Tag Archives: Maratonul 1 Decembrie

Maraton 1 Decembrie 2019 – 21km de plimbare prin parc

Vine un moment în viața unui alergător când trebuie să stea pe bară cu câte o accidentare la bord…

Pentru mine, luna noiembrie a fost mai mult despre înot și aproape deloc despre alergare, dar cum glezna mea s-a simțit mai bine în ultima vreme, am zis să risc și să particip totuși la Maratonul 1 Decembrieproba de semimaraton. Oricum, mi-am propus să alerg încetișor, fără stres, să nu forțez absolut deloc. După atâta amar de pauză, nici n-a fost greu.

E a cincea ediție a Maratonului 1 Decembrie la care particip, deci pot să zic că e deja o tradiție frumoasă pentru mine. Anul ăsta m-am organizat mai bine și am fost la antrenamentele din IOR, așa că am primit înscrierea gratuită (avantajul de a locui în Sectorul 3).

Continue reading

1 Decembrie 2018: semimaraton, sarmale și apă de cocos

E deja al patrulea an în care petrec 1 Decembrie în alergare. Mai exact, la Maratonul cu același nume din parcul IOR, acum și mai festiv datorită Centenarului Marii Uniri.

Când m-am înscris la cursa asta, iarna părea departe. Am ales oricum proba de semimaraton, ca încheiere lejeră a sezonului competițional. Inițial mă bătea gândul să trag tare, că poate PB, dar când am văzut zăpada și temperaturile anunțate mi-am zis că mai bine las ambițiile pentru la anu’. Plus că traseul cu scări nu e neapărat cel mai bun cadru pentru așa ceva.

semimaraton la maratonul 1 decembrie 2018

Straturi, straturi

Site-urile meteo amenințau cu temperaturi până la -11 grade, deci mi-am pregătit multe haine. Trei straturi + geacă în partea de sus și 2 perechi de pantaloni, plus căciulă, mănuși, jambiere, buff.

Când m-am trezit dimineață și am văzut lumina prietenoasă, mi-a mai venit inima la loc. Afară nu mi s-a părut așa frig cum mă așteptam, soarele îmblânzise gerul.  Continue reading

11 km de 1 Decembrie 2017

Pentru mine, om care iubește alergările pe distanțe lungi, o cursă de 10 km și un pic nu reprezintă o sursă prea mare de satisfacție. Mai ales că viteza nu e punctul meu forte. Totuși, pentru că în ultimele săptămâni un genunchi mi-a cerut insistent pauză, am fost prudentă și am renunțat la proba de 42 km de la Maratonul 1 Decembrie. N-am rămas pe bară, ci mi-am găsit loc la cursa de 11 km.

Maratonul de 1 Decembrie a devenit o tradiție – e deja al treilea an consecutiv în care particip, pentru că îmi place atmosfera de sărbătoare din IOR, parcul atât de cunoscut și drag mie. 

11 km 1 decembrie 2017 IOR

Foto: Radu Cristi

Startul la 11 km a fost tocmai la 11:15, dintr-un loc mai departe de scenă, pe care l-am dibuit luându-mă după ceilalți participanți. Traseul a însemnat 3 ture de lac, cu ceva ocoliri ca să dea la număr, dar în sens invers față de cum alerg de obicei. O binevenită variație. Organizatorii au fost inspirați cu traseul (traseele, mai bine zis), la fel și cu separarea orelor de start, ca să nu fie mare înghesuială pe aleile parcului.  Continue reading

21 km de 1 Decembrie și un PB

Oare am alergat 5 ture sau doar 4? Cu întrebarea asta în gând am trecut linia de finish de la Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc, când cronometrul oficial arăta 1:50. Ca și anul trecut, pe 1 Decembrie îmi propusesem să alerg proba de semimaraton, iar acum mă aflam în fața dilemei dacă am terminat sau mai trebuie să dau o tură.

Anul ăsta organizatorii au modificat traseul și nu s-a mai alergat doar în jurul lacului, iar tura a fost prelungită pe aleile parcului până la 4,2 km. O idee foarte bună, zic eu. Așadar, la semi am avut de făcut 5 ture, iar cum GPS-ul n-a vrut să mă localizeze, am numărat… pe degete.

maraton-1-decembrie-2016-bucuresti-ior

Foto: Radu Cristi

M-am perpelit un pic prin jurul zonei de finish, până când am văzut primele rezultate printate pe hârtie și m-am liniștit. Da, medalia care tocmai atârna de gâtul meu era justificată. 5 ture terminate cu brio!

Și… am cam făcut Personal Best pe distanță de semi – 1:50, locul 4 din 35 la categoria F18-34. Nu știu cât de bine a fost măsurat traseul și dacă a avut într-adevăr 21 și un pic de km, ca la carte, dar mă declar mulțumită de constanța mea: aprox. 22 minute pe fiecare tură, cu excepția ultimeia, unde au ieșit 21 😛 Continue reading

1 Decembrie cu alergare şi sarmale. Cum a fost la Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc 2015

Am rămas datoare cu povestea despre semimaratonul la care am participat în prima zi de iarnă 🙂

De 1 Decembrie de obicei nu am un program special. Mă bucur că e zi liberă, dar nu merg la parade, defilări sau alte evenimente unde aglomeraţia e factorul comun. Singurul 1 Decembrie pe care-l ţin bine minte e ăla în care o bancă a inaugurat un brad uriaş la Unirii şi TOT Bucureştiul s-a înghesuit să-l vadă. Dar nu despre asta vreau să scriu acum.

semimaraton-IOR-1-decembrie-2015Anul acesta (2015) am sărbătorit 1 Decembrie printr-o alergare pe cinste: 21 km la Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc. Iniţial mă bătea gândul să mă bag chiar la proba de maraton, dar până la urmă am ales semi-ul şi zic că a fost o idee bună. După personal best-ul de la Verona mi-am dorit să fie o alergare maxim de relaxată şi fără vreun target, mai ales că urma să se desfăşoare în parcul “meu” IOR.

Taxa de înscriere a fost de 60 de lei; exista şi opţiunea de 90 lei, având inclusă în plus o bluză de alergare. Mi s-a părut o idee bună această departajare, pentru cei care şi-ar fi dorit să participe, dar nu ţineau neapărat să primească şi tricou. Eu nu am stat pe gânduri să aleg varianta a doua, însă am cam regretat, pentru că S-ul era unul enorm, cu mânecile foarte lungi (sau sunt eu prea mică, poate? :P). În fine, merge purtat iarna pe sub geacă, deci nu e aşa grav. În rest, kit-ul a fost foarte generos; mi-a plăcut tare mult ideea cu fotografia de după, pe care am primit-o printată, pe loc, iar sarmalele cu mămăliguţă şi bombonica raw au fost delicioase. Continue reading