O plimbare relaxantă într-o după-amiază de vară

Weekendul ăsta a stat sub semnul relaxării şi al calmului, poate şi din cauză că vara şi-a intrat în drepturi şi au fost nişte zile tare călduroase.

Continuând în spiritul zilei de ieri, vă invit la o plimbare prin Parcul Circului, după părerea mea unul dintre cele mai frumoase din Bucureşti. Lacul din parc este acoperit de lotuşi egipteni, o privelişte de vis atunci când înfloresc. Nu ştiu exact care este sezonul lor, ţin minte că acum vreo 2 ani am nimerit exact când erau în floare şi a fost un adevărat spectacol. În perioada asta pe lac sunt doar frunzele, însă chiar şi aşa e o vedere deosebită.

În parc am avut plăcuta surpriză de a găsi şi nişte sculpturi-totem realizate din trunchiuri de copaci, foarte inspirate, după părerea mea.

Fiind după-amiază, parcul era pustiu şi răspândea atâta linişte, că îmi venea să imortalizez fiecare clipă, cu fiecare frunză, fir de iarbă sau sunet de pasăre, ca să-mi rămână mereu întipărite în suflet, pentru momentele în care uit să fiu recunoscătoare.

7 thoughts on “O plimbare relaxantă într-o după-amiază de vară

  1. Pingback: M-am vindecat lângă chitară, într-un copac, pe marginea apei | Rara Avis

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.