Când mi-am propus să alerg un maraton (42 km), am zis că o să-mi fac pofta şi după – gata, revin la distanţe mai scurte. Ei bine, aşa cum am înţeles că se întâmplă de obicei în astfel de cazuri, după terminarea primului maraton am ştiut că acesta va fi doar începutul.

Aşadar, după ce în octombrie 2014 am bifat primii mei 42 km în 4 ore şi 11 minute, acum a venit rândul maratonului nr. 2. S-a întâmplat mai devreme decât îl plănuisem iniţial şi am ezitat dacă să risc o participare sau nu, pentru că anul ăsta nu prea făcusem alergări lungi. Însă după Semimaratonul de la Bucureşti din mai, unde am reuşit să scot un timp de mai puţin de 2 ore, mi-am luat inima-n dinţi şi m-am înscris la Maratonul Internaţional de la Braşov, maraton de şosea aflat la prima ediţie. Recunosc că decizia mi-a fost influenţată şi apropierea faţă de Bucureşti, deci o deplasare lejeră.

După prima călătorie cu un tren privat în România (o experienţă foarte plăcută, chiar recomand RegioTrans) am ajuns în gara de la Braşov şi m-am îndreptat spre mall-ul Coresi să-mi ridic kit-ul de participare. Tricou pe măsura mea nu mai aveau (de ce nu mă miră…), aşa că m-am mulţumit cu unul un pic mai mare. Kit-ul a fost tare sărăcuţ, însă am trecut peste, că doar evenimentul e la prima ediţie 🙂

M-am cazat, apoi am făcut o plimbare prin Braşov, uitând pentru moment ce mă aşteaptă a doua zi. După 3 ore de mers cu trenul, fost reconfortant să mă pierd pe străzile înguste şi să-mi clătesc ochii cu clădirile boeme.

Cum ziceam, nu făcusem prea multe long run-uri anul ăsta, deci în dimineaţa cursei aveam ceva emoţii. Am ajuns devreme în Piaţa Sfatului, locul startului, iar după ce am mai salutat oamenii cunoscuţi m-am îndreptat spre poarta roz. Era deja foarte cald, de parcă n-am fi fost la munte, ci undeva în apropierea unui cuptor încins, gata să fim înghiţiţi de flăcări. Şi având în vedere ce a urmat, nu exagerez deloc…

Mi-am propus să nu plec prea tare şi am reuşit să mă ţin de obiectivul ăsta, alergând destul de lejer pe prima porţiune. Traseul a fost de 10,5 km, deci pentru maraton trebuia să-l parcurgem de 4 ori. Personal, mi s-a părut mai uşor de digerat mental o astfel de împărţire a distanţei decât cei 2 x 21 km de la Bucureşti.

Deşi pe site şi prin diferite articole citisem despre un traseu pitoresc, pe străduţe cu farmec, ei bine, realitatea a fost un pic (mai mult) diferită. Am alergat pe străzi şi bulevarde largi, cu porţiuni unde traficul nu era oprit în întregime, ci doar pe o bandă, astfel că pe lângă căldură a trebuit să suportăm şi poluarea de la maşini… Deloc plăcut. Desigur, n-au lipsit nici şoferii revoltaţi că trebuie să facă un ocol, “negociind” cu poliţiştii să poată trece printre alergători.

Vreo 95% din traseu a fost prin soare şi fără nicio pală de vânt. Noroc că fusesem destul de inspirată să-mi iau o vizieră, care m-a mai apărat de lumina puternică, şi că m-am cremuit din cap până-n picioare cu cremă de protecţie solară.

Punctele de alimentare mi s-au părut foarte bine aprovizionate; eu am luat doar apă şi banane, plus am mai ronţăit dintr-un baton cu cereale pe care l-am avut la mine, însă am văzut că mesele erau pline cu băuturi şi alimente variate. Organizatorii au avut ideea de a posta în câteva intersecţii voluntari cu câte un furtun cu apă, care să ne mai răcorească – duşuri binevenite pe caniculă.

După ora 10-11, temperatura depăşise 30 de grade, iar în unele locuri bag mâna-n foc că trecerea lejer şi de 40, din cauza asfaltului încins. Pe feţele tuturor se citea epuizarea, nu doar de la efortul propriu-zis, ci din princina căldurii moleşitoare. Mulţi maratonişti cu experienţă au scos timpi mai slabi decât de obicei, tocmai din cauza asta.

De încurajări am avut parte doar pe anumite porţiuni de traseu, în special în apropierea Pieţei Sfatului, iar în rest ne-am încurajat noi între noi. În schimb, au văzut o grămadă de fotografi. Apropo, un mare plus al evenimentului a fost faptul că alergătorii de la semi şi maraton au primit pe Facebook un album personalizat, cu poze din timpul cursei. M-am bucurat să am în sfârşit ceva mai multe fotografii cu mine în alergare, că până acum, la alte curse, nu pot să zic că găsisem cine ştie ce.

Am reuşit să-mi păstrez zâmbetul pe buze cam pe toată durata traseului – îmi propusesem să nu mă grăbesc mai mult decât ar fi fost cazul, ci să termin cursa în siguranţă, vie şi nevătămată. Nu de alta, dar voiam să mă mai plimb prin oraş, nu să zac leşinată cine ştie pe unde, aşa că mi-am gestionat cu atenţie rezervele de energie. Nu am forţat, m-am concentrat pe atmosfera din jur, le-am zâmbit celorlalţi alergători şi voluntarilor care ne asistau de pe margine. A fost parte din strategia mea ca să-mi iau gândul de la căldură, pe lângă paharele cu apă turnate pe spate 🙂

După vreo 2 ore jumate – 3, numărul celor aflaţi încă în alergare a scăzut considerabil, deoarece la maraton am fost doar vreo 80 de oameni în total. La ultima tură, pe o porţiune de traseu, mi-am dat seama că nu se mai vedea nimeni nici în faţă, nici în spate şi am trăti un sentiment ciudat, căci nu mi se mai întâmplase niciodată să rămân singură într-o cursă de alergare oficială.

În ciuda căldurii (sau poate tocmai de asta), a fost o experienţă intensă, în care m-am bucurat parcă mai mult ca niciodată de alergare şi de comunitatea asta de oameni minunaţi şi nebuni.

Am scos un timp oficial de 4:16:34, cu 5 minute mai mult decât la primul maraton, însă am fost mulţumită de rezultat, având în vedere canicula şi faptul că m-am oprit la fiecare punct de alimentare, iar o bună porţiune din ultima tură am parcurs-o la pas. Ca fapt divers, m-am clasat pe locul 36 din 81 de finisheri la maraton şi locul 6 din 11 la feminin.

Ce urmează acum? Maratonul nr. 3, desigur!