„Oare am alergat 5 ture sau doar 4?” Cu întrebarea asta în gând am trecut linia de finish de la Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc, când cronometrul oficial arăta 1:50. Ca și anul trecut, pe 1 Decembrie îmi propusesem să alerg proba de semimaraton, iar acum mă aflam în fața dilemei dacă am terminat sau mai trebuie să dau o tură.

Anul ăsta organizatorii au modificat traseul și nu s-a mai alergat doar în jurul lacului, iar tura a fost prelungită pe aleile parcului până la 4,2 km. O idee foarte bună, zic eu. Așadar, la semi am avut de făcut 5 ture, iar cum GPS-ul n-a vrut să mă localizeze, am numărat… pe degete.

Foto: Radu Cristi

M-am perpelit un pic prin jurul zonei de finish, până când am văzut primele rezultate printate pe hârtie și m-am liniștit. Da, medalia care tocmai atârna de gâtul meu era justificată. 5 ture terminate cu brio!

Și… am cam făcut Personal Best pe distanță de semi – 1:50, locul 4 din 35 la categoria F18-34. Nu știu cât de bine a fost măsurat traseul și dacă a avut într-adevăr 21 și un pic de km, ca la carte, dar mă declar mulțumită de constanța mea: aprox. 22 minute pe fiecare tură, cu excepția ultimeia, unde au ieșit 21 😛

Deși soare, a fost ger bine, însă mie vremea asta îmi priește. Nu m-am oprit deloc la punctul de hidratare, amenajat inspirat înainte de zona de start; am luat doar un pumn de stafide la a patra tură, din alergat, în rest m-am hrănit cu energia din aer :))

Deși am pornit cam greu și am încercat să mă țin după alergători mai sprinteni, pe tura a patra și pe ultima am prins aripi. Ca și la Băneasa, am simțit că am forță în picioare, aer în plămâni și pot susține bine ritmul, chiar și pe scări (au fost ceva trepte de urcat și coborât pe traseu, dar accesibile).

Am auzit și ceva încurajări de pe margine, însă mai slăbuț decât anul trecut. În schimb, fotografii au fost la datorie și nu cred că am destule mulțumiri pentru amintirile pe care ni le oferă de fiecare dată. Că doar ne gâdilă narcisismul, nu? 😀

Kit și organizare

De data asta am optat pentru kitul de bază, fără tricou, deși aveam 2 variante din care să aleg (n-am vrut să risc să mă trezesc iar cu un S larg, cu mâneci până în pământ). O eugenie, un baton de ciocolată Rom, ceva vouchere cu reduceri, mini-produse de la Himalaya – kit-ul a fost așa și-așa. Îmi imaginez că e imposibil să mulțumești toți participanții 🙂

Traseul a fost ușor de urmărit, cu voluntari sau panglici la intersecții.

La final n-am apucat să-mi fac poză la photo-corner, pentru că erau ceva probleme cu sursa de curent. Well, asta e. N-am mai stat să se rezolve pentru că eram deja transpirată, iar a aștepta în frig – brrr nu ar fi fost o idee prea bună.

Sarmalele primite la finish le-am mâncat din mers – cum ziceam, era prea ger să stau locului, apoi am băgat o fugă până acasă. Mi-am dat seama că mi-ar plăcea să zăbovesc mai mult la finalul curselor (măcar vara, când e mai cald), să fac poze, să salut lumea cunoscută – am senzația că nu mă bucur suficient de finish. Cine știe, poate va fi unul din obiectivele pe 2017.

Taxă?

De ce am plătit taxa de înscriere la o cursă de alergare ce se desfășoară în parcul pe care-l cunosc atât de bine și unde pot alerga gratis?

Din același motiv pentru care unii aleg să meargă la un concert pe bani deși pot asculta melodiile gratis pe Youtube. Pentru atmosferă, apartenența la comunitate și pentru că am vrut să sărbătoresc ziua de 1 Decembrie alături de alții alergători, având în vedere că la defilări sau demonstrații nu mă duc, iar la concerte nici atât.

Voi? Cum ați petrecut de 1 Decembrie?