Cursele de alergare în natură au ceva special față de cele de asfalt, cred eu. Parcă invită la mai multă socializare, la tihnă și se transformă mereu într-o mică petrecere la final. After-party-ul e și mai plăcut când are loc pe domeniul unei crame, cu vedere spre dealuri verzi.

Așa a fost cazul concursului de alergare La Petrovaselo în vie, unde am participat pentru prima dată. Este organizat de Alergotura și Petro Vaselo Winery și are 3 probe: Bendis 5 km, Ovaș 14 km, PV Gran Cru 28 km. Dacă vă întrebați de unde vin numele curselor, ei bine, am descoperit că de la 3 vinuri Petro Vaselo 🙂

Am ales evident cursa de 28 km, ca să am timp să mă încălzesc, mai ales că auzisem de ceva urcări. Traseul a constat într-o buclă de 14 km pe care am parcurs-o de două ori, însă mi-a plăcut că a doua oară a fost în sens invers, deci ca și cum am fi mers pe un traseu nou.

Teoretic, diferența de nivel n-a fost mare – 275 m/ tură. Teoretic, traseul era complet alergabil. Zic “teoretic” pentru că din cauza lipsei mele de antrenamente cu pante, am simțit cursa cu totul altfel.

Start la băut vin… pardon, la alergat

Startul și finișul au fost la crama Petro Vaselo, unde încă de dimineață am avut soare din belșug.

Și iată că vine momentul mult așteptat în care pornim în forță pe potecile dintre vii. La mine, “forța” a durat mai puțin de 2 km, pentru că au venit imediat niște urcări, așa că am lăsat-o la pas, ce altceva să fac? Ceilalți alergători treceau pe lângă mine, depășindu-mă într-o veselie, în timp ce gambele mele țipau enervate de efort. Deja obosisem și mă întrebam dacă o să mă dezmorțesc pe parcursul celor 28 km sau o să mă târăsc așa până la final. Totuși, am avut noroc 🙂

Au venit și porțiuni mai puțin înclinate, unde am reușit să simulez o alergare (Bună, fals plat, nu mi-a fost dor de tine!). După câțiva kilometri în bătaia directă a soarelui, am intrat în pădure, la umbră și răcoare. Minunat loc, parcă prind un pic de viteză, cu atenție să nu calc aiurea pe pietre sau rădăcini.

Apare la un moment dat (încă) o urcare sănătoasă, prin iarbă și deja mă gândesc “Cum o să cobor pe-aici la următoarea tură”?? Din fericire, n-a durat foarte mult.

Aproape de finalul primei bucle am simțit că mi-a mai revenit energia, mai ales că am avut parte de încurajările celor de la start-finiș. Unii alergători de la 28 km deja se întorceau pentru a doua buclă, așa că a fost o animație binevenită. Am început și eu a doua jumătate a cursei și am profitat de (în sfârșit) coborâre. După puțin timp, am rămas singură pe traseu, doar cu 1-2 alergători mai departe în fața mea. Sunt momentele acelea de liniște din timpul curselor când gândurile aleargă mai repede decât picioarele, dar nu e nicio supărare.

Ajung iar la umbra copacilor, după – ați ghicit! – o urcare.

Eram aproape singură prin pădurea asta superbă (într-o ușoară urcare, cum altfel?) și mă gândeam cu dor și jale la maratoanele montane pe care le făceam până în 2019, când alergam distanțe mai mari decât acum și nu eram așa obosită. Ok, nici acolo nu eram tocmai pregătită, dar obișnuiam să particip la mai multe concursuri cu diferență de nivel și mă simțeam mai stăpână pe situație, ca să zic așa. De la ultima mea cursă montană, în octombrie 2019, a trecut ceva vreme.

Am simțit parfum de salcâm (cred) și mi-a trecut un gând prin minte: pfuai, cum ar fi să mă așez acolo să mă odihnesc și să respir profund? L-am alungat repede, în ideea că și gulașul de la final va mirosi foarte bine.

Deja recunosc via pe unde am început cursa, așa că profit din nou de coborâre să bag puțină viteză – noroc cu forța gravitațională! Dar se putea o alergare trail fără urcare fix înainte de finiș? Păi nu. Am primit din nou încurajări, care mi-au adus zâmbetul pe buze, deși m-am oprit din alergare pe urcare și am mers.

(Da, da, am am folosit de prea multe ori cuvântul “urcare”, dar așa s-a simțit traseul.)

Cu timpul de 2:54:44, la Open feminin am fost la locul 3 (din 6 :D) și pe 2 la categoria de vârstă 30-49. Chiar dacă pentru mine a fost o cursă solicitantă fizic, mental am fost mult mai relaxată în vie decât la Lunca Timișului, trail unde am cam suferit.

La Petrovaselo a fost foarte cald, dar urcările și falsul plat m-au terminat așa tare, încât corpul meu n-a mai avut timp să se plângă și de asta :)) Oricum, am avut un flask cu mine, pe care l-am umplut de vreo 2 ori la punctele de hidratare, deci n-am avut probleme cu hidratarea. Am luat 2 geluri și am mâncat vreo 2-3 bucăți de banane.

Ca de obicei, sunt foarte recunoscătoare pentru voluntarii care ne-au fost alături, mai ales că unii au stat în soare mai mult decât noi, alergătorii, cu încurajări, apă și îndrumare.

Pentru că mi-am menajat un genunchi, celălalt picior s-a supărat că a avut mai mult de lucru și a doua zi m-a servit cu o febră musculară mai aprigă. Eh, trece ea și asta.

Despre gazde: Petro Vaselo Winery

“The soul of our soil” este moto-ul cu care m-au cucerit din prima. Nu sunt cunoscătoare sau băutoare de vin; mai savurez un pahar din când în când. Însă îmi plac poveștile din jurul său și faptul că a degusta un vin bun te face să fii mai prezent și mai recunoscător, mai atent la simțuri adesea neglijate. Voi avea ocazia să beau din vinul Petro Vaselo, pentru că am primit o sticlă la premiu.

Sper să revin la Petrovaselo, la alergare sau măcar la plimbare prin pădure și apoi la cramă. Și vă recomand desigur să le încercați vinurile, dacă sunteți pasionați de această licoare.

Mi-a prins tare bine această ieșire într-un loc nou, în natură, cu alergare și prieteni. Mi-e din ce în ce mai dor de cursele montane sau măcar de trail. Un trail mai plat, dacă se poate :))