Pâinea este simbolul arhetipal al hranei şi, pentru mulţi, compania constantă a meselor de zi cu zi, indiferent de felul de mâncare avut în faţă.

Raionul de pâine din supermarketuri poate pune probleme serioase unei persoane care doreşte să facă alegeri sănătoase în alimentaţie. Sunt atâtea sortimente, că e dificil de ales o variantă potrivită, mai ales că nutriţioniştii ne atenţionează să fim foarte atenţi la ce fel de pâine consumăm. Aşadar, ce loc îi oferim pâinii la masa noastră?

Când eram mică…

Mâncam pâine… pe pâine 😀 De la suport pentru tartine şi sandvişuri, înmuiată în sosuri şi tocăniţe, prăjită şi unsă cu unt şi miere, până la cea caldă abia scoasă din cuptor şi garnisită cu vin şi zahăr, pâinea era „garnitura” nelipsită la orice mâncare. Nu-mi imaginam cum ar fi să nu mănânc deloc pâine, iar de multe ori o consideram mai importantă decât felul de mâncare în sine. Pe vremea aia, pâinea o cumpăram albă şi pufoasă, de multe ori caldă, de la mici magazine.

Când m-am mutat singură, la facultate…

Sarcina de a face cumpărăturile mi-a revenit în totalitate şi m-am orientat spre pâinea feliată şi ambalată, întâi albă, apoi integrală (dar tot „împachetată”). La un moment dat, pe la finalul facultăţii, am decis să mai reduc din cantitate, din dorinţa de a pierde nişte kilograme. Mi-a fost însă greu să ţin contabilitatea numărului de felii consumate zilnic, aşa că am renunţat la ea în totalitate. Uneori prefer să fiu drastică şi merg pe principiul „totul sau nimic”, iar în cazul pâinii a mers de minune.

Am fost extrem de uimită să constat cât de uşor mi-a venit să renunţ la acest aliment. Pur şi simplu nu am mai cumpărat şi am evitat sandvişurile atât de prezente la mesele mele până atunci, iar în câteva zile deja nu-i mai simţeam lipsa. În plus, alimente pe care nu mi-aş fi imaginat vreodată că aş putea să le mănânc fără pâine au căpătat un nou gust, simple sau în alte combinaţii: omletă, zacuscă, salată de vinete etc.

Zero pâine

Aşadar, am trecut de la faza în care nu mă interesa ce fel de pâine cumpăram la faza în care nu mai cumpăram deloc. După această etapă am început să privesc pâinea cu ochi nu foarte buni. Citind etichetele sortimentelor cumpărate până atunci, am rămas uimită să descopăr inclusiv zahăr pe lista ingredientelor, alături de coloranţi şi alte năzdrăvănii industriale…

Echilibru 🙂

Am revenit la sentimente mai bune faţă de pâine acum vreo câţiva ani, după ce am aflat că există şi sortimente „cinstite”, făcută din făină integrală adevărată şi ingrediente simple, fără aditivi sau coloranţi. De când am început blogul, am devenit mai deschisă la experimentat. Am înţeles că există şi variante bune pentru alimentele controversate şi că depinde doar de noi să le identificăm. Am descoperit pâinea „adevărată”, din făină, apă şi sare, dichisită eventual cu ierburi aromatice, condimente, diferite feluri de nuci, ciuperci etc. Câteva exemple, mai jos.

Pain Plaisir                                  My Maia                                       Băcănia Veche

Totuşi, în continuare mi se pare că pâinea „diluează” mâncărurile şi le acoperă gustul, mai degrabă decât să-l completez, la fel cum am senzaţia că zahărul schimbă gustul ceaiurilor. În continuare nu cumpăr pâine pentru acasă, dar mă bucur uneori de ea la restaurante sau prin vacanţe, de cele mai multe ori alintată cu unt şi miere sau zacuscă. Desigur, o prefer pe cea integrală, de calitate, dar indiferent de provenienţă, pâinea nu mai e un bau-bau pentru mine, ci un simplu aliment.

Oricum, pâinea cea mai sigură este cea făcută în casă, de noi, cu ingrediente simple, cunoscute. Cum am zis că nu mă pasionează pâinea, eu personal nu aş face aşa ceva, însă pentru cei care nu pot fără ea, e o soluţie bună.

O recomandare „de supermarket”: Wasa. Nu e chiar pâine, sunt mai mult nişte biscuiţi/crackeri, însă eu o consider o variantă mult mai bună decât alte făinoase. Merge şi ca gustare sau ca înlocuitor de pâine, pentru un plus de saţietate.

Cea cu ambalajul verde este mai crocantă, mai prăjită, iar cealaltă puţin mai făinoasă şi nu atât de tare. Wasa are şi o grămadă de alte produse de panificaţie (multe dintre ele se găsesc şi pe piaţa românească), însă acestea două mi s-au părut mie cele mai ok, în special din punctul de vedere al ingredientelor, mai exact: făină integrală de secară, sare, drojdie şi… atât : ) Gustul e discret, aşa că nu-l „contaminează” pe cel al mâncărurilor cu care este asociată.

De ce pâine din făină integrală?

Din cauza gradului ridicat de procesare şi rafinare, făina albă are mai puţini nutrienţi decât cea integrală, care este de preferat datorită fibrelor, vitaminelor şi mineralelor conţinute (desigur, putem lua fibrele din o mulţime de alte alimente, de la paste şi până la fructe, deci nu e nevoie să ne cramponăm de pâine).

Ideal ar fi ca pâinea să aibă în compoziţie făină integrală adevărată şi nu adaosuri dubioase. Citiţi eticheta cu ingrediente, chiar şi cele scrise cu litere mici, nu vă mulţumiţi doar cu lauda producătorilor că e integrală. Cred că atunci când vine vorba de pâine ar trebui să fim şi mai exigenţi cu eticheta; în principiu, ar trebui ca toate ingredientele să ne fie cunoscute, că doar vorbim de o pâine, nu de cine ştie ce produs gourmet cu reţetă complicată şi secretă. Atenţie să nu conţină coloranţi, pentru că în cazul ăsta e aproape sigur că pâinea integrală este făcută din făină albă „vopsită”. În general, textura pâinii integrale este neuniformă, cu diferenţe de nuanţe date de făina integrală.