşti « Zâmbet şi sănătate
Nu ar trebui sa faceti reclama la un restaurant inchis definitiv de ANSVSA (siguranta alimentelor)..vroiam sa comand zilele astea ceva bun de acolo pentru Craciun dar mi-a cam taiat pofta dupa ce am aflat de pe un alt site si de la niste prieteni ca are interzisa activitatea de prin ianuarie 2012…nu prea mai poti avea incredere cand afli asa ceva..nu inteleg de ce il lasa inca sa functioneze..induce lumea in eroare..
De vreo câţiva ani, de când am descoperit restaurantul Fibrio, am mâncat de multe ori acolo, am cumpărat şi produse de pastiserie de la ei, dar absolut NICIODATĂ nu am avut probleme, indigestii sau chestii de genul ăsta. Mâncarea a fost mereu proaspătă şi delicioasă, iar aceeaşi părere au avut-o şi prietenii cu care am mai fost. Aşa că îl recomand cu drag 🙂
Hei . Multumim pentru sfaturi . Abia astept sa ajung si eu acolo si sa incerc 🙂
Cu plăcere! Sper să-ţi placă 🙂
Imi place mult restaurantul asta. Azi am luat pizza si prajitura tort Anastasia, sunt excelente. Nici nu am putut sa mananc toata pizza, a fost foarte consistenta.
Să încerci şi prăjitura Giovanni, e delicioasă! 🙂 Şi mie mi-e greu să mănânc mai mult de un fel principal, sunt foarte consistente mâncărurile lor. Dar partea bună e că poţi lua restul la pachet 😉
Mâncare sănătoasă și la noi la țară. Doar că e cam multă, dacă faci și mișcare e altceva.
La ţară e avantajul legumelor şi fructelor proaspete, cultivate cu propriile mâini. Mai ales în perioada asta, cred că e o nebunie de gusturi şi culori prin grădini 🙂
Pingback: Reţetă: Salată de kale cu brânză de capră şi goji | Zâmbet şi sănătate