Iubesc vacanţele active, în care să mă plimb cât mai mult pe jos, eventual înconjurată de vegetaţie, cu tot felul de detalii frumoase care să-mi ia ochii şi cu locuri ascunse de descoperit. Din acest punct de vedere, insula Santorini mi-a oferit hoinăreala perfectă. Chiar dacă verdeaţa a cam lipsit, au fost o grămadă de alte cadre speciale care m-au încântat.

Drumul Fira-Imerovigli-Oia şerpuieşte de-a lungul calderei, cu o privelişte de vis asupra mării şi a întregii insule, cu orăşelele albe înălţându-se pe stânca vulcanică. Este extrem de pitoresc şi foarte variat, de la potecă pietruită, drum ce se strecoară printre case albe şi hoteluri elegante cu piscine, rocă vulcanică, stânci roşiatice aşezate în straturi, până la urcurşuri blânde şi cărări înguste. Nu este însă un drum periculos, foarte multă lume îl parcurge. Diferenţele de altitudine sunt nesemnificative, deci nu pun probleme prea mari. E o plimbare relaxantă, mai ales că nu este un drum prin pustiu, ci se intersectează cu tot felul de aşezări şi biserici.

Distanţa dintre Fira şi Oia este de aproximativ 9 kilometri şi se face cam în 3 ore, în funcţie de viteza fiecăruia, dar şi de timpul alocat pentru admirat peisajul şi pozat. Chiar şi la sfârşitul lunii septembrie, când am fost eu, temperaturile sunt destul de ridicate, mai ales la prânz, aşa că nu uitaţi de sticla cu apă, o gustare, o şapcă sau o pălărie şi crema de protecţie solară. E de preferat să aveţi adidaşi, însă nu e musai; eu am parcurs drumul în sandale cu talpă joasă şi nu am avut probleme.

Traseul începe în Fira, capitala insulei, unde găsiţi şi un punct de informare turistică, aproape de staţia de autobuz, de la care mai puteţi afla informaţii despre drum. Vă prezint câteva repere, deşi cred că se poate merge foarte bine şi după intuiţie, eventual mai întrebând turiştii cu care sigur vă veţi intersecta.

Căutaţi semnele care duc la teleferic (foarte vizibile, de altfel), apoi urcaţi spre Centrul de Conferinţe Petros Nomikos. De acolo mai mergeţi puţin şi veţi ajunge la Aghios Gerasimos, apoi la Firostefani („Coroana Firei”), o localitate micuţă, cochetă, care se continuă cu Imerovigli.

Imerovigli este locul meu preferat din Santorini, pentru că e cochet, elegant, lipsesc aproape în totalitate buticurile cu „chinezării”, iar atmosfera este foarte liniştită. Casele săpate în stâncă, altă dată locuinţele sărăcăcioase ale marinarilor, s-au transformat în hoteluri de lux, albe şi simple, dar cu tot felul de detalii care strălucesc în lumina soarelui şi se detaşează frumos de albastrul mării.

Străduţele înguste, cu multe scări, pot fi înşelătoare: nu ştii dacă după colţ va continua drumul sau va răsări poarta unei case. Acoperişurile sunt, în acelaşi timp, terase cu şezlonguri relaxante, ce oferă panorame rezervate doar clienţilor (sau cel puţin asta stă scris la intrarea în curţile hotelurilor :P)

După ce aţi admirat priveliştea spre mare şi v-aţi rătăcit un pic printre căsuţe şi cactuşi, mergeţi mai departe, printre alte hoteluri aliniate frumos la drum. La un moment dat, traseul se va intersecta cu şoseaua asfaltată, după care se desparte din nou de aceasta. Drumul ajunge la Mavro Vouno (Muntele negru), în vârful căruia se află biserica Stavros. De aici puteţi admira Oia, dar şi celebrul apus. Coborâţi şi mai mergeţi un pic de-a lungul drumului, iar în curând veţi ajunge la Oia.

Oia este un orăşel simpatic, chiar dacă sufocat de turişti. Vă puteţi plimba pe strada pavată cu marmură, puteţi savura o mâncare gustoasă într-o tavernă sau face cumpărături în numeroasele magazine. Însă nu în magazine sau buticuri stă faima Oia, ci în… apusul de soare.

Nu e nimic spectaculos faţă de alte locuri, însă promovarea şi brandingul îşi spun cuvântul. Cu 30-40 de minute înainte ca soarele să apună, turiştii mişună în toate părţile, în căutarea unui loc cât mai bun de admirat apusul şi de făcut poze. E o întreagă nebunie!

La restaurantele cu terase mai înalte se fac rezervări dinainte, special pentru această ocazie. Se şi aplaudă 😀 Dacă vreţi o atmosferă ca de Revelion, aici e de voi! Dacă nu, Santorini oferă o grămadă de alte locuri de unde puteţi priviri soarele retrăgându-se, fără să vă călcaţi în picioare cu alte sute de persoane. Din cele mai multe puncte de pe marginea calderei se poate privi apusul, aşa că nu e cazul să vă înghesuiţi în buricul Oia.

Eu vă recomand Imerovigli, e mult mai liniştit, iar apusul se vede la fel de bine. Dacă preţurile de la terase vi se par prea scumpe, puteţi să vă aşezaţi pur şi simplu pe o scară sau o piatră şi să priviţi în tihnă spectacolul soarelui care înroşeşte cerul.

Sper că v-am făcut curioşi măcar un pic şi v-am trezit pofta de hoinărit 🙂