La unele curse alergi pentru PB, la altele ca să te bucuri de atmosferă, ca să faci act de prezență ori să-ți demonstrezi că încă miști, după o perioadă de pauză (de la antrenamente serioase, nu de la alergare).

Nu am prea multe de spus despre participarea mea de anul acesta de la UVT Liberty Marathon. Prin iarnă, când m-am înscris la proba de maraton, eram pe val cu antrenamentele și aveam multă încredere în ce va urma. Între timp m-am dat pe ultra, am avut și rezultate de care am fost foarte mulțumită, iar pregătirea la viteză a rămas undeva la coada priorităților (story of my life).

Cu vreo 2-3 săptămâni înainte de UVT Liberty, mi-am dat seama că n-am mai făcut un long run ca la carte de prea mult timp, iar despre viteză ce să mai vorbim. Așa că m-am mutat la 21 km și pot să spun, cu mâna pe inimă, că a fost cea mai bună decizie.

La start mi s-a părut că e înghesuială, având în vedere că la 8:30 au plecat concurenții de la aproape toate probele. Aglomerația de pe primul km m-a ajutat să mă temperez și să nu pornesc ca din pușcă, lucru care zic eu că mi-a prins bine. M-am ținut ba după un alergător, ba după altul, în încercarea de a mă mobiliza să trag cât de cât, cu pace de 4:50ish.

După prima tură de 10,5 km, a scăzut densitatea de alergători pe metru pătrat, și la fel și ritmul meu. Pe traseu au fost mulți voluntari și susținători, dar cu toate încurajările, picioarele și plămânii mei au zis că e cazul să facă grevă. Grevă japoneză, din fericire, așa că am ajuns cu bine la finiș.

Rezultatul meu: 1:43:40, locul 14 din 69 de participante la Open Feminin. Mai slab cu 2 minute decât semimaratonul Sport Guru din martie.

Marea bucurie a fost că n-am avut deloc dureri prin locurile anterior accidentate, așa că de-abia aștept să încep antrenamentele de viteză și să mă pregătesc mai bine pentru anul viitor. Restul curselor de alergare pe 2023, dacă vor mai fi, am stabilit deja că vor fi pentru distracție.