O zi din vacanţa în Provence am dedicat-o oraşului Marsilia. Fiind foarte aproape de Aix, există curse frecvente cu autocarul, la jumătate de oră, iar preţurile sunt ok. Aici am optat pentru un tur cu autocarul turistic, datorită căruia am putut să-mi fac cât de cât o impresie generală despre loc. Scăldată de soare şi puţin vânt, plimbarea a fost perfectă. Din vârful colinei pe care tronează bazilica Notre-Dame de la Garde am avut parte de o privelişte spectaculoasă asupra oraşului, cum rar mi-a fost dat să văd.
Tag Archives: Provence
Provence – imagini şi impresii (1)
Încă n-am terminat de povestit despre vacanţa în Provence 🙂
La vreo 6-7 kilometri de Aix se întinde satul Saint-Marc-Jaumegarde. “Sat” e impropriu spus; sunt nişte pâlcuri de case mari şi moderne, dar care păstrează farmecul francez al zonei, cu grădini, piscine şi multă verdeaţă. Aici se afla şi bed&breakfast-ul unde am poposit pe toată durata vacanţei, pentru că am vrut ceva mai liniştit, departe de agitaţie. Gazda a fost foarte binevoitoare şi ne-a oferit multe ponturi despre zonă, şi nu numai. Din fericire, e profă de engleză, aşa că nu am avut probleme de comunicare.
Legăturile Aix – Saint-Marc-Jaumegarde şi localităţile învecinate sunt asigurate de microbuze sau autobuze, care circulă destul de frecvent şi sunt punctuale. Microbuzul pe care l-am folosit vine aproximativ o dată pe oră sau o dată la 2 ore, mai rar duminica, zi când cam toate activităţile încetinesc sau iau pauză. Biletele se cumpără direct de la şofer, iar o călătorie costă 1 euro, indiferent de numărul „staţiilor”. Se urcă şi se coboară pe uşa din faţă, deci e cam imposibil să nu plăteşti biletul 😛 Partea proastă e că ultima cursă din Aix e la 7 jumate seara, adică foarte devreme, ceea ce fură mult din timpul de hoinărit.
Taxiul e o alternativă bună, dar foarte scumpă: aproximativ 20 de euro costă drumul Aix – Saint-Marc-Jaumegarde. Am mers şi pe jos, dar e cam periculos pentru că şoselele nu sunt luminate, iar maşinile circulă cu viteză destul de mare. Mai e şi o altă variantă de transport, pe care n-am încercat-o: un fel de maxi-taxi cu staţii inclusiv pe străduţele „satului”, la care se face programare telefonică (telefonul sună mereu ocupat, din păcate…). Continue reading
Miercurea fără cuvinte: Târg în Aix en Provence
Aix en Provence – imagini şi impresii
Locul de plecare pentru vacanţa în Provence a fost Aix en Provence, un orăşel mic, cochet, foarte eterogen, cu populaţii de etnii şi culori diferite, plin de viaţă şi de… maşini. Cu toate astea, am preferat să ignor automobilele, măcar în poze, aşa că imaginile ce urmează sunt cât se poate de simple şi pietonale :).
Străzile arată ca în imaginile clasice cu Provence: case simple, dar îngrijite, cu obloane colorate, străduţe înguste, multă verdeaţă, cafenele şi boulangeries la fiecare colţ, oameni zâmbitori.
Răsfăţuri culinare în Provence
Cum altfel să încep poveştile despre Provence dacă nu cu deliciile savurate?
În vacanţa asta, dimineţile au debutat cu micul dejun savurat în aer liber, într-o mică grădină, în compania a două pisici leneşe, care se întreceau în a fi alintate. Fructe, croissant-uri, pâine cu smochine, unt, dulceaţă, ceai – un start dulce, în forţă, cu multă energie pentru plimbăreala ce urma.