De ce-mi plac romanele poliţiste (+ recomandări)

romane politiste recomandariNu mai ştiu sigur care a fost prima carte poliţistă citită, însă din câte îmi amintesc, aş zice că „Detectiv la 14 ani”, de Petre Sălcudeanu. O găsisem rătăcită prin casă, iar apoi am descoperit o întreagă colecţie de romane poliţiste vechi în biblioteca alor mei, tata fiind pasionat de cărţi de genul ăsta prin tinereţe.

Dacă, în general, prefer cărţile noi, cu copertă lucioasă şi colorată, în cazul cărţilor poliţiste mă atrag mai mult cele cu aspect vechi, îngălbenite de timp şi cu miros de bibliotecă. Par mai misterioase cumva şi parcă îmbie la a fi răsfoite alături de o cană cu ceai cald, într-o noapte liniştită, ca să crească şi mai mult suspansul.

O crimă, mai mulţi suspecţi, cineva care rezolvă misterul şi află cine este asasinul, scoţând la iveală adevărul – cam ăsta este scenariul clasic pentru cărţile poliţiste. În plus, se aplică principiul conform căruia cel care pare mai nevinovat este criminalul. Poate şi de-asta romanele cu detectivi sunt considerate ca fiind uşurele, destul de previzibile şi monotone. Însă unii autori reuşesc să treacă de acest stereotip şi să te ţină cu sufletul la gură până la sfârşit, creând o atmosferă magică, de mister, cu personaje şi întâmplări care mai de care mai imprevizibile. Asta e partea pe care o iubesc la romanele poliţiste: atmosfera. Indiferent că este una de suspans, comică, tragică, rece sau detaşată, dacă este bine descrisă, face cât 10 episoade CSI.

Îmi place şi serialele poliţiste gen CSI sau Minţi criminale, însă o carte bună cu detectivi mi se pare mult mai palpitantă. Asta pentru că, la fel ca toate cărţile, îţi lasă mână liberă să-ţi imaginezi cum vrei tu personajele, faptele şi doar ghidează firul acţiunii. Mă simt mai prezentă în acţiunea unei cărţi decât a unui film şi mă relaxează să-mi imaginez locurile şi atmosfera descrise în astfel de romane.

Pentru mine, cărţile poliţiste sunt ca o bere rece într-o vară fierbinte: ţi-e sete, o savurezi cu multă plăcere, iar apoi nu prea te mai gândeşti la ea. Cam aşa şi cu romanele poliţiste, sunt perfecte pentru relaxare, însă nu sunt genul de cărţi la care să ţin minte acţiunea sau personajele, cu câteva excepţii. Aşa că nu mă deranjează să recitesc unele cărţi, după o perioadă de timp, mă pot bucura de ele la fel de mult ca prima dată.

Mi-a fost destul de greu să fac o listă cu recomandări, pentru că, aşa cum spuneam, nu prea mi-am încărcat memoria cu titlurile şi autorii cărţilor. Uneori, când citesc o carte poliţistă şi mă întreabă cineva „Ce citeşti?”, trebuie să mă uit pe copertă ca să-i pot răspunde 😀 Au fost însă câteva romane care chiar mi-au rămas în minte.

O listă cu romane poliţiste care mi-au plăcut mai mult:

Alte recomandări? 🙂

20 thoughts on “De ce-mi plac romanele poliţiste (+ recomandări)

    1. Andra :)

      Multumesc 🙂 Am vazut-o prin librarii, dar am tot ocolit-o, nu stiu de ce. Citind acuma pe net despre ce-i vorba pe scurt, mi s-a parut interesanta.

      Reply
  1. DianaEmma

    N-ai încercat-o pe Agatha Christie?
    Merg de minune 10 negri mititei sau Cei 5 purceluși.

    Oricum, Agatha Christie și Simenon Goerges, consider eu, trebuie luați la puricat la toate cărțile, pentru că sunt printre cei care stau la baza a tot ce s-a scris polițist mai recent. Sunt și cărțile destul de scurte.

    Dar dacă preferi chestii mai moderne, gen thrillere, merge și Oameni de paie, de Michael Marshall.

    Reply
    1. Andra :)

      Bineinteles c-am incercat-o 🙂 Crima din Orient Express mi-a placut cel mai mult, am si pus-o pe lista. Si 10 negri mititei a fost ok, dar nu pot sa zic ca m-a dat pe spate. Are Agatha un mod de-a scrie prea… englezesc, care nu e neaparat genul meu 😀

      Am citit si ceva de Simenon, dar mi s-au parut cam seci.

      Da, imi plac si thrillerele, mersi de sugestie 🙂

      Reply
  2. Giulia

    am citit doar 3 romane politiste, scrise de rodica ojog brasoveanu-cianura pentru un suras, buna seara melania si 320 de pisici negre

    Reply
    1. Andra :)

      Deci si asta cu pisicile e tot politista? N-as fi zis, dupa titlu 🙂 Multumesc!
      Pe celelalte doua cred ca le-am citit in editii mai vechi.

      Reply
  3. Raluca

    As dori sa ma ajutati sa gasesc un roman politist vechi scris de un autor raman dar din pacate nu imi amintesc autorul si titlul romanului,va scriu in mare despre raman si poate ma ajutati voi, actiunea se petrece in Bucuresti,unde o batrana descendenta a unei familii boieresti din moldova,aproape ucisa de o lovitura de cutit in casa ei,cu ultimele puteri suna la militie si in putinele clipe de luciditate ofera ofiterului de militie prea putine date pt a fi localizata.Cu o idee formidabila ofiterul o depisteaza pe batrana trimitand masinile salvarii,cu sirenele in alerta,in cateva din cartierele marginase ale Bucurestiului unde banuia ca sa intamplat agresiunea.Auzind la un momendat sirenele in receptorul telefonului trimite un echipaj care o gaseste pe batrana inca in viata,si tot odata afla si cine a savarsit agresiunea.
    Va multimesc

    Reply
    1. Carmen

      Buna! Cred că este vorba despre scriitorul Petre Sălcudeanu și una dintre cărțile din seria “Bunicul”…sunt mai multe și nu-mi amintesc titlurile

      Reply
  4. Pingback: Recomandări de lectură: 10 cărţi care îmi plac | Zâmbet şi sănătate

  5. Elena

    Hmm, observ ca a trecut ceva timp de la postarea asta, insa mi-ar plăcea sa iti recomand „Biblioteca morților”, de Glenn Cooper. S-ar putea sa iti placa. 🙂

    Reply
  6. raluca

    “Pana de dinozaur”, a lui Sissel-Jo Gazan. E in colectia Enigma de la Univers. Si tot acolo cartile Christinei Ohlssson, “Nedoriti” si “Redusi la tacere”. Pacat ca sunt atat de scumpe cartile politiste, pentru ca le citesti in maxim doua zile. Ebooks sunt mai accesibile. Eu mi-am facut un abonament de 9 lei pe Streamland (acolo sunt ebookurile de la Univers) si mi-am luat vreo 4 carti (am luat si un autor roman aparut acum, Sergiu Somesa, Alba ca Zapada si Legiunea straina) cu 40% reducere. Plus ca iti dau si fisier de Kindle gratis, asa ca le poti citi pe orice device vrei. Si nu te leaga de calculatorul sau tableta de pe care le-ai cumparat.Le poti muta unde vrei.

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Mulţumim de recomandări, nu ştiam de titlurile astea 🙂 Da, sunt unele cărţi poliţiste cam scumpe, dar există şi destule site-uri cu reduceri consistente.
      Ebooks nu am încercat, încă prefer cărţile tipărite 🙂

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.