Cele două cuvinte de mai sus îi aparţin lui Michelangelo şi se pare că au fost rostite în ultimii săi ani de viaţă, cam pe la 80 şi ceva de ani.
Să fii bătrân înseamnă să-ţi pierzi dorinţa de a învăţa, curiozitatea. Iar asta nu ţine neapărat de vârstă.
Îmbătrânim când credem că le-am văzut şi trăit pe toate, când considerăm că ştim totul, nu când avem părul alb, riduri, sau prea mulţi ani în buletin.
Şi uite-aşa s-a mai dus un an…
Trăgând linie, 2011 a fost o perioadă frumoasă şi liniştită pentru mine. Cu mai puţine lucruri concrete, dar plină de senzaţii şi trăiri. A fost un an cu întâmplări obişnuite, dar resimţite la altă intensitate. A fost vorba mai mult despre a trăi, decât despre a face. Deşi nu pot să zic că nu am făcut: am mers la workshopuri simpatice, am dansat, am alergat, am urcat scări (la propriu), am iubit, am zâmbit, am îmbrăţişat, am scris, am savurat bunătăţi, m-am plimbat, am călătorit mai mult. Însă per total nu am făcut cine ştie ce schimbări în viaţa mea. Continue reading
Am citit de curând un articol care m-a pus puţin pe gânduri. În mai toate cărţile de tipul “cum să ai succes” se accentuează importanţa obiectivelor, nişte paşi mărunţi pe care să-i bifezi treptat cu scopul de a realiza ce-ţi doreşti. Pare foarte logic şi pragmatic şi până acum nu mi-a trecut prin cap că un asemenea algoritm ar avea dezavantaje.
Obiectivele îţi limitează acţiunile, te fac să mergi pe un drum deja prestabilit şi omoară spontaneitatea. Dacă nu îndeplineşti ceea ce ţi-ai propus devii frustrat şi începi să crezi că nu eşti bun de nimic. Mulţi îşi stabilesc obiective pe care însă nu le duc la bun sfârşit pentru că se simt presaţi, iar în drumul spre a obţine ceea ce-şi doresc se lovesc de lucruri care nu le fac plăcere. Soluţia? Să nu ne mai propunem obiective. Continue reading
Proiectul „Dascăli minunaţi, vă mulţumim!” ne propune să ne amintim de oamenii valoroşi şi ne invită să ne arătăm recunoştinţa pentru un învăţător, diriginte, profesor, îndrumător sau un mentor care a contribuit la dezvoltarea noastră, scriindu-i câteva cuvinte de mulţumire.
Eu mă consider norocoasă, pentru că am avut parte cu adevărat de nişte dascăli minunaţi. Sunt tare mulţi cărora le sunt recunoscătoare, însă de cum am văzut proiectul m-am gândit la domnul profesor Adrian Pal. Aşa că scrisoarea de mulţumire am scris-o pentru dumnealui: Continue reading
Câştigi forţă, curaj şi încredere prin orice experienţă în care te opreşti şi priveşti frica în faţă. Fă ceea ce nu crezi că poţi face.
Eleanor Roosevelt
Am văzut mai demult un clip, cred că pentru Discovery, în care apărea întrebarea asta, iar imaginile arătau o bătrânică simpatică şi zâmbăreaţă care se dădea jos dintr-un elicopter. Şi mi-a rămas în minte ideea de depăşire a limitelor. A limitelor impuse de societate, de mediu, dar, de cele mai multe ori, de noi înşine. Limite care sunt cele mai „bune” scuze să nu facem ce ne-am dori: „nu am talent”, „nu sunt destul de înalt/frumos/slab”, „sunt prea bătrân”, „nu ştiu”, „nu pot”, „nu am timp”, etc.
Să zici „da” la ceva la care în mod obişnuit ai zice „nu”, să construieşti în permanenţă noi provocări, oricât de mărunte, să încerci, să înveţi, să fii curios şi să explorezi: asta ne menţine tineri (mai mult decât cremele împotriva ridurilor). Nu înseamnă (neapărat) că trebuie să zbori pe lună, să devii un super-erou sau să stabileşti un record de Guiness Book. Nu înseamnă nici măcar că trebuie să fie ceva extravagant, ilegal sau periculos. Ci să fie o experienţă pozitivă pentru tine, care să-ţi permită să te dezvolţi şi să nu facă rău celorlalţi. Continue reading