Nu știu dacă e chiar munte la Căsoaia sau doar dealuri mai îndrăznețe – de aici și porecla de semi-montan. Iar primul semi din titlu e de la cei 21 km ai cursei pe care am alergat-o de curând. Mă rog, mers și alergat.

În ultima vreme am participat la puține curse de alergare, dacă e să compar cu perioada de dinainte de 2020; în ultimii 2 ani jumate, montanele au lipsit cu desăvârșire din meniul meu de alergare, în sensul că din 2019 nu mai țopăisem pe vârfuri de munte (a se citi “urcat cu gâfâieli și coborât cu frâne”). Antrenamente cu diferență de nivel, ioc. Am mai simțit “glasul pământului” la curse de trail de tipul Lunca Timișului sau Petrovaselo, unde porțiunile de fals plat m-au scos din ritm de fiecare dată, deși diferența de nivel n-a fost semnificativă.

Cu cei 21 km și 750 m diferență de nivel, Căsoaia Bike Run and Fun se anunța a fi un bun surogat pentru cursele montane. Startul/ finișul a fost la Tabăra Căsoaia, jud. Arad, adică relativ aproape de Timișoara, cât să fie vreme de venit în dimineața cursei, fără cazare. Am apreciat că startul a fost la ora 10:00, deci timp suficient de ajuns… chiar dacă rătăcești un pic drumul.

Foarte adormită și deloc odihnită, mă tot întrebam ce caut eu acolo, cu puține ore de somn la bord în ultima săptămână. Dar mi-am zis că măcar văd un loc nou, mai petrec timp în natură, la aer proaspăt și oricum pofta vine alergând. Sau cel puțin asta speram.

M-am încruntat la pozele de la start și la fotografii de pe traseu și mi-a luat ceva vreme să mi se liniștească mintea. De obicei, mă dezmorțesc după 9-10 km, acum am avut nevoie de 18-19 km să-mi amintesc cum e cu urcările și coborârile. Nu foarte avantajos când participi la o cursă de 21 km :))

Mi-a plăcut foarte mult traseul, în mare parte prin pădure, pe la umbră, cu doar vreo 3-4 km. de asfalt șerpuit sus-jos. Vremea a fost perfectă, cu soare, dar și un vânticel răcoritor.

Mi-era dor de urcările astea oneste, zdravene, unde nu regret că merg în loc să alerg, cum e pe fals plat. Mi-am reamintit cum e să mă usture gambele pe urcări, cu transpirația șiroind ușor pe spate. Au fost câteva coborâri cam abrupte pentru gustul meu, mai ales cele prin praf și pietre – ne avertizaseră și organizatorii să fim atenți pe aceste porțiuni.

Pe o urcare mai afurisită am dibuit în dreapta niște tufe de zmeură încă necoaptă și mi-am făcut o notă mentală că merită venit pe la final de vară pentru un ospăț pe cinste. Și o drumeție.

La un moment dat, am ratat drumul bun și am coborât spre biserică pentru că n-am înțeles marcajul de pe asfalt, care era cam măzgălit. Sau poate n-am fost eu suficient de atentă. Noroc cu o doamnă că m-a îndrumat în sus. Cred că ar ajuta să fie și mai bine semnalizat – am auzit și de alte persoane puțin rătăcite aici. De asemenea, fix în zona de finiș nu mi-am dat seama din prima pe unde ar trebui să o iau, mai ales că trecea și o mașină. În rest, traseul mi s-a părut marcat suficient de vizibil.

Revenind la cursă, pe final mi-am zis că ar fi cazul să accelerez și să fac echipă cu gravitația pe coborâre, mai ales că am văzut un grup de fete fix în fața mea. Am călcat pedala bine de tot, m-am mai împotmolit pe părțile abrupte, dar am avut un finiș plin de energie.

Am depășit câteva ladies, dar nu suficiente. Am trecut linia de sosire în 2:20, pe locul 8 la Open Feminin din 16 participante. La categorie de vârstă am nimerit (din nou) pe 4, la puține secunde de locurile 2 și 3. Dacă aveați vreun dubiu că secundele contează… 🙂

M-am înfruptat apoi din pepen.. pardon, lubeniță, apoi din tocănița de cartofi ușor picantă, care a mers la fix. Am mângâiat un blănos blând și prietenos, am mai stat la soare, la socializare, iar după premiere am plecat spre casă, cu dorința de a reveni și anul viitor.