Tag Archives: ARCEN

21 de nocturne: seară la înălţime cu poezie, vin şi muzică

Plus o privelişte fantastică asupra bulevardului Magheru, scânteind în luminiţe.

Poezia nu prea are lipici la mine. În ultimii ani nu-mi amintesc să fi citit prea multe versuri, fie ele albe sau “colorate”, preferând de fiecare dată consistenţa romanelor. Însă când am văzut nocturna cu poezie organizată de cei de la ARCEN, n-am stat pe gânduri să mă înscriu, având în vedere experienţa plăcută avută cu tururile ghidate făcute de ei. Şi, recunosc, a mai fost ceva.

Mi-a atras atenţia locul unde se desfăşoară evenimentul: terasa clădirii Magheru One. Blocul are undeva la 7 etaje, deci nu este foarte înalt, însă m-am lăsat sedusă de ideea de a putea admira inima Bucureştiului, pe înnoptat, de la ceva altitudine. Mă bucur că am decis să merg, pentru că seara a fost cum nu se putea mai reuşită.

vedere-spre-bulevardul-magheruÎncă din lift am fost întâmpinaţi cu gânduri despre poezie, într-un schimb de replici rapide care pe mine, cel puţin, m-a luat pe nepregătite şi mi-a adus un zâmbet mare pe chip. De cum am ajuns sus, m-am îndreptat spre marginea terasei să văd minunea; de aici, bulevardul părea un râu de lumină, pe care maşinile alunecau cu viteză, sub privirile blocurilor cenuşii, parcă indignate de atâta curaj. Continue reading

Plimbare la pas prin Bucureşti, în compania ARCEN

În căutarea de locuri faine de văzut în Bucureşti, am dat peste turul ghidat al celor de la ARCEN (Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate). L-am văzut şi pe Facebook, şi la metrou şi mi-am propus să particip neapărat la el vara asta.

Turul are loc în perioada 26 iulie – 7 septembrie 2014, pe un traseu de 2 km prin centrul capitalei şi se întâmplă în fiecare sâmbătă de la ora 11.00 şi duminică de la ora 18.00, având de fiecare dată ca punct de plecare Ateneul Român.

tur-arcen-bucuresti

Plimbarea “Cu bastonul prin Bucureşti” se află deja la a cincea ediţie. Am mai fost la un tur de-al lor acum ceva vreme, nu mai ţin minte în ce an exact, însă mi-au plăcut mult atmosfera şi informaţiile, aşa că mi-am dorit să repet experienţa. “Să repet” nu e cea mai potrivită expresie, căci traseul a fost altul decât cel la care am participat data trecută. Continue reading

Tur pietonal ghidat: “Cu bastonul prin Bucureşti” (28 iulie – 9 septembrie 2012)

arcen tur ghidatIată că avem tot mai multe variante pentru a cunoaşte mai bine Bucureştiul :). Pe lângă „Guided Bucharest – Free City Tours”, există şi o altă iniţiativă dedicată celor care vor să afle mai multe despre capitală. Se numeşte „Cu bastonul prin Bucureşti” şi este organizată de ONG-ul A.R.C.E.N. (Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate).

Proiectul se află la cea de-a treia ediţie şi se desfăşoară sub sloganul „Descoperă oraşul pas cu pas!”, iar anul acesta se va desfăşura pe traseul Ateneul Român – Piaţa Naţiunile Unite.

Aştept cu nerăbdare turul din acest an, sper să fie la fel de interesant şi relaxant ca cel din vara trecută!

La ce să ne aşteptăm de la tur?

Voluntarii ARCEN au pregătit pentru turul-ghidat din acest an povești inedite despre cum au trecut bucureștenii peste criza din 1929, dar şi cum îşi petreceau vara locuitorii Capitalei: ce localuri frecventau, cu ce delicatese se desfătau, ce melodii fredonau sau unde evadau de căldura insuportabilă. Nu lipsesc nici în acest an poveștile de amor, intrigile și glumele bucureștenilor care circulau de la un cap la altul al Căii Victoria.

Şi turiştii străini au ocazia să pătrundă câteva din tainele Bucureştiului, deoarece informaţiile şi poveştile din cadrul turului vor fi prezentate în limbile română, engleză şi franceză. Continue reading