Cu ce mi-am mai încântat suflețelul și stomacul în ultima vreme:
Mix de brânzeturi @Băcănia ROD
Pe 14 iulie, cei de la Băcănia ROD au pus de-o degustare franțuzească de produse românești, unde brânzeturile și vinul au fost atracția principală. N-am plecat cu mâna goală, ci cu trei tipuri de brânzeturi maturate, bune de te lingi pe degete: cu busuioc, cu trufe și Tekeroi. Acasă le-am găsit o companie pe măsură, astfel că alături de smochine și nuci au fost un prânz regal. Brânza cu trufe mi-a plăcut la nebunie, am simțit destul de bine aroma ciupercilor, gust de care nu mă mai bucurasem de ceva vreme.
Supă de cocos @Barca
Am decis să risc la cina luată la restaurantul Barca și am comandat o supă raw de cocos. Deși îmi plac deserturile crude și salatele, supele mi se pare cam ciudate. Însă de data asta m-am aventurat fără teamă, cu gândul de a încerca ceva nou. Supa a fost cel puțin interesantă datorită mixului inedit de arome: cocos, măr, avocado, ardei gras, pătrunjel. Un pic cam grețoasă pentru gustul meu, însă o limonadă cu ghimbir a șters această senzație cât ai clipi. Note to self: să mai încerc preparate față de care am prejudecăți 😀 Continue reading