Ne întoarcem câteva zile în urmă, pentru depănat poveştile gastronomice ale vacanţei la Paris.
Escapada în patria delicateselor a debutat în stil… italian, cu o salată Caprese adaptată, adică având un dressing de muştar, pe lângă cel de busuioc. La felul doi, tot o salată, tot italiană 😀 Cous-cous-ul luat de prietena cu care eram nu a putut fi dovedit: ditamai oala cu legume în sos a rămas pe jumătate plină.
A treia zi petrecută la Paris a început cu câteva picături mărunte de ploaie, dar care nu m-au speriat. Ca de obicei, după micul dejun am luat oraşul la pas, de data asta cu o direcţie clară: Sainte Chapelle, o biserică despre care citisem că are nişte vitralii impresionante. Am străbătut bulevarde şi străzi micuţe, având deasupra un cer tulbure. Noroc cu frunzele galbene care mai înviorau puţin atmosfera. Totuşi, peisajul mi s-a părut demn de imortalizat, mai ales că în depărtare se ridica mândru Turnul.
Am ajuns la Sena, am traversat-o pe Pont au Change – Sainte Chapelle se află pe Île de la Cité, insula oraşului -, şi m-am găsit în faţa Palatului Justiţiei (Palais de Justice), un complex uriaş de clădiri, din mijlocul căruia se iveşte turla ascuţită a capelei. Am intrat cu hotărâre, deşi biletul mi s-a părut cam scump, la prima vedere: 8,5 euro pentru accesul în interior. Continue reading
A doua zi în Paris a început destul de dimineaţă, cu un mic dejun şi apoi o plimbare mai lungă spre bazilica Sacre Coeur.
Despre această biserică auzisem încă din generală, când am zărit-o pentru prima dată pe coperta unui dicţionar român-francez, alături de Castelul Bran. Părea foarte mare şi foarte albă. Desigur, imaginea de pe dicţionar s-a îngălbenit de timp, iar eu am uitat de ea. Mi-am amintit-o însă de curând, când am citit pe net nişte articole despre Paris. Se află amplasată pe o colină şi oferă un loc numai bun de admirat oraşul, deci clar n-aveam cum s-o ratez.
Traseul spre Sacre Coeur a fost unul tare plăcut, căci în ziua aceea soarele a ţinut cu plimbăreţii. Din Place de la Republique am luat-o pe bulevardul Magenta, apoi pe străduţe. Pe drum, m-am oprit la o hală alimentară, unde pe tarabe erau înşirate tot felul de bunătăţi. Mi-au făcut cu ochiul fructele de mare proaspete, dar am înghiţit în sec, pentru că la hotel n-aveam cum să le prepar. După ce am parcurs o altă bucată de drum, de data asta în uşoară urcare, am văzut în faţă celebra biserică, albul ei strălucitor ieşind în evidenţă pe cerul de un albastru intens. Continue reading
Prima zi petrecută la Paris am dedicat-o plimbărilor în voie. Nu îmi făcusem vreun plan exact, aşa că după ce m-am cazat (zona Place de la Republique) şi am luat prânzul, am coborât la recepţia hotelului ca să cer o hartă şi să văd pe unde aş putea merge. Domnul de la recepţie a fost foarte amabil şi mi-a indicat pe hartă cam ce pot vedea şi pe unde se află, iar pe moment am decis să merg la Notre Dame.
Zis şi făcut. Vremea era perfectă pentru hoinărit, aşa că orientându-mă după hartă am pornit la drum. Cum spuneam şi în postarea precedentă, intrasem pe mode-ul de admirat-fotografiat-fotografiat-admirat-fotografiat, aşa că nu am fost prea atentă la numele străzilor. Continue reading
Trăgând linie după cele 3 zile petrecute la Paris, îmi dau seama că a fost o vacanţă scurtă, dar consistentă, cu o grămadă de imagini şi experienţe de pus în album.
Pentru mine, vacanţele se măsoară în număr de wow-uri, indiferent că e vorba de mâncăruri, atmosferă, clădiri, peisaje sau momente, pur şi simplu. Iar Parisul a obţinut un scor foarte bun. E adevărat, nu atât de bun încât să detroneze Roma din topul oraşelor mele preferate şi nici Varşovia de pe locul 2 (cum ziceam, reperele mele în a aprecia un oraş nu ţin doar de obiectivele turistice „clasice”). Însă au fost atât de multe cadre de vis, încât acest celebru oraş francez s-a strecurat în inima mea, făcându-şi loc printre meleagurile italiene, nebunia Barcelonei şi panoramele pitoreşti din Praga.
O zi din vacanţa în Provence am dedicat-o oraşului Marsilia. Fiind foarte aproape de Aix, există curse frecvente cu autocarul, la jumătate de oră, iar preţurile sunt ok. Aici am optat pentru un tur cu autocarul turistic, datorită căruia am putut să-mi fac cât de cât o impresie generală despre loc. Scăldată de soare şi puţin vânt, plimbarea a fost perfectă. Din vârful colinei pe care tronează bazilica Notre-Dame de la Garde am avut parte de o privelişte spectaculoasă asupra oraşului, cum rar mi-a fost dat să văd.
Încă n-am terminat de povestit despre vacanţa în Provence 🙂
La vreo 6-7 kilometri de Aix se întinde satul Saint-Marc-Jaumegarde. “Sat” e impropriu spus; sunt nişte pâlcuri de case mari şi moderne, dar care păstrează farmecul francez al zonei, cu grădini, piscine şi multă verdeaţă. Aici se afla şi bed&breakfast-ul unde am poposit pe toată durata vacanţei, pentru că am vrut ceva mai liniştit, departe de agitaţie. Gazda a fost foarte binevoitoare şi ne-a oferit multe ponturi despre zonă, şi nu numai. Din fericire, e profă de engleză, aşa că nu am avut probleme de comunicare.
Legăturile Aix – Saint-Marc-Jaumegarde şi localităţile învecinate sunt asigurate de microbuze sau autobuze, care circulă destul de frecvent şi sunt punctuale. Microbuzul pe care l-am folosit vine aproximativ o dată pe oră sau o dată la 2 ore, mai rar duminica, zi când cam toate activităţile încetinesc sau iau pauză. Biletele se cumpără direct de la şofer, iar o călătorie costă 1 euro, indiferent de numărul „staţiilor”. Se urcă şi se coboară pe uşa din faţă, deci e cam imposibil să nu plăteşti biletul 😛 Partea proastă e că ultima cursă din Aix e la 7 jumate seara, adică foarte devreme, ceea ce fură mult din timpul de hoinărit.
Taxiul e o alternativă bună, dar foarte scumpă: aproximativ 20 de euro costă drumul Aix – Saint-Marc-Jaumegarde. Am mers şi pe jos, dar e cam periculos pentru că şoselele nu sunt luminate, iar maşinile circulă cu viteză destul de mare. Mai e şi o altă variantă de transport, pe care n-am încercat-o: un fel de maxi-taxi cu staţii inclusiv pe străduţele „satului”, la care se face programare telefonică (telefonul sună mereu ocupat, din păcate…). Continue reading
Locul de plecare pentru vacanţa în Provence a fost Aix en Provence, un orăşel mic, cochet, foarte eterogen, cu populaţii de etnii şi culori diferite, plin de viaţă şi de… maşini. Cu toate astea, am preferat să ignor automobilele, măcar în poze, aşa că imaginile ce urmează sunt cât se poate de simple şi pietonale :).
Străzile arată ca în imaginile clasice cu Provence: case simple, dar îngrijite, cu obloane colorate, străduţe înguste, multă verdeaţă, cafenele şi boulangeries la fiecare colţ, oameni zâmbitori.
Cum altfel să încep poveştile despre Provence dacă nu cu deliciile savurate?
În vacanţa asta, dimineţile au debutat cu micul dejun savurat în aer liber, într-o mică grădină, în compania a două pisici leneşe, care se întreceau în a fi alintate. Fructe, croissant-uri, pâine cu smochine, unt, dulceaţă, ceai – un start dulce, în forţă, cu multă energie pentru plimbăreala ce urma.
