Când am văzut că cei de la Flight Festival organizează un tur gratuit la Jimbolia, cu prof. univ. dr. Adriana Babeți ca ghid, m-am entuziasmat maxim și m-am înscris imediat, deși era în timpul săptămânii. Unul dintre beneficiile vieții mele de freelancer e că îmi pot organiza programul de lucru cum doresc și am ocazia unor astfel de ieșiri.

Autocarul cu care am fost era plin, semn că mai sunt și alții cu program flexibil. De la Timișoara la Jimbolia drumul mi s-a părut foarte scurt, iar pe parcurs am aflat povești despre istoria zonei, cultivarea duzilor și a orezului și despre Florimund de Mercy, care a făcut un pic de ordine în Banat prin secolul al XVIII-lea.

Centrul orașului Jimbolia mi s-a părut extrem de liniștit, asemenea unui sat mai cochet și ordonat, cu străzi perfect perpendiculare. N-am apucat să pozez statuia Sf. Florian, considerat protectorul orașului și al pompierilor săi, pentru că am fost prea absorbită de calmul din jur. Foarte puține mașini pe străzi și la fel de puțini oameni.

Aveam Jimbolia pe lista de locuri de vizitat pentru că, deși e un oraș foarte mic, de 10.000 de locuitori, numără nu mai puțin de 6 muzee. În acest tur am văzut 4 dintre ele.

Prima oprire a fost la Casa Memorială dr. Karl Diel, medic chirurg din Jimbolia renumit pentru priceperea sa și care a contribuit la organizarea spitalului din localitate – asta se întâmpla la final de secol XIX și început de secol XX. Înrudit cu dr. Karl Diel a fost și medicul Pius Brânzeu, al cărui nume este legat de spitalul județean de urgență din Timișoara. La casa memotială ne-a fost ghid chiar strănepoata dr. Karl Diel, prof. Pia Brânzeu, fiica dr. Pius Brânzeu, care a donat toate materialele aflate acum în casa memorială, de la documente, îmbrăcăminte, instrumente medicale, fotografii, decorații și multe obiecte folosite în viața de zi cu zi.

A urmat Muzeul Pompierilor, unde am descoperit că formația se bazează pe activitatea pompierilor voluntari, adică oameni de-ai locului cu alte meserii, dar care se strâng repede să dea o mână de ajutor în caz de nevoie. Evident, sunt și pregătiți pentru asta 🙂  Lupta contra incendiilor s-a schimbat de când a fost fondată formația, de prin secolul al XIX-lea, iar muzeul expune diferite obiecte, mașini folosite în trecut, dar și cele moderne, care încă merg la intervenții, panouri cu pompierii care au activat aici de-a lungul timpului, diplome, trofee.

La Muzeul Presei “Sever Bocu” am fost surprinsă de munții de ziare și reviste de tot felul, dar mai ales de cele expuse pe pereți și în vitrine, cu pagini care surprind momente istorice,  domnia lui Cuza, războiul de independență, cele două războaie mondiale, hărți politico-umoristice, anunțuri de serate cu ceai sau baluri de struguri și multe altele. Am văzut, pentru prima dată, limba română scrisă într-o combinație de litere chirilice și latine, cu forme ciudate ale cuvintelor. Nu știam că trecerea de la un alfabet la altul s-a făcut treptat, prin secolul al XIX-lea.

Recunosc, până la acest tur nu auzisem de Petre Stoica, poet, traducător și colecționar avid, căruia i se datorează deschiderea muzeului presei. A fost coleg de generație cu Nichita Stănescu, dar se pare că nu la fel de celebru. La Casa Memorială “Petre Stoica” am admirat o imensă colecție de cărți, dar și monede și bancnote (m-a surprins o bancnotă foarte lungă și cu multe zerouri), timbre, ceasuri și tot felul de alte obiecte. Chiar când am vizitat casa memorială, în curte avea loc un eveniment din cadrul taberei de creație literară pentru tineri scriitori.

Ce au în comun aceste muzee și case memoriale?

Oameni extrem de pasionați și dedicați ca ghizi, care știu să pună în valoare locurile prin ce și cum povestesc. Îmi plac muzeele mici tocmai pentru că sunt mai ușor de parcurs, plus că adesea dau peste astfel de ghizi care „condimentează” vizita și mă fac să uit cum trece timpul.

Cum spuneam, ghidul excursiei a fost Adriana Babeți, o prezență tare simpatică, echipată cu multe curiozități despre oameni și locuri din Banat. Îmi era cunoscută din seria de mini-documentare „Timișoara. Harta secretă: oameni și locuri”, un proiect al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara și al Universității de Vest din Timișoara (cel mai mult mi-a plăcut seria despre cafea, deși, culmea, nu beau cafea). Aștept cu interes și varianta mai lungă a documentarelor 🙂

Am fost impresionată de câte povești și lucruri interesante am descoperit în aceste mici muzee din Jimbolia. Dacă ajungeți prin zonă, neaparăt rezervați-vă o zi pentru ele!

Nu știu exact care este programul muzeelor, așa că neapărat dați un telefon înainte să mergeți în vizită. Datele de contact și alte informații sunt aici.